HAIDUCII DIN CLEJANI / Cântăm pentru sufletul oamenilor

Doisprezece ţigani născuţi cu notele muzicale în sânge picură chef de joc în trupurile oamenilor din lumea întreagă, prin măiestria cu care împletesc sunetele izvorâte din instrumentele de care s-au lipit, dinainte să înveţe să meargă. Haiducii de la Clejani au însă o supărare mare: muzica lor nu e la fel de iubită în România, pe cât e de apreciată printre străini, spune Ion Tănase, omul cu ţambalul. 

• Jurnalul Naţional: Anul trecut v-am văzut în două concerte pe care le-aţi susţinut în Israel. V-a mulţumit reacţia publicului israelian?

Ion Tănase: Publicul a fost extraordinar, mai ales oamenii care au venit la spectacolul de la Ierusalim. Atunci când vedem că oamenii ne iubesc şi iubesc muzica pe care o cântăm, facem ceva în plus pentru ei, din inimă. La Ierusalim ne-am simţit atât de bine, încât am stat şi am cântat jumătate de oră peste programul stabilit. Şi am mai fi stat, dacă nu ni s-ar fi spus că trebuie să încheiem concertul.

• Taraful nu are un repertoriu stabilit înainte de concerte?

Nu, pentru că ne place să vedem cum se simt oamenii şi aşa ne dăm seama cam ce ar trebui să le cântăm pentru a le ajunge la suflet.

• Aveţi piese cu care mergeţi la sigur?

Toate cântecele noastre vin din zona Clejanului, o comună la 40 de kilometri de Bucureşti. Sunt piese care s-au cântat din tată în fiu, pe care le-am învăţat de la bunici. Ne-am dat seama, de-a lungul timpului, care sunt piesele care merg cel mai bine şi pe acestea le-am preluat în concerte. Piesele le alegem împreună, apoi le băgăm armonia noastră de ţărani, nu aia care se foloseşte la Bucureşti. Ca să sune tradiţional. Dacă am face muzică la fel ca ceilalţi, poate că lumea nu ne-ar mai îndrăgi la fel de mult.

• Aţi cântat pentru francezi, belgieni, japonezi. Cum e primită muzica lăutărească în Asia?  

Japonezii ne iubesc la nebunie! Mergem acolo din ’93 - ’94. Le place muzica populară românească şi ţigănească veche. Lăutarii din Bucureşti, care au făcut şcoală, se minunează cum de facem noi muzică aşa de bine numai din ce am prins după ureche. Ne spun că suntem ceva ieşit din comun. Dacă am fi cântat manele, în stăinătate nu am fi rezistat atât de mult pe piaţă. Am vrut să cântăm şi aşa ceva prin ’94, dar am fost opriţi. De aceea, încercăm să aducem de fiecare dată piese noi, pe care le adăugăm repertoriului nostru ori de câte ori considerăm că am găsit ceva deosebit. Muzică bătrânească, balade care să sune pe sufletul nostru şi al oamenilor.

• Ce părere aveţi despre manele?

Nu ştiu ce să spun, dar oriunde am merge prin Bucureşti, prin ţară, observăm că acest stil prinde destul de mult. Nu-mi plac toate manelele, aşa că nu le-aş băga pe toate în aceeaşi oală, dar sunt câteva persoane care au mare succes la public. Pe de altă parte, au apărut în ultima vreme copii de 14-15 ani crescuţi printre cântăreţi de manele şi care una-două au pus şi ei mâna pe microfon.

• Cine a pus bazele tarafului?

În taraf sunt câteva persoane rămase din anii de început. Taraful există din 1983-1984, când a fost înfiinţat de domnul Ion Albeşteanu, fie-i ţărâna uşoară, care a fost dirijor. Apoi ne-a descoperit Stephane Karo, impresarul belgian, cu câteva luni înainte de revoluţie. El a venit în august în România şi ne-a propus să mergem cu el în străinătate. În 1990 a revenit în ţară şi ne-a luat în turneu. Am plecat la Bruxelles, prima noastră ieşire din ţară.

