x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Caricatura nu mai poate fi salvată

Caricatura nu mai poate fi salvată

de Oana-Maria Baltoc    |    16 Apr 2010   •   00:00
Caricatura nu mai poate fi salvată
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images



În capitalism Mihai Stănescu este nemulţumit, dezamăgit. Pe timpul comuniştilor făcea lumea coadă ca la carne în faţa librăriilor, în spiritul perimatului slogan "să se dea câte unul să ajungă la toţi", sperând că vor pune mâna pe un album de-al lui. Astăzi, caricaturistul se gândeşte să se lase de meserie. Să agaţe talentul în cui, să aştepte vremuri mai bune şi români cu umor, care au timp să guste ironia.

Cu vorba dulce-amară, artistul şi-a primit invitaţii (printre care s-au numărat Daiana Stănescu, fiica artistului şi nepoata acestuia, Anais Radeka) la vernisajul intitulat "Semiretrospectivă", la Galeria Simeza de pe Magheru, în blocul unde "locuieşte şi creează celebrul caricaturist Mihai Stănescu", după cum scrie pe plăcuţa bătută-n cuie pe faţada clădirii. Lume multă, cât să umple spaţiul destinat expoziţiei. Bineveniţi şi interesaţi, dar departe de a fi la fel de entuziaşti ca românii care în anii '90 îi cumpărau câte 100.000 de albume în 5 zile: "Acum mi-ar trebui 2.000 de ani ca să ajung la acel record", calculează cu oareşce umor Mihai Stănescu. La fel cum mărturiseşte că acum nu l-a rugat nimeni să-şi scoată lucrările de la naftalină şi să le agaţe pe pereţi: "Am făcut-o pentru mine în primul rând, ca să mă minunez eu de mine. Le-am adunat la un loc, dar nu am avut loc de toate. Probabil că e prea mic spaţiul. Am vrut să le văd. Nu-mi cere nimeni să fac expoziţii şi nimeni nu mă sponsorizează ca să fac acest lucru. Vând două căni pe zi la magazinul meu şi strâng bani ca să-mi mai fac o expoziţie".

Dacă lumea nu-l mai vrea, el nu se bagă pe gâtul lumii. A promis că se lasă de meserie, dar l-a rugat cineva să mai amâne inevitabilul cu jumătate de an: "Dar eu de meserie m-am lăsat, pentru că nu am mai făcut nimic nou de ceva timp", spune zâmbind artistul. Şi adaugă: "Nu vedeţi? Eu nici măcar nu ştiu să desenez cum trebuie".


FRUCTUL OPRIT
Semiretrospectiva adună lucrări, fie ele originale, copii sau fotocopii, din ul­ti­mele albume semnate Mihai Stănescu, Cod portocaliu şi Best Of. Şi apropo de of-ul lui Stănescu, nici măcar exempla­rele din Best Of nu s-au epuizat. Aşa că artistul a decis, autoironic, să se pedep­seas­că pe el şi, cine ştie, poate şi publicul: "O să fac un album cu cele mai proaste desene ale mele. Am făcut «Best Of Stă­nescu» şi am văzut că nu se cumpără, deci o să fac şi o variantă cu cele mai proaste". Un fel de "Bad Of", cum ar spu­ne Chiriţa în engleză. Şi asta pentru că românii, crede caricaturistul, nu mai sunt interesaţi de ironii, au alte probleme acum. În plus, subiectele nu mai sunt interzise, cum se întâmpla în Epoca de Aur, aşa că lumea nu le mai vrea. Fructul oprit funcţionează întotdeauna. După '89 s-a încercat revigorarea caricaturii româneşti, dar: "Caricatura românească nu mai poate fi salvată. Caricatura tră­ieşte prin publicaţii, ziare. Nu există dacă nu le publici. S-a încercat, după Revoluţie, atragerea publicului cu reviste dedicate caricaturii, însă nu s-au cumpărat", spune Mihai Stănescu. "Să plec din ţară? Şi unde să mă duc?", se întreabă mai degrabă retoric artistul. A rămas aici, după cum declara cu ceva timp în urmă pentru Jurnalul Naţional, "pentru că aici îmi ducea lumea dorul, îmi spuneau că mă iubesc. Ce să fac în altă parte? Să fac calambururi în limba lor? E ca şi cum aş fi poet şi ar trebui să scriu în altă limbă decât a mea. Parcă nu prea mergea..."

Dincolo de "caricaturile" care fac legea în politică şi viaţa amară românilor, Mihai Stănescu oferă alternativa unei semiretrospective la Simeza. O expoziţie debordând de un umor cum numai un român dăruit care trăieşte în cotidia­nul carpato-danubiano-pontic ar putea să închipuie.

×
Subiecte în articol: arte