x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Haiduci în Ţara Sfîntă

Haiduci în Ţara Sfîntă

de Oana-Maria Baltoc    |    07 Iun 2008   •   00:00
Haiduci în Ţara Sfîntă

SUCCES ● Muzică românească la aniversarea Israelului  
Taraful Haiducilor din Clejani le-a oferit evreilor români din Israel un dar muzical aşteptat cu inima plină de dor şi aplaudat la scenă deschisă atît la Haifa, cît şi la Ierusalim, unde peste 3.000 de persoane, evrei sau originari din România, au fredonat şi au dansat pe vechi melodii lăutăreşti.



SUCCES ● Muzică românească la aniversarea Israelului  
Taraful Haiducilor din Clejani le-a oferit evreilor români din Israel un dar muzical aşteptat cu inima plină de dor şi aplaudat la scenă deschisă atît la Haifa, cît şi la Ierusalim, unde peste 3.000 de persoane, evrei sau originari din România, au fredonat şi au dansat pe vechi melodii lăutăreşti.

Cei 11 instrumentişti romi, o apariţie pitorească în Ţara Sfîntă, au susţinut două concerte organizate la 2 şi 3 iunie la iniţiativa Institutului Cultural Român şi ICR Tel Aviv, în parteneriat cu H.O.R. Haifa (Hitachdut Olei Romania – organizaţia israelienilor originari din România) şi cu Festivalul Israel, spectacole care au marcat în acelaşi timp un important moment istoric: sărbătorirea a 60 de ani de la înfiinţarea statului Israel, perioadă în care legăturile dintre Israel şi România au fost neîntrerupte. Haiducii au încins instrumentele şi sîngele spectatorilor cu ritmuri îndrăcite. Cîntec de dragoste ca la Roata, Ciocîrlia, Căpitane de judeţ sînt numai cîteva dintre piesele care au ridicat sala în picioare. Muzicienii sînt vestiţi pentru talentul interpretativ, dar şi pentru felul în care simt pulsul publicului indiferent de naţionalitate, repertoriul fiind stabilit pe loc, în funcţie de reacţia spectatorilor. Din concertele susţinute în Israel nu au lipsit melodii de pe ultimul album al tarafului, Maskarada, care conţine muzica clasică reorchestrată într-un mod original.

PROMOVARE. Evenimentul face parte dintr-o lungă serie de acţiuni menite să promoveze cultura românească în Israel prin intermediul ICR Tel Aviv, sub îndrumarea tinerei directoare Madeea Axinciuc şi a echipei sale. Preşedintele H.O.R. Haifa (n. red. – în Haifa există o numeroasă comunitate de evrei români), Schmuel Ranisch, ne-a vorbit despre relaţiile strînse pe care organizaţia originarilor din Israel le are cu ICR Tel Aviv, colaborare în urma căreia au reuşit să aducă evenimentele culturale mai aproape de oameni, prin diversificarea lor, reuşind în acest mod să atragă public din mai multe categorii, nu doar din sfera intelectualilor. "Cel mai bun ambasador al culturii româneşti în Israel este Institutul Cultural Român, iar de cînd la conducerea ICR Tel Aviv a venit doamna Madeea Axinciuc lucrurile merg din ce în ce mai bine, şi asta pentru că a ştiut cum să se apropie de oameni. Înainte veneau la institut cîţiva intelectuali şi cam atît. Oamenii nu prea se deranjau să meargă din Haifa pînă la Tel Aviv ca să participe la evenimentele ICR. Însă, în ultima vreme, cultura românească s-a apropiat foarte mult de oameni, lucru pe care i l-am spus şi domnului ambasador al României în Israel. Multe acţiuni organizate de ICR au fost extrem de apreciate de oameni. Lumea vrea să simtă româneşte, ca un om însetat care vine din pustiu ca să bea apă. Ştiu că întotdeauna se poate şi mai bine, dar în cazul acesta nu m-aş aventura să spun acest lucru", a apreciat Schmuel Ranisch.

O MIE DE ARTIŞTI. Prezenţa Tarafului Haiducilor la Ierusalim în seara de 3 iunie, în sala de concerte a Jerusalem International Convention Center, a însemnat şi deschiderea oficială a Festivalului din Ierusalim, eveniment care se va desfăşura pe parcursul a trei săptămîni, în cadrul căruia au fost invitaţi 1.000 de artişti evrei, dar şi de alte naţionalităţi. Yossi Tal-Gan, preşedintele festivalului, a fost cel care a ţinut în mod deosebit ca Taraful Haiducilor să susţină un recital, urmare a unor recomandări venite tocmai din Singapore, unde lăutarii români sînt invitaţi în mod regulat. Festivalul Israel a fost înfiinţat în anul 1961 şi în timp a ajuns una dintre cele mai importante manifestări culturale din ţară, în cadrul căreia spectatorii pot asista la concerte, piese de teatru, teatru de stradă, spectacole pentru copii etc.  

Sediu nou la Tel Aviv  

Anul acesta, ICR Tel Aviv îşi va inaugura noul sediu, prilej cu care vor fi organizate noi acţiuni culturale. Directoarea institutului, Madeea Axinciuc, este optimistă în ceea ce priveşte viitorul apropiat: "Este un institut tînăr care a pornit nu aş spune chiar de la zero, dar pe aproape ceea ce înseamnă că a trebuit să lucrăm în toate registrele, pornind de la partea administrativă pînă la completarea schemei de personal, pentru că am venit singură la post şi apoi am lucrat la crearea întregului sistem de relaţii, parteneriate, relaţii media şi tot ceea ce presupune organizarea propriu-zisă a unui eveniment. Aşadar, este un institut cu o strategie încă în formare şi cu parteneriate solide cîştigate pînă în prezent. Eu sper să avem colaborări la fel de durabile şi de frumoase ca şi pînă acum, pentru că israelienii sînt mari iubitori de cultură, şi nu evenimente care ţin neapărat de zona cuvîntului cît de cea a exprimării prin muzică. În ceea ce priveşte programul cultural desfăşurat de ICR Tel Aviv, acesta are o oarecare regularitate, dar încercăm totuşi să avem acţiuni cît mai diverse. Nu se merge pe preferinţele conducerii ICR sau pe ale unui anumit grup de public, ci, pe cît se poate, pe ceea ce este considerat acum ca fiind cultură de top în România‘‘

×
Subiecte în articol: arte Israel tel aviv aviv