x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea"

0
29 Iun 2009 - 00:00
 Ion Cucu /

În 1979, la Editura Albatros, Florin Mugur publica volumul de interviuri "Profesiunea de scriitor". Prin­tre întâlnirile lui binecuvântate reproduse aici se află şi cea din 1972 cu Nichita Stănescu, printre gânduri şi cuvinte, transformate într-o poveste numită simplu "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?"... Reproducem în continuare pasaje importante din interviul acordat acum trei decenii şi jumătate.



● Florin Mugur: În urmă cu trei-patru ani, v-am luat un interviu, care a apărut în "Scînteia tineretului". Ceea ce lipsea de acolo era un portret al autorului. Al autorului adevărat. Cel care semnează un interviu nu e autorul, ci numai un cunoscut al lui, unul pe care autorul l-a întâlnit într-o zi pe stradă şi căruia la întrebarea "Nu ştiţi cumva unde e Calea Victoriei?" i-a răspuns cu oarecare bunăvoinţă, arătându-i cum a reuşit el într-o zi să ajungă pe Calea Victoriei. Se spunea în acel interviu al dumneavoastră cum aţi atins Calea Victoriei, dar cine era cel care mergea, liniştit sau nu, pe trotuar nu se prea vedea. Lipsea, cum ziceam, portretul. M-am gîndit, deci, ca pornind de la autoportretul lui la Rochefoucauld şi citindu-l împreună, să facem un portret al autorului de atunci, care e şi autorul de azi. De acord?
● Nichita Stănescu: Să încercăm. (...) Despre înfăţişarea mea fizică, pot să mărturisesc în mod sincer că ştiu foarte puţine lucruri. Îmi amintesc că, adolescent fiind, dimineaţa, când mă sculam din somn, rămâneam mirat că sunt tot eu, că locuiesc acelaşi loc şi mai ales că locu­iesc aceeaşi memorie. O dovadă e faptul că întotdeauna rămân surprins când mă văd în fotografii. Sunt convins că dacă, brusc, m-aş întâlni pe stradă, n-aş recunoaşte nimic din mine în acel individ. Acum, în preajma vârstei de 40 de ani, mi-aş schimba cu plăcere trupul cu cel al lui Cassius Clay; cu o şi mai mare plăcere, mi-aş schimba memoria mea încărcată cu memoria proaspătă a unui adolescent.


● În ce moment al vieţii dumneavoastră credeţi că ar trebui să vă facă cineva o fotografie, pentru ca poza să vă reprezinte?
● În ultimul moment, cu o secundă înainte de a muri.


● Când citiţi versurile unui poet şi i-aţi contemplat chipul - în realitate, într-un desen, într-o fotografie -, vă gândiţi la el, îl vedeţi?
● Niciodată. Sentimentele sunt non-figurative. Cel mult mă gândesc la ce femeie a putut să iubească.


● Vă pare rău după chipul pe care l-aţi avut cândva, în urmă cu 20 de ani? E mai bun cel de acum, e mai frumos?
● Îmi pare rău după chipul de acum 20 de ani, dar nu sunt sigur că-mi pare rău după chipul real pe care îl purtam, ci poate, în genere, după chipul omului de 20 de ani.

