Jocurile (Olimpice) ale hazardului

Maine seara la Antena 1, incepand cu ora 20:00, puteti vedea un film care se numeste Jocul hazardului. E povestea unei tinere frumoase (interpretata de Helena Bohnam Carter) care e pierduta la carti de tatal ei si castigata de un lord egoist si nemilos.

Soarta se mai joaca o data cu tanara fata, pentru ca e jucata din nou la carti. Ce se intampla mai departe aflati maine seara intr-o poveste de dragoste foarte pe placul doamnelor. Pentru mine, filmul Jocul hazardului e doar pretext ca sa va povestesc in Jurnalul de cinefil despre hazard dintr-o alta perspectiva.

De mai bine de doua saptamani ne uitam la intrecerile Jocurilor Olimpice, bucurandu-ne pentru fiecare victorie a unui roman. Mai mult ca niciodata ne simtim mandri ca suntem romani si, din locul nostru de spectator, participam la competitie fara sa ne mai intereseze fairplay-ul. Ne dorim ca adversarii sa se impiedice, sa cada, sa rateze, sa li se intample orice, doar ca ai nostri sa fie cei mai buni. N-avem timp sa ne uitam cat suntem de caraghiosi, pentru ca suntem prea emotionati la victorie si prea patimasi la infrangere. Si n-avem timp sa ne gandim ce rol are hazardul in rezultatul sportivilor care sunt punctul de plecare pentru bucuria/patima noastra.

Ganditi-va ca sunteti un sportiv care munceste zi de zi tintind participarea la Olimpiada. Ati putea fi gimnast, atlet sau inotator si victoria sau infrangerea, calificarea la Olimpiada ar depinde in mare masura de munca si aptitudinile voastre. Dar la fel de bine ati putea juca handbal, volei sau baschet si, desi ati fi cel mai bun din tara, n-ati putea participa la Olimpiada. Hazardul a decis sa va nasteti intr-o generatie in care sportul de echipa pe care-l practicati sa nu aiba succese notabile.

Sa mergem mai departe si sa presupunem ca v-ati calificat la Olimpiada. Ati muncit patru ani facand sacrificii pe care nu stim sa le descriem (nu le-am trait). Intr-un minut sau cinci, cat dureaza proba de calificare catre finala, se decide daca ramaneti un ilustru anonim sau daca ziarele au sa va pomeneasca numele. Hazardul vine frumusel si va bate pe umar. Vantul poate sa va devina aliat sau dusman, sustinerea suporterilor va poate da aripi sau deranja la concentrare, corpul vostru poate functiona la capacitate maxima sau se poate ca in masinaria interna ceva sa nu mearga bine. Daca norocul e de partea voastra, tot ceea ce ati muncit in miile de zile de antrenamente isi spune cuvantul si ajungeti printre cei mai buni: in finala olimpica. Apoi o luati de la capat. Riscati ca sa castigati?!

Priviti pentru o clipa Jocurile Olimpice drept jocuri ale hazardului. Ganditi-va ca toti sportivii care au ajuns acolo au muncit din greu, cot la cot cu marii medaliati. Sunt insa zeci de factori care te pot conduce sau nu la victorie. Va veti da seama ca uneori invinsii sunt tot castigatori. Pentru ei insa nu mai exista laurii care sa le aline suferintele antrenamentelor si nici recunostinta suporterilor care sa-i faca sa mearga mai departe. Intrebati-l pe Marian Dragulescu ce putere are hazardul in cateva fractiuni de secunda.

Apoi imaginati-va urmatorul spot publicitar. Cantecul care ne emotioneaza la fiecare mare victorie - imnul de stat - insotit de figurile pline de emotie/transpiratie/bucurie ale sportivilor nostri care au participat la Olimpiada. O reclama cu chipurile fericite ale medaliatilor cu aur, fetele incordate ale celor care au luat argintul ("am fost atat de aproape de marea victorie"), zambetele printre lacrimi ale celor care au luat bronzul ("am sa fac mai mult data viitoare"), incrancenarea celor care au intrat in finala, dar n-au ajuns pe podium si durerea celor care nu si-au atins obiectivul. Imnul de stat insotit de peste 100 de chipuri de sportivi.

Prin lege, n-avem voie sa facem reclame folosindu-ne de imnul de stat. Dar ar trebui sa riscam. Asa ne vom convinge ca hazardul n-a fost foarte rau cu noi cand a decis sa ne nastem in Romania si vom fi ceva mai patrioti. Risca cineva sa faca aceasta reclama?!