Florin Piersic: Special de Florii

Florin Piersic se destăinuie cititorilor noştri... despre dăruirea cu care a jucat şi joacă pe scenă, despre personajele care-l reprezintă sau nu, despre cai, despre femeie, despre viaţă şi destin. Mâine, în Jurnalul tv, un interviu complet cu cel mai popular actor român.

Chiar şi o vorbă pe care-o şopteşte Florin Piersic devine un spectacol, iar un discurs al său este un adevărat regal, un festin al cuvintelor udat, parcă, cu savoarea unui vechi vin domnesc dintr-o pivniţă a amintirilor celor mai de preţ.

Întrebat fiind cât la sută din succesul fulminant al povestirilor sale spuse pe scenă se datorează poveştii în sine şi cât la sută floricelelor de imaginaţie ale actorului, Piersic răspunde: "«Floricelele» povestirilor mele nu se referă la istorioara în sine, ci felului meu de a juca momentul respectiv, pentru a-l prezenta cât mai plastic, cât mai sugestiv publicului care se află în faţa mea, sau chiar citiorilor (...), dar când spun o glumă, normal, sigur că atunci am aceste floricele, pentru că o spun cu un anume haz pe care l-au avut şi alţi actori, ca, de pildă, regretaţii Toma Caragiu, Dem Rădulescu sau Amza Pellea, sau cei de azi, Jean Constantin, Muraru şi Lăzărescu sau Arşinel...".

Cât priveşte succesele fulminante pe care le-a avut de-a lungul întregii sale cariere, actorul consideră că această atribuire este exagerată şi ea se potriveşte, mai degrabă, întregii cariere "a celui care a fost şi va rămâne inegalabilul Charlie Chaplin, cu multele sale filme pe care eu le socotesc capodopere, lui, sau regelui artiştilor, mă refer la Sir Laurance Olivier în «Hamlet», fermecătoarei gingaşei, superbei actriţe Vivian Leigh în tot ce a jucat (...).

Ce să vă mai spun, de pildă, de o altă minune artistică? Yehudi Menuhin? Am auzit că, invitat să susţină un recital de câteva minute într-un concert, acesta a fost întrebat cum poate cere o sumă exorbitantă pentru cinci minute. Acesta a răspuns: «Pentru că pentru aceste cinci minute eu am stat cu vioara în mână douăzeci de ore pe zi şi am studiat o viaţă, ca să ajung aici».

«Succes fulminant» au mai avut şi alţi mari artişti pe care am avut şansa să-i văd şi chiar să-i cunosc. Îi numesc: Ives Montand, de pildă, Becaud sau Picasso... şi mulţi alţii pe care-i ştiu, dar nu-i voi enumera acum".

Un capitol aparte în viaţa actorului îl reprezintă... caii şi "asta cred că se trage de la o poezie a lui Spiridon Popescu, pe care am spus-o nu de mult la televizor la emisiunea lui Florin Condurăţeanu. Iubirea mea pentru cai a început din copilărie.

Tatăl meu era medic veterinar la Cluj. Elev de liceu fiind, eram dus la Moci, la o herghelie de cai, unde îmi făcea mare plăcere să-mi petrec vremea în şaua armăsarilor. Dragostea mea pentru aceste animale nobile o pot considera ca pe una din moştenirile preţioase primite de la părintele meu. Una din calităţile mele este aceea că am spirit de observaţie.

Observ şi «înregistrez pe dischetă» tot ce mi se pare semnificativ, tot ce mă marchează, mă sensibilizează. Cu Ciprian şi Gazal, partenerii mei cabalini din seria filmelor cu Şaptecai, şi cea avându-l ca personaj principal pe Mărgelatu', am avut o relaţie specială. Păstrez amintirea multor momente petrecute cu ei împreună, la filmări.

Gândiţi-vă ce am simţit eu după ani şi ani, când, intrând la Sâmbăta de Sus, în grajdul în care se afla Ciprian, acesta, simţindu-mi apropierea, a început să necheze. Obişnuiam la începutul fiecărei zi de filmare să-l iau de de grajduri şi întotdeauna aveam în buzunare pentru el cuburi de zahăr. N-am ştiut, dar am înţeles atunci la Sâmbăta că şi caii au memorie, şi încă una afectivă. De fiecare dată când mă gândesc la asta, mă emoţionez".