SINCERITĂŢI
● S-a întâmplat vreodată să se apropie de dumnea­voastră o femeie care să vă iubească şi să fiţi sigur că vă iubeşte numai pentru că arătaţi aşa cum arătaţi, fără să-i pese dacă sunteţi sau nu poet? Iertaţi-mă, vă rog, pentru lipsa de delicateţe a întrebării...
● Nu pot să răspund nici da, nici nu, înclin să cred că niciodată n-am fost iubit pentru mine, cel grafic. Nu,
n-am spus bine. Numai o secundă, vă rog. Nu e cu putinţă să fii sincer, când răspunzi la o astfel de întrebare. De altfel, în genere, nu ştiu câtă sinceritate pot cuprinde cuvintele. Faptul că există o semantică înlătură din capul locului posibilitatea unei confesiuni absolut sincere, semantica fiind mai degrabă un grup final de înţelesuri, în timp ce sinceritatea este o desfăşurare, un început de desfăşurare, pe pragul dintâi al sensurilor. Ştiu că părinţii mei mă găseau frumos, că prietenii mei, din când în când, în câte un moment, îmi spun: "Fantastic ce bine arăţi acum! Vai ce expresiv esti acum!", dar niciodată vreo femeie n-a făcut o astfel de observaţie. Femeile sunt mai sigure pe sentimentele lor. Poate că, dacă aş fi fost lipsit de dezinvoltura poeziei - şi nu atât a poeziei, cât a gesticulaţiei poetice - nu s-ar fi apropiat de mine. Nu ştiu... Când am iubit foarte mult, m-am apropiat şi eu dificil de propria mea inimă în comunicare. Vorbesc cam sofisticat - nici nu se poate altfel; aş deveni indecent... (...)


● Să revenim de unde plecasem, să revenim la Homer, care a fost orb şi care, poate din cauza asta, avea chip...
● Eu îl văd pe Homer începând cu picioarele. Pentru mine, picioarele lui Homer sunt picioarele tatălui meu. Una dintre primele amintiri care s-au înregistrat în mine a fost venirea tatălui meu acasă. Ne aflam în timpul războiului. Tata nu ştiu unde era detaşat, undeva la o garnizoană, mobilizat pe loc, în Ploieşti. Încă nu începuseră bombardamentele asupra oraşului. Ca şi câinele casei, ca şi pisica, îl ştiam pe bătrân când sosea. Mă repezeam la el şi-i cuprindeam cu mâinile genunchii. Eram atât de scund şi atât de slab şi atât de mic, încât tâmpla mea ajungea în dreptul genunchiului tatălui meu şi mă uitam la el în sus şi spuneam "când voi fi mare...". Iar propoziţia "când voi fi mare" avea o realitate gigantică pentru mine. Picioarele tatălui meu, ca şi picioarele tuturor oamenilor care merg mult pe jos, aveau un miros aparte, ciudat, plin de febleţe pentru mine, foarte drag, după care îl recunoşteam. Se aşeza pe scaun şi-şi punea picioarele groase şi obosite, pline de varice, într-un imens lighean de aramă. Cam aşa trebuie că arătau picioarele lui Homer.


● Care e cel mai frumos chip pe care l-aţi vazut?
● Este chipul madonei din grupul Pieta, pe care l-am văzut împreună cu prietenii mei Constantin Chiriţă şi Fănuş Neagu, acel chip atât de fascinant şi atât de viu, încât a trebuit să ne îndepărtăm noi trei unul de celălalt, ca să nu ne zărim jena lacrimilor din ochi.
Este acea stătuie care a fost sfărâmată recent; şi a fost sfărâmat în mine cel mai frumos chip pe care l-am văzut vreodată. Nu pot să spun de ce este cel mai frumos, pentru că el îmi inspiră mai ales emoţie şi mai puţin dragoste, mai ales admiraţie şi mai puţin veneraţie. Mi s-a impus spontan, prin evidenţa flagrantă a valorii lui de frumuseţe şi nu prin valul de dragoste care s-ar fi putut ridica în mine. Uneori, m-am gândit că valoarea nu stârneşte întotdeauna dragoste, că literatura şi arta în genere ar trebui în primul rând să stârnească dragoste, dacă ar putea să nu fie valoare. E un gând tulbure, nelămurit, un gând pe care l-am avut în faţa valorii frumuseţii. (...)


