x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Fotografie de Jurnal, ediţia a V-a

Fotografie de Jurnal, ediţia a V-a

26 Feb 2009   •   00:00

Oricât de măiastru ar fi condeiul unui gazetar nu poate concura o fotografie bună. O descriere bine scrisă ne poate face imaginaţia să zburde, ne poartă spre tărâmuri de vis însă un cadru surprins de un fotograf iscusit ne poate tăia respiraţia sau ne poate da drumul zăgazurilor ochilor.



Dintotdeauna Jurnalul Naţional a avut o echipă foto foarte bună. Mărturie stau atât imaginile din ziar cât şi succesul de care s-au bucurat precedentele evenimente, Fotografii de Jurnal.

Cea de-a 5-a ediţie a expoziţiei Fotografie de Jurnal va avea loc între 26 februarie - 10 martie la Librăria Cărtureşti din Str. Arthur Verona 13, intrarea prin ceainărie. Vizitatorii pot admira exponatele de luni până vineri între orele 10:00 – 21:00, iar sâmbăta şi duminica între 11:00 – 21:00. Vernisajul expoziţiei va avea loc      astăzi de la ora 19:00.

Pentru prima oară lucrările expuse pot fi achiziţionate, însă cumpărători pot intra în posesia lor la sfârşitul evenimentului.

Cea de-a V-a expoziţie, Fotografie de Jurnal beneficiază de sprijinul Librăriilor Cărtureşti.


×
Subiecte în articol: arte