x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Exercitii si Problema

Exercitii si Problema

13 Ian 2005   •   00:00

C(RAMPE) - LUIZA LUPU
Si acum, sa ne oprim decat foarte putin (cum ar spune pasionatii de gramatica limbii romane frumoase si contemporane) asupra lu’ domnu’ Problema. Pentru amatori, adica pentru agramatii care nu dau doi bani pe acest cantaret deosebit, pe acest om care are ce spune in muzica romaneasca, sa spunem ca domnu’ Problema e un tip (indraznesc sa cred ca apartine genului masculin) care le spune pe bune. Poate ca si d-aia-i zice "Problema". Multi il considera pe Problema un os de peste ramas intr-un gat de om (comparatie veche, antica si de demult pe care-a mai folosit-o doar domnul Brucan intr-o carte de-a domniei sale, veche, antica si de demult, si, iata, acum, si eu).

Domnul Problema e un tip antipatizat si nu-nteleg de ce. Are carisma cu caru’, de cantat, le canta de nu-i adevarat, de dansat le danseaza de nu-mi vine sa-mi cred ochilor, iar cat despre eternele gagici imbracate in ciar-lidar, model autentic preluat de la americanii aia lipsiti de inspiratie si de creativitate si de originalitate, nu pot spune decat cuvinte de lauda. Am vazut ultimul videoclip al domnului Problema. Cel putin, asa sper, ca e ultimul, dar ULTIMUL, daca-ntelegeti ce vreau sa spun.

M-am ras copios la versurile de larga inspiratie, in care poetul ii spune iubitei lui ca daca ea crede c-a marcat, se-nsala, ca, de fapt, e zero la unu pentru el si, indraznesc s-adaug eu, la pauza zero la zero.

Pai sa dezvolt: aici este vorba de domnu’ Problema care are un aer de macio. El i se adreseaza unei fete de la un nivel superior. Aici, copii, va rog sa notati, pentru ca este foarte important, intalnim o chestie subtila. Adica, cum ar veni, poetul o lasa pe ea sa creada ca e mare si tare (proba incontestabila, ati scris?, in-con-tes-ta-bi-la, a superioritatii sale spirituale). Problema e un baiat bun, copii, (sssst, lasati galagia, mainile la spate, scrieti tot!) si vrea sa-i dea iubitei lui impresia c-a dat gol, pe cata vreme, saraca, nici n-a fost vorba de-asa ceva. Ba dimpotriva, domnu’ Problema zice ca el a marcat.

Acuma, sa va spun, copii, imaginile arata altceva: imaginile arata cum o tipa in ciar-lidar ii da gol unuia care e-n poarta, iar asta se duce exact in directia cealalanta, da, exact, cea-la-lan-ta, a balonului extraordinar de rotund. Mda... daca stau sa ma gandesc, domnu’ Problema e mare boier... e mare caracter... s-o lasi pe-o tipa sa-ti dea gol, s-o lasi pe una sa te marcheze, ei bine, asta da fotbalist de renume, asta de golghetar, asta de monument de intelepciune. Doamnelor, domnilor, mai copii, sa-l iubim impreuna pe Problema. Pentru ca e un om bun si cumsecade. Pauza!

×
Subiecte în articol: arte problema