Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se implinesc 55 de ani de cand l-a rapit 'pasarea cu clont de rubin'. La 22 decembrie 1956. Pe Nicolae Labis, tanarul si razvratitul poet, 'buzduganul' generatiei sale. Doamna profesor Foghel m-a cautat si m-a rugat sa nu treaca luna decembrie fara sa amintim de Nicolae Labis (fostul sau coleg de facultate). 'El ne-a reamintit ce inseamna iubirea.' Ii indeplinim dorinta si ne facem si noi o datorie de onoare.
'In memoriam– Nicolae Labis/ Cine n-a vazut un albatros zburand spre inaltimi? Poate cel care n-a crezut prea mult ca un albatros accede spre inalt, spre lumina nedeslusita inca a mirajului, a genialitatii. Mai trist este, atunci, cand albatrosul isi frange aripile inainte sa i se recunoasca maturitatea zborului, a gandirii poetice, vibratia pentru tot ce este omenesc, incantatia in fata frumusetilor locurilor natale, pentru ca a venit prea devreme «Pasarea cu clont de rubin» si l-a ucis.
Freamatul padurilor, iarba inalta si adormitoare din Malinii Sucevei, dansul elegant al caprioarelor, izvorul de apa vie din «Fantana Mesterului Manole», toate l-au fermecat si inspirat pe cel, numit de noi, simplu, de noi cei care l-am cunoscut si i-am fost aproape? Nicolae Labis – poetul.
Multi, foarte multi sunt cei care si-au sters pe furis o lacrima uitata in coltul ochilor cand au aflat din versurile sale tragica poveste a iubitei sale caprioare – «frumoasa jertfa a padurii sale».
Si astfel, s-a deschis luminos un nou zbor al albatrosului catre cerul liricii romanesti, iar «buzduganul» unei generatii de poeti n-a putut sa mai arate lumii cate comori raman ascunse celor indragostiti de frumos. De ce? Pentru ca «Albatrosul ucis» a plecat dintre noi prea devreme.
Nimic nu este mai tulburator pentru un profesor, cand este rugat de elevii sai sa le vorbeasca despre poetul lor preferat.
– Doamna profesoara, va rugam sa ne vorbiti astazi despre Nicolae Labis, asa cum l-ati cunoscut!
Nostalgice aduceri-aminte! Cum l-am cunoscut? Atunci, am vazut un tanar cu chipul iluminat de arderile profunde ale creatiei, cu ochii scaparatori care priveau cu incredere spre viitorul real al poeziei romanesti, un tanar cu sufletul generos si mare, cat codrii Sucevei, dar macinat de suferinta, ca in timpul sau nimeni nu mai vorbeste de iubire, de dragostea copilului vrajit de mitul caprioarei. Sa vorbim macar acum despre iubire, asa cum si-a dorit poetul nostru. Te iubim toti cei care te-am cunoscut si-ti promitem ca zbaterea ta lirica n-a fost zadarnica si-o vom transmite mai departe catre si prin oameni. Promitem ca ii vom invata pe nepotii si stranepotii nostri sa rosteasca mereu versurile tale, caci numai asa vor sti care sunt «Primele iubiri».
Adio! Stimate domn al liricii romanesti si al tineretii mele./ Prof. Georgeta Cristian Foghel?
