"Întrebat de ce a adus un rinocer în platou, pentru filmul «E la nave va», Fellini a răspuns «Nu ştiu»!
Întrebat din nou care este semnificaţia păunului din «Amarcord», (...) acesta a răspuns la fel: «Nu ştiu!», apoi a adăugat «Dar v-a plăcut, nu-i aşa»!? Nu ştiu de ce mi-am amintit tocmai aceste două întrebări! Şi fără nici o analogie (ar fi cel puţin riscantă), eu ştiu de ce am făcut, alături de criticul de film Ana Marina Constantinescu, un film despre Iulian Mihu. L-am făcut pentru că nu suport uitarea..."
Sunt vorbele regizorului Laurenţiu Damian, cel care împreună cu criticul şi producătorul Ana Marina Constantinescu au realizat proiectul "Despre Iulian Mihu, aşa cum a fost, Despre Noi, aşa cum suntem", filmul dedicat regizorului Mihu (decedat în 1999) având premiera luni seară la cinematograful Union. Iulian Mihu, regizorul filmului capodoperă "Felix şi Otilia" a fost, în viziunea lui Laurenţiu Damian "un regizor genial" (care s-a născut la timp, dar a trăit într-un timp potrivnic), "un poet care a fost judecat de oameni care nu ştiau nici un vers", "un frumos nebun" (într-un oraş cenuşiu), "un nonconformist" (privit cu dispreţ de personaje în costume gri cu cravate gri).
"Iulian Mihu a trecut pe lângă ei, peste ei, prin ei. Şi a lăsat semne considerate astăzi unicate: «Viaţa nu iartă», «Poveste Sentimentală», «Lumina palidă a durerii», «Felix şi Otilia»... Unii l-au socotit genial. Alţii nebun."