x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Catinca Untaru: "Îmi place să fiu mică"

Catinca Untaru: "Îmi place să fiu mică"

de Roxana Ioana Ancuta    |    30 Sep 2009   •   00:00
Catinca Untaru: "Îmi place să fiu mică"

A jucat în "The Fall (2006), un lungmetraj regizat de indianul Tarsem Singh, film care s-a bucurat de critici bune şi de câteva premii (la Berlin International Film Festival / Generation 14plus; Sitges - Catalonian International Film Festival).

Este primul copil român ajuns actor la Hollywood, are 12 ani, este elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 45 "Titu Maiorescu" din Capitală, vrea să devină scriitoare şi actriţă, are aproape 2.000 de fani pe Facebook şi zeci de pistrui care-i inundă faţa simpatică. Catinca Untaru!


● Jurnalul Naţional: De regulă, cei mici sunt întrebaţi... ce vrei să te faci când vei fi mare? Tu eşti măricică acum, aşadar, întrebarea se schimbă puţin. Te gândeşti să urmezi o carieră în cinematografie?
● Catinca Untaru:
Da, vreau să fiu actriţă şi scriitoare. Amândouă de-o dată sau una din două. Iar dacă ar fi să aleg una dintre ele, aş vrea să fiu actriţă şi aş scrie pe lângă.


● Jurnalul Naţional: Păi actriţă eşti deja...
● Catinca Untaru:
Da, într-un film (râde).


● Jurnalul Naţional: Unul, dar bun. Ai început bine.
● Catinca Untaru:
Da, am început bine. Acum cinci ani (râde).  


● Jurnalul Naţional: Când aveai trei ani, le-ai mărturisit bunicilor că vrei să fii actriţă, să fii pe scenă şi să fii aplaudată...
● Catinca Untaru:
Nu mai ţin minte ce gândeam exact la vârsta aceea, dar îmi imaginam că şi actorii care joacă în filme primesc flori pe scenă. Acum îmi doresc să aprecieze lumea ce fac, să nu fac ceva banal, să fiu eu, nu neapărat în centrul atenţiei, dar să fiu acolo. Nu cel care se uită, ci acela la care se uită cineva.


● Jurnalul Naţional: Ai lansat o propunere prietenilor tăi de pe Facebook. Aştepţi nişte poveşti de la ei... Despre ce este vorba, mai exact?
● Catinca Untaru:
Voiam, la un moment dat, să combin tot felul de întâmplări (mai ciudate), pe care să le strâng într-o carte. O carte cu poveşti ciudate din toată lumea. Din păcate, nu mi-au răspus decât două persoane până acum şi nu prea pot face o carte cu două poveşti.


● Jurnalul Naţional: Mai adăugăm una... povestea ta...
● Catinca Untaru:
Da, dar ar trebui să fie una paranormală. Cu extratereştri sau oameni invizibili.


● Jurnalul Naţional: Cum ai reacţiona dacă ai întâlni un extraterestru?
● Catinca Untaru:
Asta mă tot gândeam eu, ce Dumnezeu aş face dacă ar începe jucăriile mele să vorbească. De mică mă tot întreb asta. Îi spuneam mamei, "mami, ce aş vrea să poată vorbi Happy sau jucăriile mele - Happy este câinele meu". Dacă mi-ar vorbi acum, cred că aş urla din toţi rărunchii (râde).


● Jurnalul Naţional: Te mai joci cu jucăriile?-
● Catinca Untaru:
Sincer? Da! De fapt, nu neapărat că mă joc cu ele, dar am camera plină de tot felul de pluşuri care sunt preferatele mele.


● Jurnalul Naţional: Ai trecut de stadiul Barbie?
● Catinca Untaru:
Da, am trecut. Am strâns o valiză întreagă cu păpuşile Barbie şi am trimis-o la biserică.

● Jurnalul Naţional: Ce faci în timpul liber?
● Catinca Untaru:
Sincer, mie-mi place să citesc. Dacă mă uit la televizor, mă uit la DVD-uri cu filme pentru copii, şi mă mai uit la tv, în gol ce-i drept, când se uită şi bunica mea. Să am şi eu cu cine să stau...


