x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale EXPOZIŢIE / "Pădurea" de milioane

EXPOZIŢIE / "Pădurea" de milioane

de Daniela Titire    |    11 Dec 2008   •   00:00

Muzeul Naţional de Artă Contemporană a organizat ieri o conferinţă de presă cu prilejul vernisajului expoziţiei "Pădurea de sculpturi", una dintre cele mai mari colecţii de sculptură modernă şi contemporană.



Aceasta numără 39 de lucrări aparţinând unor artişti renumiţi precum Constantin Brâncuşi, Hans Arp, André Masson, Alberto Giacometti, Henry Moore, Louise Bourgeois, Isamu Noguchi şi mulţi alţi sculptori ai secolului al XX lea. Colecţia aparţine Muzeului Landului Hessa din Darmstadt, care este închis temporar pentru lucrări de restaurare şi extindere, dar instituţia a stabilit o colaborare cu Institutul pentru Schimburi Culturale din Tübingen, creând astfel oportunitatea de a prezenta operele unui public internaţional. Expoziţia a fost prezentată la Sofia (Bulgaria) şi la Atena (Grecia). "Prezenţa acestei colecţii la noi este un eveniment care se întâlneşte foarte rar. Aproape de nefăcut în condiţiile locale. Nimeni nu ar fi avut bani şi este o expoziţie care costă enorm", a declarat Mihai Oroveanu. "Sunt lucrări care ajung pentru prima dată la Bucureşti, după o lungă perioadă de izolare culturală a ţării noastre", a mai precizat directorul MNAC. Aşadar, veţi putea admira creaţii de o mare valoare precum: "Pasărea în spaţiu", "Figură trei sferturi: linii", "Micul bust al lui Diego în vârful coloanei", "Idol", "Pilastru", "Mesagerul", "Femeie", "Femeia cu jumătate de cap". Expoziţia va rămâne deschisă publicului până la 1 martie 2009, iar preţul unui bilet va fi de 5 lei.

×
Subiecte în articol: arte