x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea"

0
29 Iun 2009 - 00:00
 Ion Cucu /

În 1979, la Editura Albatros, Florin Mugur publica volumul de interviuri "Profesiunea de scriitor". Prin­tre întâlnirile lui binecuvântate reproduse aici se află şi cea din 1972 cu Nichita Stănescu, printre gânduri şi cuvinte, transformate într-o poveste numită simplu "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?"... Reproducem în continuare pasaje importante din interviul acordat acum trei decenii şi jumătate.



● Florin Mugur: În urmă cu trei-patru ani, v-am luat un interviu, care a apărut în "Scînteia tineretului". Ceea ce lipsea de acolo era un portret al autorului. Al autorului adevărat. Cel care semnează un interviu nu e autorul, ci numai un cunoscut al lui, unul pe care autorul l-a întâlnit într-o zi pe stradă şi căruia la întrebarea "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?" i-a răspuns cu oarecare bunăvoinţă, arătându-i cum a reuşit el într-o zi să ajungă pe Calea Victoriei. Se spunea în acel interviu al dumneavoastră cum aţi atins Calea Victoriei, dar cine era cel care mergea, liniştit sau nu, pe trotuar nu se prea vedea. Lipsea, cum ziceam, portretul. M-am gîndit, deci, ca pornind de la autoportretul lui la Rochefoucauld şi citindu-l împreună, să facem un portret al autorului de atunci, care e şi autorul de azi. De acord?
● Nichita Stănescu: Să încercăm. (...) Despre înfăţişarea mea fizică, pot să mărturisesc în mod sincer că ştiu foarte puţine lucruri. Îmi amintesc că, adolescent fiind, dimineaţa, când mă sculam din somn, rămâneam mirat că sunt tot eu, că locuiesc acelaşi loc şi mai ales că locu­iesc aceeaşi memorie. O dovadă e faptul că întotdeauna rămân surprins când mă văd în fotografii. Sunt convins că dacă, brusc, m-aş întâlni pe stradă, n-aş recunoaşte nimic din mine în acel individ. Acum, în preajma vârstei de 40 de ani, mi-aş schimba cu plăcere trupul cu cel al lui Cassius Clay; cu o şi mai mare plăcere, mi-aş schimba memoria mea încărcată cu memoria proaspătă a unui adolescent.


● În ce moment al vieţii dumneavoastră credeţi că ar trebui să vă facă cineva o fotografie, pentru ca poza să vă reprezinte?
● În ultimul moment, cu o secundă înainte de a muri.


● Când citiţi versurile unui poet şi i-aţi contemplat chipul - în realitate, într-un desen, într-o fotografie -, vă gândiţi la el, îl vedeţi?
● Niciodată. Sentimentele sunt non-figurative. Cel mult mă gândesc la ce femeie a putut să iubească.


● Vă pare rău după chipul pe care l-aţi avut cândva, în urmă cu 20 de ani? E mai bun cel de acum, e mai frumos?
● Îmi pare rău după chipul de acum 20 de ani, dar nu sunt sigur că-mi pare rău după chipul real pe care îl purtam, ci poate, în genere, după chipul omului de 20 de ani.

SINCERITĂŢI
● S-a întâmplat vreodată să se apropie de dumnea­voastră o femeie care să vă iubească şi să fiţi sigur că vă iubeşte numai pentru că arătaţi aşa cum arătaţi, fără să-i pese dacă sunteţi sau nu poet? Iertaţi-mă, vă rog, pentru lipsa de delicateţe a întrebării...
● Nu pot să răspund nici da, nici nu, înclin să cred că niciodată n-am fost iubit pentru mine, cel grafic. Nu,
n-am spus bine. Numai o secundă, vă rog. Nu e cu putinţă să fii sincer, când răspunzi la o astfel de întrebare. De altfel, în genere, nu ştiu câtă sinceritate pot cuprinde cuvintele. Faptul că există o semantică înlătură din capul locului posibilitatea unei confesiuni absolut sincere, semantica fiind mai degrabă un grup final de înţelesuri, în timp ce sinceritatea este o desfăşurare, un început de desfăşurare, pe pragul dintâi al sensurilor. Ştiu că părinţii mei mă găseau frumos, că prietenii mei, din când în când, în câte un moment, îmi spun: "Fantastic ce bine arăţi acum! Vai ce expresiv esti acum!", dar niciodată vreo femeie n-a făcut o astfel de observaţie. Femeile sunt mai sigure pe sentimentele lor. Poate că, dacă aş fi fost lipsit de dezinvoltura poeziei - şi nu atât a poeziei, cât a gesticulaţiei poetice - nu s-ar fi apropiat de mine. Nu ştiu... Când am iubit foarte mult, m-am apropiat şi eu dificil de propria mea inimă în comunicare. Vorbesc cam sofisticat - nici nu se poate altfel; aş deveni indecent... (...)


