La Sala Palatului, la 4 octombrie, începând cu ora 18:00, vă aşteaptă un dublu eveniment, la preţ de unul! Este vorba despre proiecţia specială a musicalului "Mamma mia!" şi concertul unei trupe care reînvie legenda: ABBA GENERATION. "The winner takes it all", "Waterloo", "Fernando", "Dancing Queen" nu vor lipsi din playlistul grupului tribut.
După două decenii de la "divorţ", ABBA continuă să fie în topul vânzărilor - peste 400 de milioane de discuri vândute în lume! Grupul suedez se află în Cartea Recordurilor pe locul doi, după Beatles. Compilaţia ABBA GOLD s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Succesul financiar al grupului Abba a adus economiei suedeze venituri mai mari decât cele ale concernului VOLVO.
Splendoarea melodică, perfecţiunea orchestraţiilor şi carisma lui Benny Andersson, a lui Björn Ulvaeus şi a celor două dive Anni-Frid Lyngstad şi Agnetha Fältskog au fost componentele dominante ale reţetei uriaşului succes.
Concertele ABBA GENERATION s-au ţinut cu casele închise în timpul turneului mondial, din 2009 până în 2010, în Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Canada, Turcia, Liban, Quatar. Iar mass-media internaţionale nu s-au sfiit să aclame unanim calitatea spectacolelor: "Grupul renaşte euforia anilor '70" (Le Parisien); "E ABBA!..." (Le Jurnal de Québec); "ABBA GENERATION vă face să uitaţi originalul" (Arte e Arti - Venise); "Spectacolul este absolut gigant. Autenticitatea este extraordinară" (Associated Press).
La Sala Palatului, la 4 octombrie, începând cu ora 18:00, veţi putea viziona proiecţia specială a musicalului "Mamma mia!", inspirat din hiturile grupului suedez ABBA.
"Mamma mia!" este primul spectacol occidental major de acest gen care va fi tradus şi în limba chineză şi va fi montat, până în iunie 2011, pe scena unui teatru din China. Potrivit BroadwayWorld.com, "Mamma Mia!" a fost vizionat de peste 40 de milioane de spectatori în peste 190 de ţări din America de Nord, Australia, Europa şi Asia şi a generat încasări de peste două miliarde de dolari pe plan mondial. Acest musical a stat la baza lungmetrajului cu acelaşi titlu, lansat pe marile ecrane în 2008, cu Meryl Streep, Pierce Brosnan şi Colin Firth în rolurile principale, care a avut încasări de 609,8 milioane de dolari pe plan mondial.
La Sala Palatului va fi prezentă şi regizoarea muzicalului - Phyllida Lloyd - ea făcând parte din juriul Festivalului Internaţional de Film RoIFF care în acest an va avea loc la Bucureşti, nu la Arad, în perioada 1-10 octombrie.
După proiecţia musicalului, tot la Sala Palatului, tot la 4 octombrie, de la ora 20:00 începe concertul unei trupe care reînvie legenda: ABBA GENERATION.
Preţul unui bilet variază între 40 şi 130 de lei. Bilete au fost puse deja în vânzare în magazinele Germanos şi Vodafone, în librăriile Cărtureşti şi Humanitas, la Sala Palatului, Sala Radio şi prin reţeua Eventim (www.eventim.ro).
Citește pe Antena3.ro