● Încercăm să construim acest portret într-un moment anume al vieţii dumneavoastră. Se apropie o vârstă... Vârsta, bunul nostru comun şi răul nostru comun, orice-am face...
● Uneori m-am gândit că anul cosmic pământesc, cel împărţit în 12 luni, este un an nedrept. Pământul ar trebui să se rotească în jurul Soarelui în nouă luni, ca să nu-i mai dea spiritului prilejul a trei luni de libertate nemeritată. Mai am numai nouă luni până împlinesc 40 de ani şi m-am hotărât să-mi număr invers fiecare zi, să mă număr invers, însoţind această numărătoare cu o meditaţie crudă şi reală despre mine însumi. Vreau să aflu nişte adevăruri despre ratările mele. M-am gândit că e bine să-ţi spui ţie însuţi - cu cuvinte în cuvinte şi cu sentimente în sentimente şi cu vederi în vederi - cum stau lucrurile în privinţa ta. Ca să ştii tu însuţi exact dacă poţi face într-adevăr ceva generos şi real sau dacă trebuie să te ascunzi definitiv în propria ta discreţie. Am o părere foarte proastă despre discreţie. Nu numai că o socotesc egoistă, dar o cred plină de răutate. Nu pot să înţeleg de ce foarte mulţi dintre prietenii mei consideră discreţia ca pe un act de nobleţe. Nimeni nu are nevoie de discreţie; discreţia nu este nici labirint, nici poartă, nici cheie grea, ascunsă într-un buzunar uriaş. Făcând cea mai sinceră confesiune, rămâi poate mai discret decât dacă ai fi tăcut. Discreţia, după opinia mea, este vulgară.
Discreţia, după opinia mea, este falsă, neadevărată şi snoabă. Nu cunosc nici o vieţuitoare discretă. Nu cunosc nici o plantă discretă. Nu cunosc nici un sistem cosmic discret. Nu este nimic discret în noi înşine. Nici chiar inima noastră, care este în interiorul nostru, nevăzută decât cu cuţitul.


● Plantelor le e uşor: n-au ce face. Le lipseşte graiul. Să vă văd însă cum evitaţi capcana cuvântului.
● N-o evit deloc. După opinia mea, nu există nimic tri­vial în confesiune. Nu confund niciodată confesiunea cu delaţiunea sau cu informarea sau cu autopenitenţa sau cu mai ştiu eu ce alte astfel de fapte...
"ARĂT CA O MIRARE A MEA"
Confesiuni... Ne aflăm într-o cameră din Piteşti, o cameră mică, urâtă, o cameră verzuie unde mi-am petrecut trei ani de lucru. Două serii de zgomote se aud pe fereastră, extrem de puternice, iar eu,
ca autor de interviuri, m-am obişnuit să urmăresc cu o imensă teamă glasurile celor care îmi răspund la întrebări. Dacă le vor acoperi zgomotele? N-au dreptul. Glasurile trebuie să se imprime clare pe banda de magnetofon. Dar cineva bate cuie cu ciocanul. Se aude ciocanul, se aud cuiele, unul câte unul, şi simultan cea de-a doua serie de zgomote: nişte copii care cântă în cor. Încă o dată, zgomotele ameninţă glasul poetului care-mi vorbeşte. Nu-l înăbuşe, sper... Continui lectura: "Cu cei pe care nu-i cunosc sunt foarte rezervat şi chiar cu mulţi dintre acei pe care îi cunosc nu mă port prea deschis..."

Uite, fraza asta mi-a adus aminte de unul dintre lucrurile pe care mi le reproşez adesea. Să ştiţi că niciodată n-am avut judecăţi fiziognomice. Într-un mod foarte ciudat, aproape mă simt amputat din această pricină. Niciodată oamenii nu mi-au fost simpatici sau antipatici, după chipul sau înfăţişarea lor. Dar absolut niciodată. În afară de atracţia erotică spontană pe care orice bărbat o are faţă de o femeie frumoasă, niciodată o nouă cunoştinţă nu mi-a sugerat ceva nou, în prima clipă. Când un prieten sau altul îmi spunea despre cineva, pe care era evident că-l vede prima oară, "Ăsta-i un dobitoc!", îmi stârnea o imensă mirare. De unde ştia? Întotdeauna am luat în consideraţie, în raporturile mele directe cu oamenii, numai tensiunea discuţiei. Îmi pare foarte rău că trebuie să spun lucrul ăsta, dar fac întotdeauna mari eforturi ca să-mi aduc aminte grafiile chipurilor prietenilor mei, deşi am ochii foarte buni şi nu am nevoie să port nici un fel de ochelari.