● Să revenim de unde plecasem, să revenim la Homer, care a fost orb şi care, poate din cauza asta, avea chip...
● Eu îl văd pe Homer începând cu picioarele. Pentru mine, picioarele lui Homer sunt picioarele tatălui meu. Una dintre primele amintiri care s-au înregistrat în mine a fost venirea tatălui meu acasă. Ne aflam în timpul războiului. Tata nu ştiu unde era detaşat, undeva la o garnizoană, mobilizat pe loc, în Ploieşti. Încă nu începuseră bombardamentele asupra oraşului. Ca şi câinele casei, ca şi pisica, îl ştiam pe bătrân când sosea. Mă repezeam la el şi-i cuprindeam cu mâinile genunchii. Eram atât de scund şi atât de slab şi atât de mic, încât tâmpla mea ajungea în dreptul genunchiului tatălui meu şi mă uitam la el în sus şi spuneam "când voi fi mare...". Iar propoziţia "când voi fi mare" avea o realitate gigantică pentru mine. Picioarele tatălui meu, ca şi picioarele tuturor oamenilor care merg mult pe jos, aveau un miros aparte, ciudat, plin de febleţe pentru mine, foarte drag, după care îl recunoşteam. Se aşeza pe scaun şi-şi punea picioarele groase şi obosite, pline de varice, într-un imens lighean de aramă. Cam aşa trebuie că arătau picioarele lui Homer.


● Care e cel mai frumos chip pe care l-aţi vazut?
● Este chipul madonei din grupul Pieta, pe care l-am văzut împreună cu prietenii mei Constantin Chiriţă şi Fănuş Neagu, acel chip atât de fascinant şi atât de viu, încât a trebuit să ne îndepărtăm noi trei unul de celălalt, ca să nu ne zărim jena lacrimilor din ochi.
Este acea stătuie care a fost sfărâmată recent; şi a fost sfărâmat în mine cel mai frumos chip pe care l-am văzut vreodată. Nu pot să spun de ce este cel mai frumos, pentru că el îmi inspiră mai ales emoţie şi mai puţin dragoste, mai ales admiraţie şi mai puţin veneraţie. Mi s-a impus spontan, prin evidenţa flagrantă a valorii lui de frumuseţe şi nu prin valul de dragoste care s-ar fi putut ridica în mine. Uneori, m-am gândit că valoarea nu stârneşte întotdeauna dragoste, că literatura şi arta în genere ar trebui în primul rând să stârnească dragoste, dacă ar putea să nu fie valoare. E un gând tulbure, nelămurit, un gând pe care l-am avut în faţa valorii frumuseţii. (...)