● Jurnalul Naţional: Ce-ţi place să citeşti?
● Catinca Untaru:
Depinde. Tocmai am terminat "Liceenii" şi m-am apucat de "Liceenii rock'n'roll". Am văzut şi filmul "Liceenii", care mi s-a părut draguţ, dar prefer cartea totuşi.  Prefer să-mi imaginez eu personajele după descrierile din carte, după care să văd filmul. În general, citesc tot felul de cărţi pe care nu le citeşte toată lumea, adică tot ce nu-ţi poţi imagina. Nu citesc, să zicem, "Oliver Twist", deşi sunt sigură că este frumoasă, sau "Marile Speranţe", prefer cărţi cu subiect mai anormal. Acum, spre exemplu, scriu o carte care este un fel de SF. Şi o scriu în engleză.


● Jurnalul Naţional: Bag de seamă că te atrage paranormalul...
● Catinca Untaru:
Da, îmi plac subiectele astea. La fel vreau să fie şi cartea mea, să fie ceva interesant, să te ţină în suspans, să vrei să citeşti şi la unu noaptea, chiar dacă nu ai voie să stai treaz la ora aia. Să adormi ca să te trezeşti şi să citeşti.


● Jurnalul Naţional: Cum se numeşte?
● Catinca Untaru:
"Trimite-mă pe lună în zece zile". Este vorba despre zece copii, care provin din mai multe ţări ale lumii, şi care într-o seară primesc un e-mail de la o Fundaţie Internaţională de Apărare şi Protecţie a Lumii, prin care li se cere să facă ceva - dar încă nu m-am gândit ce - acel ceva trebuie păzit, după care trimis urgent pe lună. Fix în ziua în care trebuie să-l trimită, află că a fost furat, dar nu de o fiinţă umană. Să vedem ce-o fi.


● Jurnalul Naţional: Cum de te preocupă pe tine, un copil de 12 ani, lucruri de genul acesta?
● Catinca Untaru:
Nu ştiu. Ştiu doar că-mi plac. Probabil şi de prin cărţi. Prima carte mai serioasă pe care am citit-o era despre alchimie, paranormal, obiecte vorbitoare şi tot aşa. Treceam în clasa a II-a.  
● Jurnalul Naţional: Ce-ai făcut vara asta?
● Catinca Untaru:
Vara asta am stat acasă, vara asta am stat cu câinele meu, vara asta m-am simţit bine. Am făcut ce-aş fi făcut dacă aş fi avut un week-end liber.


● Jurnalul Naţional: De regulă eşti ocupată?
● Catinca Untaru:
Nu neaparăt, dar cu atâta şcoală, atâtea chestii.


● Jurnalul Naţional: Vino cu o propunere pentru profesorii tăi. Ce le-ai sugera referitor la programa voastră şcolară?
● Catinca Untaru:
Le-aş spune să stea acasă (râde). Nu ştiu ce le-aş propune. Cred că... să se mai ducă acasă, la jumătatea orei, ori să-şi mai lase telefonul deschis.


● Jurnalul Naţional: Ţi se pare prea greu ce faci la şcoală?
● Catinca Untaru:
Este foarte multă materie şi toţi îţi stau pe cap, dar nimănui nu-i pasă de ce face celălalt. Adică, dacă am - să zicem - 30 de teme, fiecăruia îi pasă de a lui, însă eu ce să fac? Mda...
Să ne mai lase şi pe noi să respirăm, să ne lase să trăim. Dar să nu mai vorbim de şcoală.


● Jurnalul Naţional: Atât de tare te stresează şcoala?
● Catinca Untaru:
Probabil că da... De fapt, îmi place... dar...


● Jurnalul Naţional: Cu colegii cum te înţelegi?
● Catinca Untaru:
Cu cei de la şcoală? Sunt ok. Am colegi foarte de treabă. Majoritatea ies pe afară, însă eu n-am voie singură în parc. Decât dacă vin mama sau bunica.

● Jurnalul Naţional: Mi se pare normal. Ai doar 12 ani...
● Catinca Untaru:
Da, dar ceilalţi ies, nu este corect. Să stea bunica după mine... nu. Mai bine aş trăi şi eu normal (dar asta să nu intre în interviu).


