x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Comunicatul saptamanii - O viata de caine..!

Comunicatul saptamanii - O viata de caine..!

de Cassa Loco    |    12 Ian 2007   •   00:00
Comunicatul saptamanii  -  O viata de caine..!

Beau, latru, mananc cand vreau! Am invatat sa cer de la stapan prin simplul gest de a-mi lua castronul in gura! Il trantesc pe gresie, lucrul acesta facand un zgomot deloc asurzitor. Scurt, sec, ca de plastic! Dupa o repetitie de cateva ori, cererea da roade.

Beau, latru, mananc cand vreau! Am invatat sa cer de la stapan prin simplul gest de a-mi lua castronul in gura! Il trantesc pe gresie, lucrul acesta facand un zgomot deloc asurzitor. Scurt, sec, ca de plastic! Dupa o repetitie de cateva ori, cererea da roade. Sunt injurat scurt, printre dinti, dar cu o mana mi se da de mancare, iar cu cealalta ma simt mangaiat intre urechi. Mananc si beau apa. In rest fac pe prostul, inclinand capul de cateva ori pe zi. Sunt iubit! Latru si eu de trei ori intr-o saptamana. Nu de alta, dar mi-e lene, iar specia din care fac parte, se stie, ca e una dintr-aia care nu latra! De-aia am fost si achizitionat! Ca nu latru! Mi se rupe! Musc! Musc cat pot, dar ma retrag repede sub mobilierul in care se ajunge cat mai greu! Sunt un caine de comitet, intrat in Europa pe usa din fata. Stapanul asta al meu abia acum s-a integrat. L-am vazut latrand si agitandu-se de mama focului. Ma gandeam ca o vrea sa iasa afara… Uneori ma intreb cine e animalul si cine e omul. Parerea mea e ca ar trebui sa fie invers. Ma uit la ciudateniile astea de stau in doua labe si ma gandesc... la dracu’, ca mi-am uitat gandul. Am fost strigat si nu mai stiu ce gandeam. Oricum ar fi, eu sunt tratat cu respect. Aseara am primit ciocolata! O bucatica. M-am prefacut ca nu-mi place, dar cand am prins momentul am actionat fara preget. Am furat toata cutia si m-am infruptat. Cand s-a prins animalul, am luat-o pe cocoasa. Dar s-a rezolvat repede, cu un schelalait scurt, asa de dragu’ sunetului. Mi-am cerut scuze ulterior si s-a mers blat. Ca in lumea lor. Mult scandal pentru nimic. Stau si vegetez. Dau din coada. Imi ling botul visand la un bol de Chappy. Desi am colesterolul crescut si mancarea aia e plina de E-uri, tot parca as baga in mine. Imi iau locul de langa geam. Privesc in exterior. O viata gri... Astia aciueati pe la bloc parca au o viata mai interesanta. Sport extrem. Hingheri, babe, masinariile alea ciudate. Cate o catea de apartament central, cu o zgarda si o coafura interesanta, mai coloreaza cat de cat. Privesc in gol si imi vin idei ciudate. Cred ca am sa ies la o plimbare. Sau nu. Mi-e lene! Sau nu mi-e lene!? Cred totusi ca lenea triumfa si am sa trag un pui de somn. Deci clar, mi-e lene! Macar acum stiu. Lenea e cucoana mare. Si ce? Macar e gratis. Singura cucoana gratis... Deci o sa trag un pui de somn. Treaba n-am, ca tocmai s-au terminat Sarbatorile si nu se lucreaza. Auleo… ma striga! Mama, si cand ajunge la diminutivele alea stupide... Seamana cu latzoasa aia de trece pe aici si ma tot zburleste incercand sa fie dragutza cu mine. Imi vine sa latru! Uneori o fac, dar ei au impresia ca ma bucur, asa ca mai bine tac. Si continuu sa zac! Ma doare-n coada! Sunt caine! Caine european! La multi ani!

×
Subiecte în articol: arte