● Încercăm să construim acest portret într-un moment anume al vieţii dumneavoastră. Se apropie o vârstă... Vârsta, bunul nostru comun şi răul nostru comun, orice-am face...
● Uneori m-am gândit că anul cosmic pământesc, cel împărţit în 12 luni, este un an nedrept. Pământul ar trebui să se rotească în jurul Soarelui în nouă luni, ca să nu-i mai dea spiritului prilejul a trei luni de libertate nemeritată. Mai am numai nouă luni până împlinesc 40 de ani şi m-am hotărât să-mi număr invers fiecare zi, să mă număr invers, însoţind această numărătoare cu o meditaţie crudă şi reală despre mine însumi. Vreau să aflu nişte adevăruri despre ratările mele. M-am gândit că e bine să-ţi spui ţie însuţi - cu cuvinte în cuvinte şi cu sentimente în sentimente şi cu vederi în vederi - cum stau lucrurile în privinţa ta. Ca să ştii tu însuţi exact dacă poţi face într-adevăr ceva generos şi real sau dacă trebuie să te ascunzi definitiv în propria ta discreţie. Am o părere foarte proastă despre discreţie. Nu numai că o socotesc egoistă, dar o cred plină de răutate. Nu pot să înţeleg de ce foarte mulţi dintre prietenii mei consideră discreţia ca pe un act de nobleţe. Nimeni nu are nevoie de discreţie; discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea, ascunsă într-un buzunar uriaş. Făcând cea mai sinceră confesiune, rămâi poate mai discret decât dacă ai fi tăcut. Discreţia, după opinia mea, este vulgară.
Discreţia, după opinia mea, este falsă, neadevărată şi snoabă. Nu cunosc nici o vieţuitoare discretă. Nu cunosc nici o plantă discretă. Nu cunosc nici un sistem cosmic discret. Nu este nimic discret în noi înşine. Nici chiar inima noastră, care este în interiorul nostru, nevăzută decât cu cuţitul.


● Plantelor le e uşor: n-au ce face. Le lipseşte graiul. Să vă văd însă cum evitaţi capcana cuvântului.
● N-o evit deloc. După opinia mea, nu există nimic tri­vial în confesiune. Nu confund niciodată confesiunea cu delaţiunea sau cu informarea sau cu autopenitenţa sau cu mai ştiu eu ce alte astfel de fapte...
"ARĂT CA O MIRARE A MEA"
Confesiuni... Ne aflăm într-o cameră din Piteşti, o cameră mică, urâtă, o cameră verzuie unde mi-am petrecut trei ani de lucru. Două serii de zgomote se aud pe fereastră, extrem de puternice, iar eu,
ca autor de interviuri, m-am obişnuit să urmăresc cu o imensă teamă glasurile celor care îmi răspund la întrebări. Dacă le vor acoperi zgomotele? N-au dreptul. Glasurile trebuie să se imprime clare pe banda de magnetofon. Dar cineva bate cuie cu ciocanul. Se aude ciocanul, se aud cuiele, unul câte unul, şi simultan cea de-a doua serie de zgomote: nişte copii care cântă în cor. Încă o dată, zgomotele ameninţă glasul poetului care-mi vorbeşte. Nu-l înăbuşe, sper... Continui lectura: "Cu cei pe care nu-i cunosc sunt foarte rezervat şi chiar cu mulţi dintre acei pe care îi cunosc nu mă port prea deschis..."

Uite, fraza asta mi-a adus aminte de unul dintre lucrurile pe care mi le reproşez adesea. Să ştiţi că niciodată n-am avut judecăţi fiziognomice. Într-un mod foarte ciudat, aproape mă simt amputat din această pricină. Niciodată oamenii nu mi-au fost simpatici sau antipatici, după chipul sau înfăţişarea lor. Dar absolut niciodată. În afară de atracţia erotică spontană pe care orice bărbat o are faţă de o femeie frumoasă, niciodată o nouă cunoştinţă nu mi-a sugerat ceva nou, în prima clipă. Când un prieten sau altul îmi spunea despre cineva, pe care era evident că-l vede prima oară, "Ăsta-i un dobitoc!", îmi stârnea o imensă mirare. De unde ştia? Întotdeauna am luat în consideraţie, în raporturile mele directe cu oamenii, numai tensiunea discuţiei. Îmi pare foarte rău că trebuie să spun lucrul ăsta, dar fac întotdeauna mari eforturi ca să-mi aduc aminte grafiile chipurilor prietenilor mei, deşi am ochii foarte buni şi nu am nevoie să port nici un fel de ochelari.

