Aveam biletele de la concert în mână. De-abia aşteptam spectacolul lui Mika de la Paris, Franţa. Îmi imaginasem totul, cum avea să fie, ce urma să se întâmple. Număram zilele, nerăbdătoare să ajung în Franţa, şi mai ales să îl ascult şi să îl văd pe Mika. Urmărisem cu câteva zile înainte nişte clipuri pe site-ul lui personal, cu tot felul de melodii de la alte concerte. Mă uimea faptul că Mika era atât de plin de energie pe scenă în toate filmuleţele pe care le văzusem şi mă întrebam dacă pe scena de la Paris o să fie la fel.
Mai erau câteva zile până la decolare, iar eu simţeam că nu mai am răbdare deloc. M-am aşezat să mă uit la televizor, când am văzut la ştiri că un nor de cenuşă de la un vulcan din Islanda se îndrepta spre noi. Inima mi se făcuse cât un purice şi nu voiam să cred că era adevărat. Eram înţepenită. Ştiam că toate zborurile fuseseră anulate sau amânate. Dar nu se putea...
Concertul se apropia şi chiar nu aveam cum să ajungem în Paris. Pe mine şi pe Mika ne despărţea un mare nor de cenuşă... Peste câteva zile, m-a sunat una dintre cele mai bune prietene ale mele, care este şi ea o mare fană Mika, şi mi-a spus că pe 24 iulie Mika va veni să concerteze în România, pe plajă, în Mamaia. Mi-am revenit complet când am auzit această veste minunată, şi am anunţat pe toată lumea pe care o ştiam interesată de sosirea lui în ţară. Nu era Paris... dar era Mika!
De-abia aştept concertul cântăreţului meu preferat!
Citește pe Antena3.ro