Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Editura Jurnalul a apărut de curînd cartea Margaretei Sterian, (1897-1992) “Castelul de apă”. Poetă, prozatoare, pictoriţă, artista cu un deosebit fond emoţional şi creator şi-a compus cariera ca un pastel pe fondul unei copilării triste, cu mici zvîcniri de întîmplări frumoase. Subiectul cărţii dezvăluie imaginea bunicii, persoană duioasă care a iubit-o nespus şi a cărei tandră influenţă a urmărit-o toată viaţa:
La Editura Jurnalul a apărut de curînd cartea Margaretei Sterian, (1897-1992) “Castelul de apă”. Poetă, prozatoare, pictoriţă, artista cu un deosebit fond emoţional şi creator şi-a compus cariera ca un pastel pe fondul unei copilării triste, cu mici zvîcniri de întîmplări frumoase. Subiectul cărţii dezvăluie imaginea bunicii, persoană duioasă care a iubit-o nespus şi a cărei tandră influenţă a urmărit-o toată viaţa: “Cînd mă înapoiam de la şcoală şi dădeam cu ochii de bunica, era ca şi cum aş fi trecut din umbra rece într-o zonă însorită”. Deşi protejată şi iubită de bunică, scriitoarea trăieşte pe parcursul vieţii cu stigmatul lipsei mamei, al golului care este ilustrat cel mai bine în carte prin casa sărăcăcioasă în care a locuit. Figura mamei este atent poziţionată pe un piedestal, în timp ce amănuntele trăsăturilor sînt “pictate” cu regret şi admiraţie: “Poate că s-a întîmplat aşa din nenorocul meu, ca să nu am parte de o asemenea mamă, care la 18 ani devenise mîna dreaptă a profesoarei ei de pian de la Conservator, scria versuri, desena şi broda lucruri născocite de ea, dansa ca un înger şi era iubită de toată lumea... doar eu nici măcar nu mi-o amintesc”.
Margareta Sterian spunea într-un interviu: “Am considerat întotdeauna că un artist este mereu dator celor cărora li se adresează”, cuvinte care la ea îşi justifică afirmarea prin creaţii artistice seducătoare şi variate.
