x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Felicia Filip, în recital la Opera Naţională Bucureşti

Felicia Filip, în recital la Opera Naţională Bucureşti

07 Ian 2011   •   17:03

Soprana Felicia Filip va susţine miercuri, 12 ianuarie, un recital la Opera Naţională Bucureşti, alături de artişti-prieteni precum prim-solista Companiei de Balet ONB, Corina Dumitrescu, actorul Vlad Rădescu, tenorul mexican Hector Lopez şi formaţia de gospel The Sinners Quartet. Recitalul intitulat "Eu sunt Felicia!" va fi prezentat de la ora 18:30 de Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess" (SEOB) din cadrul ONB.

"Eu sunt Felicia!" nu este doar un recital, ci mai curând o aspiraţie şi o mărturie, se arată în comunicatul Operei Naţionale. Despre vocaţia Feliciei Filip, despre talentul şi succesele sale pe patru continente s-a vorbit şi s-a scris în nenumărate rânduri. De data aceasta, aşa cum arată şi titlul, artista se înfăţişează publicului sub mai multe faţete ce conduc spre o manifestare în care opera se împleteşte cu opereta, cu baletul, cu poezia, dar şi cu gospel-ul. În acest periplu artistic regizat de Anda Tăbăcaru Hogea, Felicia Filip va fi acompaniată de pianista Ioana Maxim.

Felicia Filip a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă de canto la Academia de muzică din Bucureşti. După absolvire s-a angajat ca solistă la Opera Naţională Română. Cariera internaţională a început-o în anul 1991. Prima apariţie a avut-o la Basel, în Elveţia, după care au urmat multe scene din lumea întreagă. A fost încoronată ca "Noua regină a Traviatei", rol pe care l-a cântat cu puterea interpretativă a unei mari tragediene. Felicia Filip este unica solistă de operă din lume care a câştigat toate Premiile Mozart atât în 1983 la Barcelona, cât şi în 1987 la Viena şi în 1991 la Toronto. Ea este totodată prima cântăreaţă de operă din România care s-a alăturat legendarei formaţii Iris într-un proiect rock-simfonic. Această experienţă i-a permis artistei să abordeze şi alte căi artistice ce i-au îmbogăţit maniera de expresie şi i-au adus o şi mai mare popularitate în rândul publicului de toate vârstele.

×
Subiecte în articol: felicia filip