x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale La Bulandra a fost reluat spectacolul "Şase personaje în căutarea unui autor", fără Maia Morgenstern

La Bulandra a fost reluat spectacolul "Şase personaje în căutarea unui autor", fără Maia Morgenstern

de Maria Sârbu    |    10 Ian 2009   •   00:00

După o întrerupere mai îndelungată, la Teatrul Bulandra a fost reluat spectacolul "Şase personaje în căutarea unui autor" de  Luigi Pirandello, în regia maestrului Liviu Ciulei. Se joacă în ianuarie patru reprezentaţii – astăzi, mâine, apoi săptămâna viitoare, marţi şi miercuri. Biletele s-au vândut în scurt timp.



Distribuţia este alcătuită din actori angajaţi ai Teatrului Bulandra, dar şi din interpreţi invitaţi, aceştia având astfel un contract cu instituţia respectivă. Printre colaboratori se numără şi apreciata actriţă Maia Morgenstern, pe acelaşi rol – Fata vitregă – cu a sa colegă mai tânără Andreea Bibiri, angajata Teatrului Bulandra. De la premiera din aprilie 2005, cele două interprete au jucat alternativ, iar pentru seria de spectacole din ianuarie 2009 a fost chemată la repetiţii numai Andreea Bibiri. Decizia aparţine regizorului, adică domnului Ciulei, după cum ne-a spus directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie.

Într-un comunicat de presă remis redacţiei din partea Maiei Morgenstern se arată că actriţa "doreşte să prevină publicul că nu din voinţa sa nu va putea onora încrederea ce i-a fost acordată de către spectatorii care au vrut să o vadă jucâd pe scenă”. În sursa citată se arată că în decembrie, Teatrul Bulandra "i-a cerut actriţei să îşi elibereze calendarul de lucru din luna ianuarie”, pentru a juca în "Şase personaje în căutarea unui autor", dar când s-a hotărât că va juca doar Andreea Bibiri teatrul "a omis să o informeze atât pe actriţă, cât şi pe spectatori”.

Alexandru Darie spune că Maia Morgenstern are contract cu "Bulandra”, care este valabil, doar că pentru această serie de reprezentaţii regizorul spectacolului a decis să joace Andreea Bibiri.

Din distribuţie fac parte, de asemenea, Victor Rebengiuc, în rolul Tatălui (al Fetei vitrege), Camelia Maxim, Tudor Aaron Istodor, Dana Dogaru, Ion Caramitru, Dan Aştilean, Mirela Gorea, Julieta Strâmbeanu Weigel, Anca Androne, Anca Sigartău, Marius Capotă, Valentin Popescu, Mihai Bisericanu şi alţii.

×
Subiecte în articol: arte bulandra