Dupa ce am murit, m-au pus bine

Ma numesc Nicolae Ceausescu, sunt foarte cool si a facut expozitie cu mine la Muzeul National de Arta Contemporana. Eu acolo am rezervate etajele doi si unu. Se-ncepe cu vizitarea de la etaju’ patru. La etajul patru ie o carciuma cam scumputa care nu se merita sa dai banii acolo. Ce e misto, ca se vede ceru’ de deasupra. Si legea morala din noi. (Sanchi!)

STRIGAT DIN MORMANT. Alo! Alo! Ramai linistita la locul tau. Iti mai dau 100 de lei

PATRU. Daca o mai arzi pe la patru, poti, daca vrea muschii tai, sa te dai in tridimensional intr-un joc in care se-mpusca tot ce se prinde. Ce ie creepy (adica infricosator, citeste cripi) ie ca se-aude pasii foarte aproape de tine si impuscaturile alea care mie personal imi trezeste amintiri de neuitat. Tu esti ala care-mpusca. Vezi, ca la un moment dat sare unu’ pe tine din stanga (he, he, doar o coincidenta) si tu, daca nu esti atent, pierzi arma si pierzi si jocul. Cred ca ai trei vieti, da’ nu sunt sigur. Mie personal, gasesc ca ala e un loc de depravati, imprumutat din societatea capitalista, dusmana de clasa a poporului (parc-asa v-am invatat sa ziceti odata).

TREI. Deci, ca s-ajungi la trei, trei sa iei liftu’. E un lift supermarfa, care, cand porneste, iti porneste si stomacu’ din loc da’ se duce repede inapoi. In lift vorbesc ba io, ba prietenul meu care m-a tradat pe mine, Iliescu. A fost copil de mingi la mine si-acuma uite ce-a ajuns de capu’ lui. La trei, ie foarte caraghios. Ie mai multe camere si tu te dai p-acolo. Iecspune unu’, Calin Dan. De iegzemplu, intr-o camera vezi un film pe un perete, facut cum se face-acuma de le place la astia tineri, ce le-o fi placand, nu stiu. Chestia ie ca vezi un filmulet cu unu’ care duce-n spate o usa. Ecranu’ dupe perete ie-mpartit in patru si tu vezi toate alea patru la un loc. Am observat muzica care iar nu-mi place. Ie a lu’ Matze, da’ am vazut ca oaminii se iecstaziaza. Se iecstaziaza la toate tampeniilii, sa moara tzac si pac! Am vazut ca oaminii le place si se uita la tot si nu le mai vine sa plece. Baga-le-as sarma-n nas, ca la congresilii mele rupeau usilii! Nesimtitii care i-am crescut ca pa copiii mei!

DE NEINTELES. Am mai vazut ca oaminii le place sa sa umble sa sa uite pe la poze. Ie o tiganca care sprijineste un zid si pa langa mana ei sprijinita se vede mai multe urme de maini. Am observat ca oamenii iecsclama "supermisto" da’ io n-am sa-nteleg de ce. Ce-o fi asa "super-misto" la o tiganca care reazama un zid?!?

In alta parte am vazut un frumos program artistic care se-aude Nicu Alifantis cand era el tanar, la Cenaclu’ Flacara. Auzi, cica "traiasca libertatea", baga-i-as sarma-n nas si lu’ asta! Acolo, pa perete, ai sa mai vezi un slaid-sou. Am tras si io cu urechea, cum i-am invatat pe baietii mei cu ochi albastri, si asa am aflat ca un slaid-sou e atunci cand ie mai multe poze si se deruleaza. Porcarii, daca ma-ntrebati pe mine. Am vazut, de iegzemplu, o tanti pozata asa fel, ca zici ca face pipi ca un nesimtit care nu mai are rabdare s-ajunga acasa: la stalp. Da’ de fapt ie teapa. Creca tanti nici nu stie c-a pozat-o. In alte imagini ai sa vezi jeg si gunoi, ca si aspecte normale de viata care curge, cu oameni care merge pe strada. Ieu, din acest slaid-sou, am retinut urmatoarele: "Castiga un sac de bani", "superpremii", cat si o tiganca (alta) care ie cam grasa si sta pe o cutie de banane Dole care are cercei de aur si slapi in picioare. Aceasta miniiecspozitie se cheama "Sample city", daca retin ieu bine, si in romaneste inseamna, intr-o romana aproximativa, "Mostra de oras".

Mai mergi ce mai mergi si dai de un puzzle d-ala de care se juca decreteii mei cu iele ca sa le puna-n ordine, da’ nesimtitii au dejucat acest frumos joc si si-au batut joc de acest frumos monument de arhitengura (am numit aici "Casa Poporului"), care s-o faci la loc, da’ ce sa-i faci, ca e ca la balamucu’ vesel, vai de capu’ ei!

