Conducerea cotidianului conservator francez Le Figaro pregăteşte măsuri dure pentru redresarea financiară a ziarului care a intrat în 2008 cu un deficit de şase milioane de euro, informează site-ul publicaţiei Marianne.
Conducerea cotidianului conservator francez Le Figaro pregăteşte măsuri dure pentru redresarea financiară a ziarului care a intrat în 2008 cu un deficit de şase milioane de euro, informează site-ul publicaţiei Marianne. Primul pas va fi concedierea a 100 de angajaţi. Principalii vizaţi sunt redactorii care vor primi totuşi nişte sume compensatorii. În afară de secţiunea sportivă a ziarului, care a fost suprimată integral, există temeri că valul de concedieri va afecta şi departamentul de ştiri externe al publicaţiei, în condiţiile în care spaţiul alocat secţiunii respective va fi redus. În plus, potrivit presei franceze, din redacţia Le Figaro au plecat Emmanuel Fessy, şeful departamentului de Cultură al ziarului, Philippe Reclus, editorialist pe teme economice, şi Stéphane Marchand, numit şef al rubricii de Opinie de către fostul director al ziarului, Nicolas Beytout.