Joi, 15 ianuarie, se deschide în Bucureşti Karousel, prima galerie de fotografie de artă din Bucureşti. Prima expoziţie va rămâne pe simeză timp de o lună şi reuneşte lucrările celor mai valoroase nume ale fotografiei româneşti contemporane, dar prezintă şi tinere speranţe aflate la prima participare într-o expoziţie.
Fondată de Violeta Sârbu, Karousel propune o viziune nouă pe piaţa de artă din România, încercând să apropie publicul de fotografia de artă contemporană prin fotografii alb-negru sau color, post-procesate sau nu, fotografii realizate în tehnica stenopei, dar şi fotografii digitale sau în tehnică mixtă. Karousel oferă o selecţie de 143 de lucrări a 31 de artişti români şi străini. În plus, Karousel îşi doreşte să informeze publicul cu privire la fotografia de artă, astfel încât să poată aprecia şi face diferenţa între ce e valoros şi ce nu în acest domeniu. Astfel, spaţiul din Str. George Călinescu nr. 5A (zona Dorobanţi) va găzdui nu doar expoziţii, ci şi întâlniri ale fotografilor expuşi cu publicul iubitor de artă, workshopuri. Cei care vor dori să achiziţioneze lucrări, vor avea posibilitatea să aleagă printuri în serii limitate, fiecare lucrare fiind însoţită de certificate de autenticitate.
Citește pe Antena3.ro