x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Călător pe “Speranţa”

Călător pe “Speranţa”

de Monica Andronescu    |    12 Aug 2009   •   00:00
Călător pe “Speranţa”
Sursa foto: Ionel Cucu /

În 1954, când a apărut "Toate pânzele sus!", erau deja mai mult de cinci ani de când Radu Tudoran picase în dizgraţia regimului comunist, în primul rând pentru romanul "Un port la răsărit" care evoca Basarabia şi critica subtil întregul univers slav.



Şi dacă până în 1947 represaliile nu prea s-au făcut simţite, de atunci încolo situaţia s-a schimbat, Tudoran a dispărut tacit din lumea literară, iar asta i-a dat prilejul ca în acest timp să pornească "la drum" pe mare şi să intre el însuşi într-una dintre cele mai frumoase poveşti care s-au scris în literatura română.

"Autorul nu a dorit niciodată să scrie o carte de aventuri cum s-a numit aceasta, intitulată «Toate pânzele sus!» după o comandă marinărească din vremea corăbiilor pe care le propulsa numai vântul", mărturisea Tudoran pe pagina finală a cărţii.

"Dar el avea o anumită pregătire pentru o asemenea întreprindere, fiindcă făcuse cu multă pasiune experienţa navigaţiei cu vele şi mai târziu îşi construise chiar o corabie, cu scopul de a călători în jurul lumii. Cum călătoria nu a putut s-o facă, ci doar a visat-o, autorul a convenit să pună visul în carte. Fiind animat de aspiraţii personale, el i-a dăruit scrierii întreaga experienţă, fantezia, imaginaţia şi puterea de muncă, toate acestea fiind disponibile după atâţia ani de tăcere.

Dar n-o socoteşte nici pe departe o carte de aventuri, în care oamenii sunt abia schiţaţi, manechine convenţionale, ci o trăire deplină, cu caractere umane adâncite atât cât trebuie să fie vii şi credibile. E un roman pur şi simplu!".

Să pornim cu Radu Tudoran în aventura numită viaţa lui... S-a născut în martie 1910, la data de 8, în comuna Blejoi din Prahova, în familia lui Alexandru Bogza care a dat literaturii române încă un scriitor, pe Geo Bogza. Numele de Nicolae Bogza pe care l-a primit la botez avea să şi-l schimbe peste ani, atunci când a înţeles că vrea să scrie, în cel de Radu Tudoran, ca să nu existe confuzii. De altminteri, asta nu-l împiedica pe George Călinescu ca în 1941 să scrie în a lui "Istorie a literaturii române de la origini şi până în prezent":

"Radu Tudoran... fratele lui Geo Bogza scrie deocamdată nuvele de magazin foarte agreabile cu inspiraţie din cele patru puncte cardinale". Iar ghinionul şi comunismul au făcut ca "Un port la răsărit" apărut tot în '41, un roman comparabil marilor scrieri ale lumii, cu tristeţi şi disperări de Dino Buzzati, să fie interzis şi să rămână aproape necunoscut până în '89.

De aceea, traseul literar al lui Radu Tudoran avea să fie sinuos şi plin de urcuşuri şi coborâşuri. După o şcoală urmată la liceul militar, spre care s-a îndreptat, pentru că situaţia socială a familiei lui nu era tocmai sigură, şi după o şcoală de ofiţeri absolvită în 1932 cu gradul de sublocotenent, Nicolae Bogza pornea cu hotărâre spre lumea scrisului, ca o chemare căreia n-a putut să i se sustragă niciodată, moştenind poate de la tatăl său gustul sau visul pentru aventurile pe mare, Alexandru Bogza fiind funcţionar în marina comercială.