Vederea mea e ageră, dar n-am memoria ei. Acum, în această clipă, mă gândesc că poate n-am ţinut seama niciodată, că poate nu mi-au spus niciodată nimic chipurile oamenilor. Pentru că eu însumi, pentru mine, nu am un chip. Pentru că mi se modifică de atâtea ori şi atât de repede trăsăturile feţei, încât, cum v-am mai spus, aş fi în stare să nu mă recunosc într-o fotografie. (...) Atunci când m-aţi întrebat cum arăt, trebuia să vă răspund cu mâna pe inimă: arăt întocmai ca o mirare a mea. Atunci când m-aţi întrebat cum arăt trebuia să vă răspund că cea mai mare speranţă a mea este de a putea să dorm, la sfârşitul vieţii mele, să dorm fără vise. Uneori sunt obosit de propriile mele gânduri, de apropierile de gânduri, care se fac de la sine, de pornirea de a aşeza răul înainte. Durerea se umflă şi devine fabuloasă şi e aşa de parcă aş visa un vis. Un vis în care se face că statuia lui Venus din Millo, mare cât un Zeppelin, pluteşte liniştită pe cer, lungită, iar apusul de soare îi izbeşte sânii. Şi eu alerg pe străzi, pentru că ea coboară spre mahalale, iar când oraşul se termină şi când copiii cu puţele goale şi cu buricele goale şi strălucinde de năduşeală aleargă după mine în lătrături de câini, eu încă mai fug după acea statuie uriaşă, care urmează să se prăbuşească undeva, după o lizieră. De ce alerg, nu ştiu. De ce latră după mine câinii, nu ştiu. De ce e atât de uriaşă acea statuie de piatră - pe care am văzut-o cândva cu ochiul liber într-un muzeu -, nu ştiu. Şi de ce prefer, în locul unei idei lucide, patul şi transpiraţia şi făptura unei idei lucide, iarăşi nu ştiu.  Vă supără că v-am povestit un vis?
Citeşte mai multe despre:   ştiu,   atăt,   niciodată,   chipul,   picioarele,   biblioteca pentru toţi

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Trădări, ambiții, averi și povești de iubire, în seria Haiducilor – sâmbăta, la TVR 1

Trădări, ambiții, averi și povești de iubire, în seria Haiducilor – sâmbăta, la TVR 1
Galerie Foto TVR 1 difuzează sâmbăta seara seria Haiducilor, șase dintre cele mai vizionate producții românești ale tuturor timpurilor. Primul film al seriei, „Haiducii”, se vede pe 15 august, de la ora 21.10. Dacă e...

Excursia finalului verii în Nordul țării: 2000 de bilete disponibile la festivalul Zilele Nordului

Excursia finalului verii în Nordul țării:  2000 de bilete disponibile la festivalul Zilele Nordului
Galerie Foto Pentru a se putea îngriji de siguranța și sănătatea participanților, invitaților și echipei, festivalul Zilele Nordului a pus în vânzare numai 2.000 de bilete la ediția din acest an, a șaptea din...

Provocarea Dracula Digital continuă și în 2020

Provocarea Dracula Digital continuă și în 2020
Dracula Digital este parte a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival. În acest an, competiția Dracula Digital 2020 se desfășoară exclusiv online.   Dracula Digital are scopul...

Romane celebre, publicate pentru prima oară sub numele real al autoarelor

Romane celebre, publicate pentru prima oară sub numele real al autoarelor
25 de romane celebre scrise de femei au fost reeditate, pentru prima oară sub numele adevărate ale autoarelor. Acestea le semnaseră sub pseudonime masculine. Evenimentul marchează cea de-a 25-a aniversare...