DOI. La etaju’ doi ma uit asa, la mine, si-mi aduc aminte ce bine ierea. Pionierii patriei sa ma pupe, sa-mi aduca floricele si sa-mi spuna cuvinte dulci la ureche, muncitorii si muncitoarele patriei are burghiele-n mana si ce bine ierea cand se-mplinea cincinalu’... Ie mai multe macarale care urca-n soare ca la balamuc si da mana cu taranii imbracati in frumoase straie traditionale populare de origine romana, adica ieu, nu macaroanele care brazdeaza ceru’ patriei. Ah, ce frumos ierea p-atunci...

Le-am spus la artistii mei de la curtea mea sa-mi faca multe, multe, multe, nenumarate tablouri cu mine si cu prietena mea, devenita mai tarziu sotia mea, Elena, care o iubesc foarte mult, cat si o respect. Ii salut pe aceasta cale pe pictorii mei preferati care nu ie numai unu’, ci mai multi... deci, sa-ncep, sa nu care cumva sa-mi scape vreunu’, ca tare mi-s dragi toti, cu talentu’ lor cu tot, ca oameni i-am facut da’ nu-mi pare rau, ca s-a meritat efortu’: Dan Hatmanu, manca-i-as gurita lui, Vasile Pop-Negresteanu, salut, bre, Sabin Balasa, te iubesc de nu te vezi si hai sictir, ca stii ca te iubesc, da’ despre mai multi artisti de la curtea mea, in episodu’ viitor, cum se zicea odata la teleenciclopedia, emisiunea mea care-nvatam ieu multe de la ea, cand veneam, obosit frant, de la vanatoare.

URARI DE BINE. Tovarase Nicolae Ceausescu, tovarasa Elena Ceausescu, un "Hai noroc" din inima, precum si traditionalul UE!

EU. Mie unu’ imi place sa ma uit foarte mult la un tablou facut mare, cum imi place mie si la neamu’ meu, ala cand sunt io cu nevasta-mea si ea face cu mana si e foarte draguta, stiti ce draguta ierea in tablourile-alea? Avea asa un chip de inger (nu cred in ingeri, da’ asa vine vorba) si zambea frumos de tot si parul ei auriu cadea, da’ ce zic eu cadea, se rostogolea pe umerii ei, pupe tata pe ea, ca tare draguta mai era. Da’ si io... parca cine stie ce bucata agatasem, asa ma dadeam mare, am asa o privire de nu pot sa-ti zic, parca te invit asa, sa ma invidiezi ce gagica misto mi-am tras, "ia, ba, ca numai cu privitu’ te alegi", ma rog, da’ mai bine sa trec la urmatoru’ tablou care mi-a retinut atentia, cat si privirea, te invit sa urmaresti tabloul intitulat "Omagiu", da’ s-ar putea sa ma-nsel, fapt e ca sunt io si-n juru’ meu, mai mici, ie barajele, platforma petroliera, copiii, mici fiind, care-nvata sa construiasca pentru viitorul patriei lor, metrou’ care l-am facut io si-asa a ramas, ca daca nu ieream io, nici metrou n-aveati, ’r-ati ai dracu, de capitalisti, copii albi care iese de la scoala in pantaloni scurti si-mi aduce flori colorate, carduri-carduri, mame cu copii in brate (simbolizand viitoru’ de aur al Romaniei), iar eu sunt supt un curcubeu care ie singuru’ colorat, cat si fata mea, in rest ceilanti ie albi, cum am mai spus-o si-o repet, simbolizand ca inca n-a ajuns sa se identifice, isi mai cauta inca identitatea care sunt eu.

EU. Fiecare tablou ma-mpresioneaza in mod placut si ma face sa-mi aduc aminte de mine cand eram eu in putere si oamenii ma iubea. Asa incat n-am sa-nteleg ce ie cu filmu’ ala "Marfa si banii" care l-a pus astia sa sa deruleze. Ie cu baiatu’ asta, Papadopol, care-l vad acum intr-un serial de succes, la Acasa teve. Nu-si lasase inca cioc, da’ mie oricum nu-mi place de el.

Tot la ietaju’ asta nu va invit sa urmariti niste poze iecsecrabile care-mi face mie scarba, cu unii care... in fine... nu zic mai multe da’ ie iei trei intr-o ipostaza nu tocmai de spus aicili-sa, in fata Casei Poporului, da’ ce-aveti, frate, cu Casa Poporului si cu oile-alea cu greutati la picioare si-mbracate-n zebra, da’ ce vreti sa spuneti? Nu zabovesc prea mult, da’ tare nu mi-a placut cand le-am vazut. Adica, ce? Oamenii mei ierea niste oi? Asta nu pot s-o cred!

EU. De asemenea, am mai vizionat la etajul doi un frumos slaid-sou cu Dacia mea care mi-e mie draga, programul se intituleaza "Treizeci de ani de istorie" si ie cu Dacia mea in toate timpurili. Niste dementi artistii astia...

