In Saptamana Patimilor, expozitia de icoane pe sticla "Sub semnul traditiei. Cautarea de sine" a Irinei Tapalaga a fost pusa publicului larg la dispozitie. Sala Foaier a Muzeului National al Taranului Roman (MNTR), acolo unde are loc, s-a dovedit a fi neincapatoare pentru numarul mare de vizitatori.
Incarcate de multitudinea de culori, icoanele pe sticla i-au facut pe cei prezenti sa ramana fara grai. Acestea sunt pictate pe sticla, cu culori de ulei, iar elementele metalice sunt realizate cu foita de aur. Iisus in vie, Nasterea lui Iisus, Adam si Eva, Fecioara indurerata si Iisus rugandu-se in Gradina Ghetsimani sunt doar cateva dintre temele icoanelor realizate anul acesta, dar si in urma cu mai bine de zece ani.
Intr-un colt special sunt aratate etapele realizarii icoanei pe sticla pentru a intelege mai bine ca nu este chiar atat de usoara finalizarea uneia.
"Din punct de vedere estetic, icoana pe sticla se integreaza armonios sensibilitatii moderne. Prin tusa fluida si cromatica densa, decorativismul ei se poate juxtapune fericit unui interior modern, chiar minimalist, conferindu-i acea unicitate din ce in ce mai greu de atins intr-o lume saturata de formule decorative tipizate. La inceputul Saptamanii Mari din Postul Pastilor, traseul spiritual al acestor icoane ne va fi de folos in cautarea si asumarea propriului drum, cel al libertatii interioare", spun organizatorii.
Irina Tapalaga este absolventa a Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", sectie Muzeologie. A plecat in Normandia pentru trei ani, dupa ce a avut cateva expozitii cu piese vestimentare la noi in tara. Peste hotare a participat cu icoane pe sticla la expozitii si targuri. La intoarcere, a debutat in publicitate, domeniu in care activeaza, cu succes, si in prezent. Prin colectia actuala incearca sa perpetueze o traditie cunoscuta. Aceasta este speciala prin intinderea in timp, dat fiind faptul ca icoanele au fost realizate de-a lungul a doua decenii. Icoanele sunt gazduite de MNTR pana la 22 aprilie.