x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale FETELE MARINARULUI / Generic by Komornyik

FETELE MARINARULUI / Generic by Komornyik

28 Ian 2009   •   00:00

Alături de distribuţia de zile mari din telenovela “Fetele Marinarului”, cu actori consacraţi, dar şi tinere talente, un artist iubit de public se alătură acestui proiect de anvergură.



Ovidiu Komornyik a compus o piesă sensibilă, special pentru “Fetele Marinarului”, intitulată “Iartă-mă!”, melodie ce va reprezenta genericul de final al fiecărui episod. Antena 1 va începe să difuzeze de astăzi videoclipul piesei care îl are ca personaj central pe Ovidiu Komornyik. Solistul apare în secvenţele clipului plimbându-se în livingul casei unde locuieşte familia Trifan, transformându-se, astfel, într-un “alter ego” romantic al fostului marinar, Amza Trifan. Secvenţele în care Ovidiu Komornyik cântă despre despărţire şi iertare vor alterna cu imagini din cadrul serialului, filmate în Tanger, Barcelona, Odessa şi Bucureşti, scene romantice, de acţiune sau pline de umor. Videoclipul piesei “Iartă-mă” va beneficia şi de o a doua variantă, cu pondere mai mare a secvenţelor în care apare Komornyik, şi va fi difuzat, în paralel, de posturile muzicale de specialitate. Serialul “Fetele Marinarului” va fi lansat duminică, 1 februarie, la ora 20:30, când se va difuza episodul-pilot, de 90 de minute, urmând ca episoadele următoare să fie difuzate de Antena 1 de luni până joi, de la ora 22:00. (C.S.)

×
Subiecte în articol: arte