9 DECEMBRIE 2004
SCALA REINVIE. Dupa aproape trei ani de lucrari pentru renovare, celebra Scala din Milano s-a redeschis in cursul zilei de marti. La eveniment au participat numeroase personalitati, printre care premierul Silvio Berlusconi. Biletele la primul spectacol s-au vandut ca painea clada, publicul aplaudand mai bine de 10 minute prestatia maestrului Riccardo Muti, care a adus in fata publicului spectacolul "Europa Riconosciuta", de Antonio Salieri, care a inaugurat Scala in 1778. Celebra Scala a suferit schimbari profunde, una dintre cele mai spectaculoase fiind montarea in culise a unor echipamente moderne care permit schimbarea mai rapida a decorurilor. Renovarea a costat 61 de milioane de euro. (C.O.)
CARTE DESPRE SEX. Bebe Mihaescu, omul care ne-a obisnuit sa ne vorbeasca despre sex, a lansat ieri "Sexul. PROadolescentii, ingerii, dementii". Aceasta este de-abia a doua carte care trateaza chestiuni ce privesc sexualitatea, prima fiind "Cuplul conjugal, ori la bal ori la spital". Ce puteti afla daca rasfoiti paginile volumului proaspat lansat? Simplu. Tot ce trebuie sa stiti despre ce gandeste copilul vostru legat de problemele sexuale, legat de relatiile lui cu sexul opus, cu profesorii si chiar cu propriii parinti. Bineinteles ca toate aceste aspecte ridica si probleme, iar autorul propune solutii pentru rezolvarea lor. "Am scris cartea asta pornind de la miile de scrisori si e-mailuri de la adolescenti derutati, care doreau raspunsuri simple relativ la intrebari pe care societatea le tabuizeaza." (Miruna Mihalcea)Citește pe Antena3.ro