x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

14 Iul 2008   •   00:00

A CINCEA FIOLĂ. Săptămîna Financiară vă propune un roman halucinant despre experimente stranii făcute în numele medicinei, bazat pe cazuri reale.



A CINCEA FIOLĂ. Săptămîna Financiară vă propune un roman halucinant despre experimente stranii făcute în numele medicinei, bazat pe cazuri reale.

"A cincea fiolă" este povestea unei studente la medicină, a unui savant aflat pe moarte şi a unui detectiv particular, aparent trei vieţi care nu au nimic în comun. Cei trei află însă că vieţile lor sînt unite pentru totdeauna de o fiolă de sînge – a cincea fiolă. Sînt trei vieţi ameninţate care se străduiesc să atragă atenţia asupra unei misterioase grupări de oameni cu aspiraţii de dumnezei, care urmăresc donatorul potrivit pentru cineva bogat şi influent care are nevoie
de un organ. (A.V.P.)

FILM. Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film "Anonimul", desfăşurată între 11 şi 17 august la Sfîntu Gheorghe din Delta Dunării, are două secţiuni competitive. Prima include lungmetraje, iar cea de-a doua, scurtmetraje de ficţiune şi animaţie. În competiţia lungmetrajelor se vor regăsi nouă producţii, iar la scurtmetraj de ficţiune şi animaţie, 72. Titlurile celor nouă filme care concurează pentru Trofeul Anonimul vor fi anunţate la 1 august. Selecţia va fi realizată de Ludmila Cvikova, selecţioner al Festivalului de la Rotterdam. (M. Sârbu)

×
Subiecte în articol: arte