x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale CNA şi AJR, colaborare pentru implementarea normelor deontologice în audiovizual

CNA şi AJR, colaborare pentru implementarea normelor deontologice în audiovizual

06 Mar 2008   •   00:00

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Asociaţia Jurnaliştilor din România au semnat, joi, un protocol de colaborare prin care cele două instituţii vor realiza un schimb reciproc de informaţii în vederea respectării codului deontologic al jurnaliştilor şi a legislaţiei audiovizuale.



Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Asociaţia Jurnaliştilor din România au semnat, joi, un protocol de colaborare prin care cele două instituţii vor realiza un schimb reciproc de informaţii în vederea respectării codului deontologic al jurnaliştilor şi a legislaţiei audiovizuale.


„Consiliul Naţional al Audiovizualului şi AJR se vor consulta reciproc în elaborarea normelor şi reglementărilor care privesc conţinutul editorial în audiovizual”, precizează primul aricol din document. „Este un început. Acest protocol îşi propune să aducă în audiovizual normele deontologice. |n acest fel, vom putea vorbi pe două voci. CNA poate lua măsuri împotriva persoanei juridice (radiodifuzor) atunci când se încalcă Legea audiovizualului, însă AJR poate să aibă un punct de vedere în ceea ce priveşte direct realizatorul, moderatorul unei emisiuni. Astfel se realizaează un material cumulat, astfel încât, în momentul în care doi îţi spun că greşeşti, e bine să începi să reflectezi", a precizat Răsvan Popescu, preşedintele CNA.


La rândul său, Asociaţia Jurnaliştilor din România va transmite CNA orice situaţie în care se încalcă prevederile Legii audiovizualului şi ale Codului de reglementare a conţinutului audiovizual. Astfel, conform articolului 2 din protocol, "Consiliul Naţional al Audiovizualului va sesiza AJR în toate cazurile în care va aprecia că se încalcă normele deontologice, iar AJR va sesiza CNA în toate cazurile în care apreciază că se încalcă Legea audiovizualului şi Codul de reglementare a conţinutului audiovizual". "Este rezultatul unui proces care s-a întins pe durata unui an, încă de pe vremea în care AJR făcea parte din Clubul Român de Presă. |n momentul de faţă, AJR este o structură de sine stătătoare, formată din jurnalişti, persoane fizice, şi nu juridice. Protocolul se raportează la zona de intersecţie dintre sfera de competenţa profesională a Asociaţiei Jurnaliştilor din România şi sfera de competenţă instituţională a CNA”, a declarat Cezar Ion, preşedintele AJR.


Deocamdată, AJR nu poate sancţiona propriu-zis redactorul sau realizatorul care greşeşte. |nsă, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a precizat că în cazul în care există încălcări ale codului deontologic din partea unui radiodifuzor care face parte din Clubul Român de Presă, acesta va fi obligat să aloce un spaţiu editorial sesizării AJR. „AJR duce, în acest moment, negocieri cu Clubul Român de Presă într-un punct cheie. Astfel, prevederile emise de AJR vor fi publicate, în mod obligatoriu, în mediul audiovizual respectiv, fie că este vorba de un ziar, televiziune sau radio, acestea trebuind să facă parte din Clubul Român de Presă. Ei vor fi nevoiţi să aloce unui spaţiu sesizării AJR, în afara spaţiului editorial", a spus C.T. Popescu. Totodată, CNA şi AJR vor putea elabora şi difuza comunicate comune de presă pentru prezentarea publică a concluziilor lor.

×
Subiecte în articol: arte audiovizual