La sfarsitul anului trecut, postul de televiziune american CBS a pregatit o reintalnire cu membrii celebrei familii Ewing chiar la resedinta acestora: ranch-ul Southfork.
ADRIANA PADURARU
|
RAU, DAR BUN. Dupa ce a fost impuscat JR, Dallas-ul a pierdut din audienta, producatorii fiind nevoiti sa readuca in prim-plan celebrul personaj |
|
REVEDERE. Protagonistii serialului au retrait momentele in care formau familia Ewing |
Timp de doua ore, Larry Hagman (JR Ewing), Victoria Principal (Pamela), Linda Gray (Sue Ellen), Patrick Duffy (Bobby), Charlene Tilton (Lucy), Ken Kercheval (Cliff Barnes), Steve Kanaly (Ray Krebbs) si Mary Crosby (Kristin Shepard) si-au amintit cum a fost sa lucreze la un serial clasat pe locul doi in materie de longevitate. Dallas a avut 356 de episoade, difuzate de-a lungul a 13 sezoane (2 aprilie 1978-3 mai 1991), dar nu a reusit sa detroneze Gunsmoke (402 episoade), difuzat tot de CBS.
ANIVERSARE. Reuniunea protagonistilor din Dallas a avut ca motiv trecerea a 25 de ani de la lansarea primului episod. Timp de 13 ani, serialul a fost unul dintre cele mai urmarite in toata lumea. Recordul audientei a fost stabilit in noiembrie 1980, cand episodul in care urma sa se afle cine l-a impuscat pe JR Ewing a fost vizionat de aproximativ 80% din americanii care se uitau in acel moment la televizor. La nivel mondial, peste 300 de milioane de telespectatori au fost curiosi sa afle cine i-a "facut de petrecanie" lui "Jere". "Cine l-a impuscat pe JR?" a detinut titlul de "cel mai urmarit episod" pana in 1983, cand a fost difuzata ultima p
arte a MASH-ului.
"CASA DULCE CASA". Toti membrii "familiei Ewing" au fost emotionati de momentul revederii. Fiecare coltisor din "resedinta" lor
le-au trezit amintiri placute. Maestru de ceremonii a fost Larry Hagman (JR). Daca magnatul petrolului JR Ewing a sosit "acasa" cu elicopterul, ceilalti au intrat pe poarta ranch-ului intr-o parada de masini decapotabile. "Dragi prieteni, draga familie, bine ati venit acasa!", a rostit JR de sub celebra palarie de cowboy. "Arati foarte bine" - i-a soptit Victoria Principal "sotului" sau, Patrick Duffy. Cei doi au revazut scena in care au venit la Southfork in decapotabila rosie a lui Bobby ca sot si sotie. "Am fost Romeo si Julieta ai Dallas-ului", isi aminteste Victoria.
Cand si-a revazut dormitorul, Linda Gray (Sue Ellen) l-a intrebat pe Hagman: "Spune-mi, JR, cu ce curva iti vei petrece noaptea asta?". Replica nu a intarziat: "Ce importanta are? Oricum va fi mult mai interesant decat sa stau cu panarama la care ma uit acum". (V-ati amintit, desigur, ca aceste dialoguri erau foarte frecvente in casnicia celor doi).
CARTE. In luna august 2004 a aparut cartea "25 de ani de Dallas: Povestea completa a celui mai iubit serial de prime-time". Scriitoarea Barbara A. Curran reuneste in aceasta carte peste 45 de inverviuri cu actori care au jucat de-a lungul timpului in celebrul serial. Fanii pot achizitiona cartea cu 20 de dolari. "«25 de ani de Dallas» este o realizare uimitoare. Sunt lucruri in aceasta carte pe care le uitasem. Incidente, bancuri si alte chestiuni pe care sunt sigur ca multa lume nu le cunoaste", a declarat creatorul serialului, David Jacobs.
PERSONAJE
|
Toata lumea stie ca Larry Hagman este "Jere". Ceea ce nu se prea cunoaste este faptul ca rolul lui JR Ewing i-a fost acordat prima data lui Robert Foxworth. Acesta l-a refuzat insa pentru a accepta un rol similar in Falcon Crest. Va vine sa credeti sau nu, lui Ken Kercheval (Cliff Barnes) i-a fost oferita "partitura" Ray Krebbs, in timp ce Steve Kanaly (cel care l-a interpretat in cele din urma pe Ray) trebuia sa fie Bobby Ewing. Larry Hagman a avut un conflict cu producatorii serialului. Asa ca i s-a pregatit "omorul". JR a fost ucis de o fosta amanta, Kristin Shepard, si a disparut pentru o perioada din peisaj. Daca Hagman nu s-ar fi intors, JR urma sa sufere o operatie estetica, iar inlocuitorul era actorul Robert Culp.
|
FERMA SOUTHFORK
|
Inainte de a incepe filmarile la serial, ferma "Southfork" era una obisnuita, apartinand unor texani get-beget. Dupa ce serialul a castigat popularitate, ranch-ul a devenit loc de pelerinaj, mii de turisti din toate colturile lumii venind sa viziteze casa tot timpul zilei, dar si al noptii. Toate aceste lucruri i-au determinat pe proprietari sa vanda ferma, care a devenit muzeul serialului.
|