x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Cinci decenii trăite cu ecou

Cinci decenii trăite cu ecou

de Dana Andronie    |    13 Ian 2011   •   19:31

Magda Puşkaş. Folkist. Timpul trăit: exact 50 de ani! Magda împlineşte astăzi cinci decenii. „Fiecare dintre noi are o misiune pentru care trebuie să lucreze pe parcursul unei vieţi în orice condiţii, cu toată dăruirea de care este capabil”, a declarat recent artista. Din câte a realizat până acum, pot să confirm că aceste cuvinte au acoperire, nu sunt rostite doar aşa, în neant. Pe tot parcursul vieţii sale de până acum, Magda Puşkaş s-a dăruit muzicii cu toată puterea pe care a primit-o de la Divinitate.   

„Fiind copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, dezamăgire şi suferinţă, poezia este însăşi sufletul vieţii. Este modul cel mai frumos şi impresionant de a spune lucrurile simple. Poate fi considerată chiar un act de credinţă, pentru că se adresează celei mai bune şi mai miraculoase părţi din noi, sufletului” – spune aceeaşi Magda Puşkaş. Cele cinci decenii le-a trăit cu... ecou. Prin cântecul său a transmis bucurie, linişte, fericire, tristeţe, mângâindu-ne sufletele. Aşa cum remarca şi Gala Galaction, e foarte greu, chiar dureros, să stai între minte şi inimă, luptându-te s-o împaci pe cea din urmă cu dreptăţile celei dintâi. Magda este o luptătoare, a reuşit să-şi găsească echilibrul şi în cele mai grele încercări ale vieţii. Să tot dăruiască şi să tot primească pentru a nu se opri din misiunea ei! La mulţi ani!

×
Subiecte în articol: arte