PERSONAJE CU TAINE
Apoi, într-o vreme s-a stabilit la Brăila. Departe de "lumea dezlănţuită", departe de comunismul care se străduia să-l înlăture de pe scena vieţii literare - fiind, de altfel, dat afară la un moment dat din Uniunea Scriitorilor, hotărâre revocată apoi de Mihai Beniuc - departe de toate, Radu Tudoran avea să plece în aventura cea mai frumoasă a vieţii lui. Călătoria cu goeleta "Speranţa" pe mările de cuvinte pe care avea să se avânte de unul singur.




Acolo, în oraşul de la Dunăre, în care se amestecau toate poveştile lumii şi pe ale cărui străzi oamenii aduceau aerul mării şi respirau aventuri, unde culorile erau mai colorate ca niciunde şi unde gândurile aveau curaj să pornească la drum, Radu Tudoran "s-a întâlnit" cu Anton Lupan... Iar marele pariu al lui Tudoran a fost nu să construiască personaje-schelet şi să le arunce în vâltoarea aventurilor, ci să construiască lumi întregi pe care personajele să le populeze cu taine...

"Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari - când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor - alteori se pierd de tot ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor, sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti", scria el.

ÎNTR-O SEARĂ, UN VIS...
Despre romanul a cărui acţiune se deschide în portul Sulina, unde Dunărea se întâlneşte cu Marea Neagră, i-am întrebat din loc în loc şi din când în când pe cei cărora cartea le-a fost dăruită, posibilii cititori care i-au cunoscut sau care încă nu i-au cunoscut pe Anton Lupan, pe Ismail sau pe Adnana. La Bucureşti, la Brăila sau la Mangalia, pretutindeni oamenii măcar tresar la titlul romanului "Toate pânzele sus!", deşi unii dintre ei au văzut doar filmul... şi îşi amintesc de Jean Constantin sau de Ion Besoiu... şi de aventurile dătătoare de speranţă ale "Speranţei".

Am reţinut dintre toate o poveste a unui bărbat pentru care "Toate pânzele sus!" a fost începutul unei frumoase aventuri. "«Toate pânzele sus!»... Se leagă de ea o întâmplare foarte importantă din adolescenţa mea. Aveam 14 ani şi descoperisem întâi «Cireşarii» lui Constantin Chiriţă. Pe urmă am găsit într-o zi în biblioteca alor mei o carte groasă şi mi-aduc aminte că pe vremea aia îmi alegeam cărţile după culoarea coperţii şi după grosime. Îmi plăceau cărţile groase, că mă făceau să mă simt mai important şi mai mare dacă reuşeam să le citesc până la capăt. Era jerpelită, dar mi-a plăcut poza.

Am început să citesc şi am fost înnebunit. Eram nebun, am uitat să vă spun că după ce am citit «Cireşarii» adunasem încă vreo cinci puşti de vârsta mea şi făceam toate trăsnăile posibile, căutam aventuri prin subsolurile blocurilor şi pe unde cu mintea nu gândeai, iar dacă nu existau le inventam. Ei bine, într-o după-amiază am nimerit în port, în zona bărcilor, pe vremea aia era o zonă cu bărci pescăreşti. Citeam «Toate pânzele sus!».

Mă bătea gândul să mă urc într-una şi să plec în larg. Şi s-a întâmplat ceva ce probabil ţi se întâmplă o dată în viaţă. Mi-a ieşit în cale un bărbat care mă tot urmărise cu privirea şi care m-a invitat într-o barcă să mă ducă în larg, să-mi arate cum se vâsleşte şi să-mi spună o poveste. M-am urcat şi, fără să ştie ce gânduri aveam eu, a început să-mi povestească «Toate pânzele sus!», dar făcând întâmplările să trăiască atunci şi acolo. Mi-a propus un joc. Eu eram pe goeletă şi el era eroul de pe Speranţa.

Când ne-am întors la ţărm mă simţeam de parcă aş fi străbătut toate mările lumii. Şi acum mă întreb dacă a fost un vis sau dacă, nu cumva, l-am întâlnit atunci pe autorul romanului adolescenţei mele..."

×