Vederea mea e ageră, dar n-am memoria ei. Acum, în această clipă, mă gândesc că poate n-am ţinut seama niciodată, că poate nu mi-au spus niciodată nimic chipurile oamenilor. Pentru că eu însumi, pentru mine, nu am un chip. Pentru că mi se modifică de atâtea ori şi atât de repede trăsăturile feţei, încât, cum v-am mai spus, aş fi în stare să nu mă recunosc într-o fotografie. (...) Atunci când m-aţi întrebat cum arăt, trebuia să vă răspund cu mâna pe inimă: arăt întocmai ca o mirare a mea. Atunci când m-aţi întrebat cum arăt trebuia să vă răspund că cea mai mare speranţă a mea este de a putea să dorm, la sfârşitul vieţii mele, să dorm fără vise. Uneori sunt obosit de propriile mele gânduri, de apropierile de gânduri, care se fac de la sine, de pornirea de a aşeza răul înainte. Durerea se umflă şi devine fabuloasă şi e aşa de parcă aş visa un vis. Un vis în care se face că statuia lui Venus din Millo, mare cât un Zeppelin, pluteşte liniştită pe cer, lungită, iar apusul de soare îi izbeşte sânii. Şi eu alerg pe străzi, pentru că ea coboară spre mahalale, iar când oraşul se termină şi când copiii cu puţele goale şi cu buricele goale şi strălucinde de năduşeală aleargă după mine în lătrături de câini, eu încă mai fug după acea statuie uriaşă, care urmează să se prăbuşească undeva, după o lizieră. De ce alerg, nu ştiu. De ce latră după mine câinii, nu ştiu. De ce e atât de uriaşă acea statuie de piatră - pe care am văzut-o cândva cu ochiul liber într-un muzeu -, nu ştiu. Şi de ce prefer, în locul unei idei lucide, patul şi transpiraţia şi făptura unei idei lucide, iarăşi nu ştiu.  Vă supără că v-am povestit un vis?
Citeşte mai multe despre:   ştiu,   atăt,   niciodată,   chipul,   picioarele,   biblioteca pentru toţi

 



Mai multe titluri din categorie

Patru spectacole de văzut în mai

Patru spectacole de văzut în mai
S-au deschis teatrele, în continuare cu restricţii şi număr limitat de spectatori, dar este un început. Teatrele şi-au anunţat deja programul pentru perioada următoare, aşa că e momentul să ne cumpărăm...

Documentarul TV GALA HOP 2020. „ZIS ȘI FĂCUT”

Documentarul TV GALA HOP 2020. „ZIS ȘI FĂCUT”
Galerie Foto Acum, că am deschis porțile ediției 2021 a Galei Tânărului Actor HOP prin lansarea preselecției, suntem încântați să vă prezentăm documentarul retrospectivă a ediției de anul trecut. Gala HOP 2020 a...

Brit Awards: Dua Lipa, Little Mix, J Hus, Harry Styles și Taylor Swift au fost câștigătorii serii

Brit Awards: Dua Lipa, Little Mix, J Hus, Harry Styles și Taylor Swift au fost câștigătorii serii
Dua Lipa, Little Mix, J Hus, Harry Styles și Taylor Swift au fost câștigătorii premiilor industriei muzicale britanice, eveniment ccare a avit loc în fața a 4.000 de spectatori, conform BBC. Evenimentul care a...

Ultima zi de „INT. EXT.” - un spectacol-manifest despre transformări și întrebări legate de locul artei în situații de criză

Ultima zi de „INT. EXT.” - un spectacol-manifest despre transformări și întrebări legate de locul artei în situații de criză
Galerie Foto Între 5 și 7 mai, patru dintre vitrinele galeriei de artă contemporană și design Galateca s-au transformat în scena unui spectacol „work in progress” semnat de unii dintre cei mai avangardiști și...

Spectacolele lunii mai, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj!

Spectacolele lunii mai, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj!
Galerie Foto Duminică, 9 mai 2021, ora 19.00, se redeschid cele două săli ale Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Primul spectacol programat, la Sala Studio, este Nora de Henrik Ibsen, pus în scenă de Botond Nagy. Producția a fost ...

De la Ceaikovski la Arensky, concert transmis LIVE de la SALA RADIO

De la Ceaikovski la Arensky,  concert transmis LIVE de la SALA RADIO
Galerie Foto Unele dintre cele mai frumoase povești se țes pe baza altor povești... Și în istoria muzicii, destinul marilor compozitori se întrepătrunde și creațiile lor fac deseori referință la capodoperele altor...