La acelasi etaj, daca nu v-ati plictisit, se poate urmari mai multe slaid-souri cu niste lucrari care face misto de Casa Mea care-o pune artistii astia intr-un varf de "ca-nici-nu-stiu-cum-s-o-numesc". Viziunea lor nu corespunde cu viziunea mea despre Casa Mea, asa ca nu va mai retin atentia cu tot felu’ de prostii. As dori decat sa va supun atentiei un slaid-sou cu niste vaci care, oricat nu mi-ar place mie, tot n-am ce sa fac, ca ma rad: ie vorba de niste vaci care face ce face si da cu botu’ la Casa Poporului care-am construit-o eu. Simpatice vacile, n-am ce sa mai zic. La celasi etaj ie mai multe slaid-souri semnate de niste ticniti postmoderni care-si imagineaza ei c-asa se face arta: cu oameni care umbla prin lume cu blocuri de locuinte-n cap... ma rog... sau cu doi nebuni care sta-n fantanile-alea din "Centru’ Civic", cum ii ziceam noi, ala de l-am construit io cand ieream in putere, si nebunii aia, unu’ ie cu un delfin de cauciuc de care te duci la plaja cu el si altu ie cu o ratusca la fel. Mai ma vad eu intr-un film, da’ nu cine-stie-ce, cu niste oameni care trece prin fata mea si atata. Creca ie momentu’ "decembrie ’89" da’ nu sunt sigur si de altfel nici nu-mi place sa-mi amintesc. Programu’ se intituleaza "Actorii istoriei subliminale". Nu stiu ce va sa zica cu "subliminale" asta, da’ eu cred ca nu tre’ sa-mi placa.

UNU. La etaju’ unu’ ma reintalnesc cu toti acesti oameni care mi-a stat alaturi si care nu i-am uitat.

Am foarte multe tablouri. Imi amintesc foarte bine acest tablou semnat de Penga Sandor, cu Stefan cel Mare care scoate mana din tablou si da mana cu noi (cu mine si cu nevasta-mea), intr-un ianuarie, la-nceput de an. Ma simt foarte bine, chiar daca stiu ca Stefan cel Mare a trait cu mult inaintea mea, da’ eu stiu ca sunt urmasu’ lui. Istoria m-a desemnat pe mine sa duc mai departe idealurile acestei sfinte patrii si eu chiar o fac. Si crec-o fac bine, ce sa ma aia pe mine.

EU. Mai am si alte tablouri care-mi face cinste. Am, de pilda, un tablou unde sunt decat eu, in centru, si in jurul meu, niste anonimi care cic-a facut istorie (ma refer aici la Balcescu, Alexandru Ioan-Cuza, Kogalniceanu, Iancu de Hunedoara)... ma rog, niste oameni mai naspeti decat mine, da’, orisicat, mi-a placut viziunea artistului care m-a asejat in centru’ unei istorii care, nu-i asa, si io am facut-o, nu numai ametitii-astia.

Imi place sa ma uit la tabloul lui Sabin Balasa care a ipostaziat-o pe nevasta-mea cum sta ea cu niste flori albastre-n mana, imbracata fiind intr-o rochie lunga si alba, simbolu’, probabil, al puritatii ei. Aici nu am nimic de comentat. Sabin si-a facut treaba cu varf si indesat, iar albastru’ ala al lui, nu ie altu ca el. Bravo, ba!

MULTUMIRI. As dori de asemenea sa multumesc pe aceasta cale urmatorilor mei artisti care a dus pe culmea gloriei pe mine si pe toata familia mea. Nu pot sa nu-i amintesc aici pe: Pavel Veres, autoru’ unei frumoase lucrari unde ie mai multe lucrari de stiinta semnate de George Calinescu, Cantemir, alti prosti si eu, care am doua lucrari, nu una, simbolizand prin asta, ca lucrarile mele ierea mult mai importante ca ale lor.

ALTE MULTUMIRI. As dori, de asemenea, sa multumesc fratilor mei intru cultura, Liviu Suhar (mersi, ma!), Mihai Rusu, Toma Roata, Andrasy Zoltan, Ion Buta, Doina Catargiu, Ieronim Boca (care mi-a pictat frumoase tablouri cu trofee cand m-am dus io la vanatoare de ursi si i-am luminat lu’ nevasta-mea cu lanterna, ca nu mai ierea soare), prietinului meu Eugen Palade, iubitului meu artist Ion Sulea Gorj, un baiat foarte talentat si istet, Corneliu Ionescu si cati si mai cati, cat si autorilor necunoscuti care mi-a facut surpriza si placerea sa-i vad la etaju’ unu’ al Muzeului National de Arta Contemporana, unde eu am rezervate, cum v-am mai spus, in amintirea mea, etajele care vi le-am enumerat, doi si unu, in ordinea coborarii cu liftu’ ala bengos, de capitalisti jegosi.

LA PASCUT

"As dori decat sa va supun atentiei un slaid-sou cu niste vaci care, oricat nu mi-ar place mie, tot n-am ce sa fac, ca ma rad: ie vorba de niste vaci care face ce face si da cu botu’ la Casa Poporului care-am construit-o eu" - Nicolae Ceausescu

TICNEALA

"La acelasi etaj ie mai multe slaid-souri semnate de niste ticniti postmoderni care-si imagineaza ei c-asa se face arta: cu oameni care umbla prin lume cu blocuri de locuinte-n cap... ma rog... sau cu doi nebuni care sta-n fantanile-alea din «Centru’ Civic», cum ii ziceam noi". - Nicolae Ceausescu