Ediţia a VII-a a Festivalului Internaţional Shakespeare, care va avea loc la Craiova şi la Bucureşti, se va deschide la 23 aprilie, în ziua când s-a născut şi a murit marele dramaturg englez. De această dată, manifestarea este consacrată unora dintre cele mai importante spectacole, cu piesa "Hamlet", montate pe scenele lumii.
Proiectul intitulat "Constelaţia Hamlet", care încorporează tema "Shakespeare şi noua teatralitate", a fost conceput de Emil Boroghină, director fondator al festivalului şi preşedinte al Fundaţiei "William Shakespeare", sub auspiciile căreia are loc o dată la doi ani acest eveniment teatral aşteptat nu numai de spectatorii versaţi din România, ci şi de specialişti în domeniu de pe toate continentele.
Pentru că la Craiova, acolo unde a început acest festival, se adună la fiecare ediţie personalităţi marcante ale teatrului şi în special cercetători ai operei shakespeariene, s-a dorit ca ediţia 2010 să fie o excepţie în peisajul teatral mondial, atât prin prezentarea diverselor variante "Hamlet", cât şi prin tema de dezbatere. Directorul Boroghină s-a străduit ca ambiţiosul său proiect "Constelaţia Hamlet" să fie cât mai ofertant.
"Această ediţie am gândit-o în 1997 şi sunt bucuros că o putem realiza în acest an. Pentru că am găsit spectacole bune în mai multe locuri din lume, încercăm să le aducem în România. Printre multe astfel de spectacole se regăseşte şi o producţie americană, fiind pentru prima dată când avem în Festivalul Shakespeare un teatru din SUA. Şi nu unul oarecare, ci unul considerat poate cel mai faimos teatru de avangardă din lume", ne-a spus Emil Boroghină. El susţine că este un prilej de a compara montările cu piesa "Hamlet" care se joacă astăzi în lume, dar şi de a polemiza pe tema propusă.
LA CRAIOVA ŞI LA BUCUREŞTI
"Au luat-o razna vremurile. Cine, spre a le-ndrepta, m-a hărăzit pe mine?" (Hamlet, actul I, scena 5)
Cu acest moto, Festivalul Shakespeare se va deschide la 23 aprilie, la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, cu spectacolul "Hamlet" regizat de Oskaras Korşunovas la Teatrul Municipal din Vilnius (Lituania).
De remarcat că acest creator apreciat în lume pentru montările sale deosebite a fost cunoscut în România tot prin Festivalul Shakespeare, în 2006 jucându-se, la Craiova şi la Bucureşti, "Visul unei nopţi de vară". Vor urma, până la 9 mai (ultimul spectacol la Bucureşti), "Hamleţii", regizaţi de: Thomas Ostermeier (Teatrul Schaubühne din Berlin); Monika Pecikiewici (Teatrul Polski din Wroclaw); Yuri Butusov (Teatrul de Artă "Cehov" din Moscova); Yoshihiro Kurita (Ryutopia Noh Theatre Shakespeare din Niigata); Tim Carroll (Factory Theatre din Londra); Lee Yun-Taek (Street Theatre Group din Seoul); Enrique Diaz (Compania Cia des Atores din Rio de Janeiro); Fredéric Dussenne (Teatrul "Rideau de Bruxelles"); Elizabeth LeCompte (The Wooster Group din New York).
Vor fi şi câteva recitaluri cu monologul Hamlet, printre care şi cel al actorului londonez Scott Handy. România va fi reprezentată de Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, cu spectacolul lui Radu Alexandru Nica, şi de Teatrul Metropolis din Bucureşti, cu varianta regizorală semnată de László Bocsárdi.
Deoarece Teatrul Naţional din Craiova, organizator al festivalului, alături de Centrul de Proiecte Culturale - ArCuB şi Fundaţia Shakespeare, nu a avut resurse financiare suficiente pentru producţia "Hamlet", gândită a fi montată de Robert Wilson, cu actorul Sorin Leoveanu (proiect amânat), acest creator perfecţionist va veni totuşi în Bănie, unde va susţine o conferinţă şi va prezenta fragmente din spectacolul său "Hamlet - un monolog", urmând să proiecteze şi filmul aceleiaşi producţii realizate la "Change Performing Arts" din Milano.
Sesiunea de shakespeareologie, organizată în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, va ţine, la ediţia din acest an, patru zile, cu două zile mai mult faţă de cea din 2008, şi vor participa cei mai prestigioşi reprezentanţi ai domeniului din întreaga lume.
PERPETUITATE
Cu această ediţie se încheie o etapă începută în 2006 cu "Spectacole shakespeariene în viziuni paralele" şi care a continuat în 2008 cu "Mari regizori, mari spectacole, mari teatre ale lumii". Emil Boroghină a gândit deja următorul proiect, pentru alte trei ediţii legate între ele, constituite într-o altă etapă, de şase ani. În 2012, tema festivalului va fi "Lumea e un teatru, noi suntem actorii". În 2014, când se vor împlini 450 de ani de la naşterea lui Shakespeare, manifestarea se va desfăşura cu genericul "Shakespeare - al tuturor", iar în 2016, când vor fi marcaţi 400 de ani de la moartea dramaturgului, tema va fi "Shakespeare pentru eternitate".
Boroghină, "legat" de Shakespeare
"«Constelaţia Hamlet» este un proiect cultural extrem de ambiţios, dar şi ofertant. Prezentarea într-un festival a celui mai valoros text al literaturii dramatice universale, capodopera capodoperelor, în mai multe interpretări şi viziuni regizorale, total diferite, creează oamenilor de teatru, dar şi spectatorilor obişnuiţi posibilitatea comparaţiilor, a comentariilor, a dezbaterilor şi polemicilor.
Marile idei care străbat de la un capăt la altul această excepţională piesă, nenumăratele replici cu valoare de maxime, învăţămintele de istorie, filosofie, politică, morală etc. ce se pot desprinde motivează din plin opţiunea noastră. (...) Pe lângă marile spectacole de teatru programate se doreşte realizarea, cu concursul Filarmonicii «George Enescu» şi al Filarmonicii «Oltenia» din Craiova, a unui spectacol-concert cu opera «Hamlet» a lui Pascal Bentoiu, excepţională contribuţie românească la muzicologia universală inspirată de opera shakespeariană, creaţie de o deosebită profunzime şi expresivitate, din păcate mult prea puţin cântată sau pusă în scenă, decât ar trebui."
•Emil Boroghină
Citește pe Antena3.ro