La invitația Arbor.art.room, pictorul Giuliano Nardin se „aventurează“ în realitatea virtuală. „Luni de fiere“ e ceea ce reprezintă artistul pentru publicul online

La invitația Arbor.art.room, pictorul Giuliano Nardin se „aventurează“ în realitatea virtuală. „Luni de fiere“ e ceea ce reprezintă artistul pentru publicul online
Galerie Foto Numeroase lucrări, alese din toate perioadele de creație, ale pictorului român Giuliano Nardin, una dintre „senzațiile“ artei contemporane autohtone, artist expus în lunile februarie și martie la...

Anatomia artistică în creațiile autorilor români, arc peste două secole

Anatomia artistică în creațiile autorilor români, arc peste două secole
Expoziția anuală a Pinacotecii București, „De la anatomia artistică la opera finită”, prezintă publicului, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2), un proiect inedit, unic în România. Pentru prima...

Luna documentarului la Institutul Cervantes – 4 filme semnate de artiști spanioli și hispano-americani, gratuit, pe canalul de Vimeo (7-28 mai)

Luna documentarului la Institutul Cervantes – 4 filme semnate de artiști spanioli și hispano-americani, gratuit, pe canalul de Vimeo (7-28 mai)
Documentarele realizate de cineaști din Europa și America Latină – Francisco Marise, Adán Aliaga, Pablo Briones, Álex Lora și Nuria Ibáñez – au fost selecționate la ediția din 2019 a Festivalului din Málag...

LONDRA. Omagiu adus Regelui Mihai I, la 100 de ani de la naștere

LONDRA. Omagiu adus Regelui Mihai I, la 100 de ani de la naștere
Pentru a marca Centenarul Regelui Mihai I (1921-2017) în Marea Britanie, Institutul Cultural Român din Londra găzduiește un eveniment omagial dedicat personalității și moștenirii extraordinare ale acestuia. Cu pr...

"Din tainele vieţii şi ale universului", de Scarlat Demetrescu. O carte care vă va schimba viziunea asupra vieţii, exclusiv cu Jurnalul

"Din tainele vieţii şi ale universului", de Scarlat Demetrescu. O carte care vă va schimba viziunea asupra vieţii, exclusiv cu Jurnalul
Jurnalul vă propune începând de astăzi o carte în trei volume, de altă factură faţă de cele oferite până acum. O carte de spritualitate, despre misterele vieţii, având în vedere că viaţa este...

Ministerul Culturii anunță primele 4 evenimente-pilot, cu public, în București și Cluj-Napoca

Ministerul Culturii anunță primele 4 evenimente-pilot, cu public, în București și Cluj-Napoca
Ministerul Culturii a anunțat luni că primele patru evenimente-pilot, care se vor desfășura cu public, vor avea loc în perioada 14-16 mai în București și Cluj-Napoca. Guvernul a aprobat luni Hotărârea...

Maraton de evenimente TNRS dedicate Zilei Europei între 8 și 10 mai 2021

Maraton de evenimente TNRS dedicate Zilei Europei între 8 și 10 mai 2021
Galerie Foto Acte de caritate, o premieră la TNRS - Sala Mare, un spectacol difuzat gratuit pe Scena Digitală și momente artistice fac parte din programul special pregătit pentru celebrarea Zilei Europei. Timp de trei...

#FărăFrontiere – Austria, România, Europa – Serie de evenimente online dedicate Zilei Europei – 9 mai 2021

#FărăFrontiere – Austria, România, Europa – Serie de evenimente online dedicate Zilei Europei – 9 mai 2021
Libertăţile cetăţenilor europeni, solidaritatea şi relaţiile dintre statele membre, competenţele Uniunii Europene au fost mult puse la încercare în perioada crizei sanitare. O ocazie de a întoarce pe toate...

Din 15 mai ne revedem la Operă!

Din 15 mai ne revedem la Operă!
Mult sperat, momentul revederii în sala mare a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a sosit! Începând cu data de 15 mai 2021, publicul se va bucura din nou de spectacolele montate live pe...
Serviciul de email marketing furnizat de