x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale FINANCIARUL - Marea Istorie Ilustrată a Lumii: Evul Mediu

FINANCIARUL - Marea Istorie Ilustrată a Lumii: Evul Mediu

10 Oct 2008   •   00:00
 FINANCIARUL - Marea Istorie Ilustrată a Lumii: Evul Mediu

Cotidianul Financiarul este însoţit azi de al treilea volum al Enciclopediei Marea Istorie Ilustrată a Lumii, dedicat Evului Mediu (Secolele V-XV).



Cotidianul Financiarul este însoţit azi de al treilea volum al Enciclopediei Marea Istorie Ilustrată a Lumii, dedicat Evului Mediu (Secolele V-XV).

Răscoalele provocate de migraţia popoarelor europene la sfârşitul Antichităţii au fragilizat puterea Imperiului Roman şi implicit toată ordinea politică a Europei. Chiar dacă supremaţia pe continent a fost preluată de regatele germanice, cultura Antichităţii târzii, în special creştinismul, a rămas puternică şi a marcat Evul Mediu timpuriu. Colecţia Financiarul apare în condiţii grafice impresionante, un layout foarte atractiv şi ilustraţie spectaculoasă, copertă cartonată, hârtie lucioasă, numai bună de lecturat, pus în bibliotecă sau făcut cadou. Tirajul este de 25.000 de exemplare, iar al treilea volum costă 12 RON (ziar+carte). Marea Istorie Ilustrată a Lumii îşi poartă cititorul într-o călătorie imaginară în timp, din Antichitate până în vremurile noastre, prin informaţii extrem de documentate şi amănunţite, redate într-un limbaj clar şi accesibil şi cu ajutorul a peste 4.000 de ilustraţii şi fotografii. (C.S.)

×
Subiecte în articol: arte