Cand cartea face omul

Doamneloooor & domniloooooor! Nimic senzational! Am fost prin anticariatele Bucurestilor si stiti ceva? Doamnelor & domnilor, oamenii cumpara carti vechi si, desi oferta include reviste porno si carti de duzina, ei bine, NU LE CUMPARA NIMENI!

Un scurt periplu mi-a fost suficient ca sa am una dintre cele mai mari deziluzii din ultimele saptamani: exista realmente oameni interesati de vechituri misto.

Amatorii de senzatii tari sa faca bine sa nu citeasca acest scurt si plictisitor reportajel. N-au ce citi. N-au cu ce-si hrani imaginatia lor bolnava. In anticariatul din Pasajul Universitatii, ala mai-marele, atmosfera calma.

V-ati prins! Este unul dintre cele mai previzibile locuri (permite-ti-mi, va rog, aceasta mica licenta) pe care am fi putut sa le vizitam. Afacerile cu carti vechi sunt infloritoare. E si normal! O aparitie recenta costa mult mai mult decat o aparitie "devreme" - un truism atat de anost, incat, zau, ma simt chiar si jenata ca-l folosesc. Se cumpara cartile bune. Si, culmea culmilor, carti de sezon!

VAND CARTE CU EFECT RACORITOR. Fata de la casierie povesteste ca acuma, vara, oamenii cumpara carti mai usoare. Fara sa vreau, fac comparatii tampite: cartea e ca haina - o cumperi in functie de sezon. Deci, iti cumperi carti exact asa cum iti cumperi fuste. Vara le iei mai usoare, vaporoase, iarna - mai groase, mai grele, sa-ti tina de cald, "sa nu racesti la ovale", cum mi-a zis odata o batranica simpatica.

In extenso, iti iei carti ca sa-ti tina de cald sau, dimpotriva, sa te racoreasca. Ma intreb ce tip carte racoreste. Trag cu ochiul peste umarul unui barbos cu ochelari mici si rotunzi, gen "adolescentul miop" din romanul cu acelasi nume. Un Kafka. I-ha! Deci Kafka are efect racoritor! Supercool! In conditiile astea, abia astept sa vina iarna ca sa vad ce carte incalzeste. Nici nu vreau sa stiu! Daca "Procesul" racoreste, ma intreb sincer ce-ar putea sa incalzeasca. "Amintiri din copilarie"? "Alba ca Zapada"? "Craiasa Zapezii"? Nu stiu, o sa vad la iarna.

CUMPAR ORICE FEL DE CARTI, VECHI SA FIE. Un baiat simpatic si prea putin volubil, politicos altfel, zice ca da, are carti care sar de un milion. E un tratat de anatomie in limba engleza, care costa 5 milioane si care are mare cautare printre studentii la Medicina. Ca doar nu printre studentii din Politehnica! Logic, nu?

Daca te intrebi de criteriile dupa care se stabilesc preturile, n-ai cum sa afli prea multe. Baiatul simpatic si prea putin volubil, politicos altfel, mai zice ca depinde de fluxul cartii, de pregnanta autorului, de multe (V-am zis doar ca nu veti citi aici nimic senzational!).

Da’ cum fac rost de carti. Ei cum?! Pur si simplu ba vin oamenii la ei, ba se duc ei la oameni. Ba bine ca nu! Ca doar nu vin cartile de capu’ lor, cu troleibuzul pana la Universitate si de-acolo pas-pas, pas-pas, pana-n pasaj! Ptiu, ca proasta mai sunt!

CARTI LA CHIL, CARTI LA METRU. Vizavi, in anticariatul mic, imbulzeala e mai mare. Poate si pentru ca aici cartile se vand cu zece mii de lei bucata. Carti la chil. Sau la metru, cum vreti s-o luati. La cat ar putea ajunge un metru jumate de carti? Pai cam la cat? Ia sa le punem una langa alta... Aaaaa-saaaaa! Una, doua, trei... zece, cinspe (mai depinde si de cat sunt de groase), pai la o suta-doua de mii. Deci doua sute de mii si-ti iei un metru jumate de carti! Misto! In stilul asta, in cateva luni iti faci o biblioteca de da lumea pe spate cand iti intra-n sufragerie. Sau, ma rog, unde le-oi tine tu!

Este foarte adevarat, pentru aparitiile recente trebuie sa mai astepti putin sa se invecheasca. Asta e! Poate-l fraieresti pe vreunu’ sa ti-o imprumute si te faci ca uiti sa i-o mai dai inapoi. Este ceea ce se numeste "circuitul cartii in natura".

"INCHIS". Mergem la Curtea Veche. E vara, vara, e cald afara. Curg apele pe noi. Ne simtim cumva ca intr-o experienta initiatica. Pe la Biserica Sf. Anton puradeii sprijina gardul. Daca voiam, ziceam ca asfaltul e desertul, iar noi suntem in cautarea propriei noastre personalitati. Ca-n "Alchimistul".

Ce naspa! La Curtea Veche e-nchis. S-a dus dracu’ toata experienta noastra initiatica. De fapt, nu era decat un amarat de mers prin soarele torid. Asfaltul era pur si simplu un asfalt in care-ti intrau calcaiele de moale ce era! Ce ne apuca sa calarim strazile in plina vara dupa anticariate, nu stiu! Cred ca suntem excentrici.

UNDE SUNT VINILURILE DE ALTA DATA

Apropo de vechituri! Exista in magazinul Muzica un stand unde mai poti cumpara viniluri. Un nene care vinde acolo zice ca, dupa stiinta lui, asta e singurul magazin de profil din tara. Oficial. Un disc cu Aurelian Andreescu. Incredibil! Te incearca nostalgia. "Copacul dreeeeeeeeeeeeept se-nalta in gradiiiiina mea"... Ce vremuri! John Lenon. "Imegin ol da pipaaal, liviiiing laif in piiiiiiiis, iu-hu-uuuuu". Ce vremuri!

O suta de mii de disc. Cel mai scump - trei sute de mii. Are si un patefon cocotat pe undeva. Daca e de vanzare. Da, e de vanzare. Aviz amatorilor! Va zic io cat costa, sa nu mai bateti drumu’: trei milioane. Daca se mai fac discuri de vinil. O sa va surprinda: da! Cine le cumpara? V-am mai zis: amatorii de vechituri misto. Cica pe disc acuratetea sunetului e mai mare. "Hai nu mai spuneti!"

"Da! CD-urile sunt naspa. Au sunetul ala metalic, digital, nefiresc." Brrr! Jos cu noua tehnologie! Jos cu MP3-urile! Jos cu CD-urile! Sus vinilul! Hai pa!