● Jurnalul Naţional: Să revenim la subiectul legat de actorie... Tu ştii ce-nseamnă să lucrezi în lumea asta? Ştii ce te-ar aştepta? Poate părea frumos, dar...
● Catinca Untaru:
Da, pare frumos şi, sincer, nu ştiu ce implică exact, dar deja mă cunoaşte foarte multă lume. Dacă aş fi scriitoare, aş merge prin lume, aş da autografe şi pe cărţi. Până acum n-am dat decât 12 autografe. Nu-s multe. De fapt, viaţa asta de artist nu este neapărat strălucitoare, însă e important că oamenii apreciază ce ai făcut şi le place să faci ceva anume.


● Jurnalul Naţional: Nu te-ar speria o viaţă de artist?
● Catinca Untaru:
M-ar speria doar paparazzi. Dar, oricum, la ce folosesc lanternele cu şoc!?


● Jurnalul Naţional: Porţi cu tine aşa ceva?
● Catinca Untaru:
Nu (râde). Era doar o idee.


● Jurnalul Naţional: Păstrezi legătura cu cineva din film?
● Catinca Untaru:
Doar cu regizorul. L-am mai sunat de ziua lui. El nu ştie niciodată când e ziua mea şi mă întreabă asta de fiecare dată când îl sun.


● Jurnalul Naţional: Ce actori îţi plac de la noi?
● Catinca Untaru:
Întrebare grea.


● Jurnalul Naţional: De ce!?
● Catinca Untaru:
Pentru că nu am prea văzut filme româneşti. Îmi place Emilia Popescu, deşi am văzut-o la teatru cel mai des. Am cunoscut-o şi este foarte drăguţă.


● Jurnalul Naţional: În ce filme ai vrea să mai joci?
● Catinca Untaru:
Nu pot să spun că aş vrea un anumit rol, dar aş vrea să mai primesc propuneri.


● Jurnalul Naţional: Vrei să creşti mai repede ori să mai rămâi copil?
● Catinca Untaru:
Vreau să rămân aşa cum sunt. Cel puţin 5 ani de-acum înainte aş vrea să am tot 12-13 ani. Pentru că îmi place. E frumos. Mă relaxează atât de mult să citesc, să scriu, să stau cu câinele, să merg la şcoală chiar. Îmi place să fiu mică. Bine, dacă aş putea să mă întorc în timp, m-aş întoarce când am avut 9 ani şi m-aş mai întoarce la "The Fall". A fost o experienţă care m-a schimbat într-un fel sau altul, chiar dacă, de fapt, nu ştiu cum. În bine, bănuiesc. A fost ceva foarte important, interesant. Cine ştie când o să mai am şansa să fac alt film. Mai ales un film în care dacă faci o greşeală, îţi este acceptată şi chiar inclusă în scenariu. Mi-a plăcut absolut tot legat de "The Fall".


● Jurnalul Naţional: Ţi-ar plăcea să trăieşti în altă ţară?
● Catinca Untaru:
Nu. Îmi place aici.


● Jurnalul Naţional: Oamenii din jur îţi plac?
● Catinca Untaru:
Familia mea şi câţiva dintre oameni. În afară de cei care mă fac ţărancă. Şi cine o să audă asta ori cine o să citească, o să ştie la cine mă refer. Mai mult nu zic.

● Jurnalul Naţional: Cum ripostezi la aceste jigniri gratuite?
● Catinca Untaru:
Zic "merci la fel". Ignor.


● Jurnalul Naţional: Ce-ai vrea să schimbi la oamenii care te deranjează?
● Catinca Untaru:
Sincer, n-aş vrea să schimb nimic la nimeni, dacă omului îi place să fie într-un fel sau altul, să fie.




Regizorul filmului "The Fall", indianul Tarsem Singh, spunea: "Am aşteptat 10 ani să găsesc o persoană potrivită pentru această peliculă. Căutam un copil fără prea multă experienţă actoricească, dar care să vorbească foarte bine engleza. Catinca a fost descoperită la un casting în România". Associated Press scria despre mica noastră vedetă care, de curând, a fost şi preşedinta juriului Festivalului Internaţional de Film pentru Copii - KINOdiseea (desfăşurat la Bucureşti): "Prea drăguţă pentru a putea fi descrisă în cuvinte".  

Tarsem Singh şi-a început cariera regizorală cu videoclipuri pentru artişti şi grupuri precum En Vogue, Deep Forest şi R.E.M. Este un important regizor de reclame, lucrând pentru Radical Media. "Legende pentru viaţă" este al doilea lungmetraj al său.

×
Subiecte în articol: catinca untaru the fall