Grigorescu: un nou record pe piaţa de artă
Pictor al realităţii, al vieţii domoale de la sat, Nicolae Grigorescu „nu putea servi în altarul Frumosului decât aşa cum a servit până în ceasul din urmă: încredinţând artei numai lamura vieţii. N-a «înfrumuseţat» natura. Se poate gândi un artist la o asemenea absurditate? Dar şi-a ales întotdeauna ceea ce-i era drag, ceea ce cânta poruncitor inimii lui.
Era un omagiu pe care îl aducea lucrului aceluia puindu-l pe pânză – un fel al lui de a-şi exprima admiraţia şi recunoştinţa acelei clipe de fericire, de cucernică închinare în faţa Frumosului. Niciodată nu s-a preocupat de gustul publicului. Niciodată nu s-a gândit că rugăciunea aceea a lui poate fi expusă în vitrină, discutată şi vândută”, spunea Alexandru Vlahuţă în „Pictorul Grigorescu”. Iată că în 2011 una dintre lucrările pictorului – „Cârciumă din Rucăr” (ulei pe lemn, 26,5 x 45 cm) – a fost vândută în cadrul Licitaţiei de Primăvară – Artmark pentru suma-record de 230.000 de euro, devenind una dintre cele mai scumpe lucrări tranzacţionate pe piaţa autohtonă de profil. Parafrazând, cine a pus cârciuma-n.... licitaţie ăla n-a fost om nebun.
„La marginea pădurii”, lucrare semnată de acelaşi autor şi evaluată la 150.000-250.000 de euro, a fost adjudecată pentru suma de 200.000 de euro. „Flori de primăvară” (Ştefan Luchian – 155.000 de euro) şi „Mare fermecătoare” (Ion Ţuculescu – 105.000 de euro) au stabilit la rândul lor recorduri de autor în cadrul Licitaţiei de Primăvară din 23 martie.
Potrivit estimărilor Artmark, valoarea pieţei de artă din România ar putea creşte în acest an până la 10-15 milioane de euro, după ce în 2010 a crescut cu 124%, până la 7 milioane de euro.

Ştiri din .ro
”Regine Încoronate”, romanul scris de Regina Maria, de mâine cu Jurnalul
Au fost lansate două piese bonus în cadrul proiectului „Retro Rock 2020”
Cristian Măcelaru și Daniel Ciobanu, într-un concert excepțional Beethoven

Așteptându-l pe Godot în regia lui Gábor Tompa la Teatrul Național São João din Porto

„Concert de Ziua Femeii”, „Tosca” și „Carmina Burana”, pe scena Operei Naționale București

Rolul femeilor în industria muzicală, dezbătut în cadrul Mastering the Music Business 2021
Mari actori povestesc cum au jucat scene celebre în seria Secvențe, pe TIFF Unlimited

Film O’Clock, festivalul care și-a propus să elimine distanțele fizice și emoționale dintre oameni, și-a ales câștigătorii. Două scurtmetraje egiptene și unul grecesc și-au adjudecat premiile

Radu Jude, Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2021

Juriul a decis: Roxen va interpreta Amnesia la Eurovision 2021

Berlinale 2021: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, al lui Radu Jude, a câştigat Ursul de Aur
Licitație de circa 180.000 de euro pentru o pictură de Adrian Ghenie
Teatrul Dramaturgilor Români. Programul evenimentelor din luna martie

HORIA ANDREESCU dirijează Haydn și Beethoven la SALA RADIO!