Opera Națională București prezintă în weekend „Duete celebre vocale și instrumentale” și „Caleidoscop muzical”, concerte în aer liber pe esplanadă

Opera Națională București prezintă în weekend „Duete celebre vocale și instrumentale” și „Caleidoscop muzical”, concerte în aer liber pe esplanadă
Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”...

Actorii Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii se întorc pe platourile de filmare. Acțiune! Motor! pentru debutul în lungmetraj al regizorului Ștefan Constantinescu

Actorii Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii se întorc pe platourile de filmare. Acțiune! Motor! pentru debutul în lungmetraj al regizorului Ștefan Constantinescu
Galerie Foto Lungmetrajul de debut „OM – CÂINE”, semnat de regizorul Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, a intrat în producție săptămâna aceasta.   „OM –...

Când totul e adevărat de Erin Watt

Când totul e adevărat de Erin Watt
Un star pop. O fată obișnuită. Lumea întreagă e cu ochii pe ei. După seria Familia Royal, care i-a adus faima internațională, Erin Watt revine cu un roman stand alone Când totul e...

Concert de basm 2020

Concert de basm 2020
Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora...

Ne revedem la OPERA SUMMER HUB incepand cu 14 august!

Ne revedem la OPERA SUMMER HUB incepand cu 14 august!
Galerie Foto Apusurile lunilor august și septembrie ne vor găsi împreună, alături de artiști minunați, prieteni dragi și cine aromate, la OPERA À LA CARTE , dar și delectându-ne la spectacole inedite,...

Mumia, unul dintre cele mai importante filme egiptene, se vede joi, 13 august, la CINEVARA, în grădina Rezidenței BRD Scena9

Mumia, unul dintre cele mai importante filme egiptene, se vede joi, 13 august, la CINEVARA, în grădina Rezidenței BRD Scena9
Joi, 13 august, de la ora 21:00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul egiptean Mumia, regizat de Shadi Abdel Salam, în cadrul seriei de proiecții de film în aer liber...

Casa de târgoveț  - monument istoric de importanță națională - și PUD Calea Șerban Vodă 33

Casa de târgoveț  - monument istoric de importanță națională - și PUD Calea Șerban Vodă 33
Galerie Foto Calea Șerban Vodă nr. 33 - Poziția INP referitoare la intenția de elaborare a unui PUD prin care se propune demolarea construcției existente pe fundul parcelei istorice și edificarea unei noi construcții cu...

Concert Opeth și The Vintage Caravan la București

Concert Opeth și The Vintage Caravan la București
Galerie Foto OPETH revine la București, vineri 19 martie 2021, după o pauză de opt ani de zile. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane din București, în cadrul turneului european “Opeth 2021 – In Cauda...

Un nou manager interimar la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra"

Un nou manager interimar la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra"
În calitate de manager interimar al Teatrului Municipal "Lucia Sturdza Bulandra", actorul Vlad Zamfirescu a declarat va face lucrurile pas cu pas, nu crede în revoluții care să schimbe totul peste noapte....

Lecturi colorate de la PanDA

Lecturi colorate de la PanDA
Bucurați-vă de zile de vară pline de lecturi colorate, citind împreună cu cei mici cele mai noi cărți publicate în colecția PanDA de la Editura Pandora M. Iată care sunt cele mai...

Alexandra Oancea. Expoziție de artă contemporană - Io Sono

Alexandra Oancea. Expoziție de artă contemporană - Io Sono
Io sono! Expoziție de artă Inaugurare: joi, 3 septembrie, ora 18:00 Galeria de Artă Accademia di Romania in Roma Viale delle Belle Arti, 110 În perioada 03-15 septembrie 2020, Accademia di Romania in R...
Serviciul de email marketing furnizat de