• Se mai vorbeşte despre o ieşire a Tarafului din Clejani, aşa cum vă numeaţi înainte să vă preia Stephane Karo, prin 1988…

S-a întâmplat sub îndrumarea doamnei Speranţa Rădulescu (n.r. – renumit etnomuzicolog). Atunci taraful a stat timp de o săptămână în Elveţia. Aşa a aflat şi actualul nostru impresar de Taraful de la Clejani şi aşa a ajuns la Clejani. Pentru că noi am fost cunoscuţi la începuturi ca Taraful de la Clejani, dar după ce am ieşit în străinătate impresarul nostru a decis să ne numim Taraful Haiducilor (Taraf de Haidouks). Şi aşa s-a ajuns în situaţia în care acum lumea ne confundă cu alţi muzicieni care îşi spun Taraful din Clejani. Astfel, Ioniţă Manole, care a făcut parte din grupul nostru şi este de fel din Clejani, foarte cunoscut în România alături de Viorica, soţia lui, care îşi spune din Clejani fără să fie de fel de la noi din sat, cântă alături de un taraf din Bucureşti, în cadrul căruia nici unul dintre muzicieni nu este din Clejani. Îşi spun Viorica şi Ioniţă din Clejani sau Taraful din Clejani, dar noi suntem vechiul Taraf de la Clejani. Numai că ei au ieşit mai mult în faţă în România, pentru că au apărut mai mult la televizor, şi aşa au ajuns să-şi facă mai multă faimă în ţară. Ioniţă a fost cu noi, cu Taraful din Clejani, din 1990 până în 2003-2005, până şi-a făcut trupă separat. Pe unde mă duc în România şi spun că sunt din Taraful Haiducilor de la Clejani, oamenii mă întreabă dacă eu cânt cu Ioniţă. Îmi pare rău, dar nu eu cânt alături de el, ci Ioniţă cânta cu noi în turnee.  

• Se întâmplă ca părinţii rromi să-şi oblige copiii să facă muzică?

Da, unii dintre ei sunt chiar şi bătuţi. Depinde de fiecare, dacă are ambiţia şi dorinţa de a învăţa meserie. Dacă vrea să pună mâna pe ţambal, acordeon sau vioară e cu atât mai bine. Nouă ne place să avem alături de noi copii de 20-21 de ani, ca să-i învăţăm totul despre lumea asta. Să le destupăm mintea, ca să nu se apuce să cânte numai manele.

• Cum alegeţi tinerii pentru taraf?

Avem un băiat la acordeon, adus mai nou. Este băiatul lui Vlad Viorel, contrabasistul nostru. De o vreme Ioniţă nu mai cântă cu noi, aşa că am avut nevoie de un om să-l înlocuiască. Cât despre modul în care aceşti tineri ajung să cânte în taraf, este nomal să fie copiii celor mai vechi în formaţie. Dacă a învăţat şi ştie să cânte, atunci e cu atât mai bine să rămână totul în familie.

• Înteleg că impresarul vostru este legat într-un fel mai special de taraf.

Stephane Karo este cumnatul lui Ioniţă de la Clejani. Este însurat cu sora lui Ioniţă. Sunt căsătoriţi din 1991 şi au două fete. Când a venit la Clejani, Stephane nu ştia o boabă româneşte. A venit cu translator. Şi acolo, la noi, în ţigănie, cum se spune la Clejani, s-a îndrăgostit.
 

Turneu în Franţa

Taraful Haiducilor sau Taraf de Haidouks, după cum sunt cunoscuţi în întreaga lume lăutarii din Clejani, va susţine în luna ianuarie un turneu în Franţa, care cuprinde nouă oraşe. Astfel, vor concerta, până la 30 ianuarie, la Vanves, Carmaux, Dinard, Luisant, Bretigny-sur-Orge, Le Mans, Nevers, Davezieux şi Chambery.