x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale La Cernăuţi, pe urmele baronului Löwendal

La Cernăuţi, pe urmele baronului Löwendal

de Maria Sârbu    |    22 Iul 2013   •   19:09
La Cernăuţi, pe urmele baronului Löwendal
Sursa foto: Foto: Mircea Oculeanu
Creaţia plastică şi scenografică a artistului e admirată deopotrivă de români, ucraineni, ruşi

Expoziţia de pictură şi scenografie intitulată “George baron Löwendal se întoarce la Cernăuţi”, deschisă până la 31 august la Muzeul de Artă al acestui oraş  din nordul Bucovinei, i-a bucurat deopotrivă pe mulţi români, ucraineni şi ruşi prezenţi la vernisajul din 18 iulie. Era dovada că intelectuali de aici ştiau destule lucruri despre acest artist, care a plecat din Bucureşti şi a trăit din 1926 până în 1935 la Cernăuţi, lucrând la Teatrul Naţional ca scenograf. În această perioadă (el nu avea nici 30 de ani), Löwendal a realizat scenografia unor memorabile spectacole care au dat valoare şi renume Naţionalului din Cernăuţi, dar a creat şi multe lucrări de artă plastică, printre care portrete în cărbune a unor renumiţi actori români, portrete în ulei sau desenate în creion ale ţăranilor bucovineni (e apreciat de cunoscători şi ciclu “La piaţă”, lucrările având la bază chipuri de ţărănci din Cernăuţi care vindeau de fapt pe marginea străzilor din oraş fructe, legume, brănză sau lapte; acest tablou poate fi văzut aici şi astăzi pe trotuar, de parcă Cernăuţi ar fi rămas împietrit undeva în timp).

Expoziţia (curator George Radu) a fost organizată de Fundaţia Löwendal, dar invitaţia, lăudabilă fără îndoială, a venit din partea Muzeului de Artă din Cernăuţi. Desigur au fost români care au văzut la Bucureşti Muzeul Löwendal (printre ei Octavian Rusu, bunăoară), ducând vestea prin omenosul Valeriu Basaraba  conducerii muzeului, arătată interesată de creaţia legată de Bucovină a artistului. Astfel s-au pus la dispoziţie trei săli din clădirea frumoasă a muzeului, în care au încăput aproximativ 170 de lucrări.

Lumea prezentă la vernisaj, alături de reprezentanţi ai conducerii muzeului, ai administraţiei locale, alături de directorul Teatrului, alături de consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, a avut ocazia să afle mult mai multe lucruri despre artist şi familia sa chiar de la nepoata lui, Ariadna Avram, cea care a înfiinţat Fundaţia şi Muzeul Löwendal, dar şi de la istoricul de artă Vlad Bulat şi de la istoricul de teatru Ion Cazaban – cercetători ai operei artistului.

Ariadna Avram menţiona la vernisaj că în Bucovina Löwendal se simţea cel mai bine. El nu a plecat din Cernăuţi până nu s-a desfiinţat Teatrul Naţional, deşi primise invitaţii, în acea perioadă, să lucreze la Metropiltan Opera din New York, la Munchen, Zurich.

“Ţăranii lui din Bucovina se află prin Europa. Am descoperit o lucrare la Muzeul de Artă din Bruxelles. Sperăm să găsim tablouri şi în Polonia, Germania, Austria, Australia, căci s-au vândut în aceste ţări în anii interbelici. În 2014, Muzeul Löwendal din Bucureşti va marca 50 de ani de la moartea artistului, cu acest prilej urmând să fie organizată o retrospectivă în România, itinerată apoi în Danemarca (Löwendal are descendenţă daneză), în Norvegia şi în Polonia. Cernăuţi este pentru noi începutul unui periplu european”, menţiona preşedintele Fundaţiei Löwendal, Ariadna Avram, care a făcut şi câteva mărturisiri pentru Jurnalul Naţional despre perioada bucovineană a familiei sale. Ea este fiica actriţei Irina Löwendal, născută la Bucureşti în 1925, dar botezată la Cernăuţi atunci când familia a ajuns în acest oraş. Nepoata lui Löwendal a avut surpriza să primească din partea Arhivei din Cernăuţi (un ajutor mare l-a adus echipei din Bucureşti, cu ocazia expoziţiei, Dragoş Olaru care lucrează la Arhivă) copia certificatului de botez al mamei sale. Löwendal a avut două fete, primul copil fiind Lidya, născută în 1923.

“Din cele povestite de mama şi mătuşa mea, bunicul şi-a petrecut copilăria undeva la Hotin. S-a născut la Sankt Petersburg, dar în zona asta a copilărit. Nu-mi explicam până acum dragostea lui pentru Bucovina. Dar văd că e un tărâm special, pe care Löwendal l-a îndrăgit. Încerc să-mi dau seama ce simţea familia  bunicului atunci când a trăit aici. Îmi imaginam o atmosferă prin pricturi şi scenografie, prin portretele ţăranilor, dar nu aveam cum să o înţeleg. Acum îmi dau seama că se leagă nişte lucruri, converg nişte izvoare cumva, nişte ape. M-am bucurat că am întâlnit aici  oameni care au cunoscut personaje pictate de bunicul meu”, ne-a spus Ariadna Avram.

La vernisaj a fost şi scenografa Viorica Petrovici, care ne-a declarat: “Spiritul baronului George Löwendal, iata după aproape 100 de ani, a restituit oraşului Cernăuţi o parte din existenţa sa uitată. Cele trei secţiuni ale expoziţiei - pictură, grafică şi desene de scenografie - au stârnit, fiecare în parte, multe amintiri celor care şi-l aminteau sau au auzit de el. Portretele ţăranilor sau târgoveţilor au constituit chiar dispute printre cei care îşi aminteau numele celor care au fost modele. Apoi peisajele, aidoma unor fotografii de epocă, reaminteau puţinilor români rămaşi pe acolo de identitatea lor. Impresionant! Scenografia este prezentă pe simezele acestei expoziţii, dar uitată de trupa actuală a teatrului. Stând de vorba cu directorul teatrului, am aflat totuşi care sunt urmele baronului Löwendal”.

De notat că membri ai Fundaţiei Löwendal vor merge prin satele în care a pictat Löwendal să vadă dacă mai sunt urmaşi ai celor care i-au fost modele, să adune mărturii despre artist. Löwendal a lucrat mult, cu pasiune.

Vladimir Bulat spunea la vernisaj că Löwendal este un artist internaţional, este un artist care vine din nord, trece prin Bucovina, ajunge la Chişinău, apoi se stabileşte la Bucureşti şi duce cu sine o întreagă cultură europeană. “Baronul a lăsat o operă vastă şi diversă din punct de vedere tematic, stilistic, din punct de vedere al tehnicilor, dar această expoziţie este foarte selectivă. Selecţia este de la începutul perioadei artistice a lui Löwendal şi care arată în aceeaşi vreme un anumit apetit şi o anumită consecvenţă legate de Bucovina. Nu e întâmplător  ataşamentul pentru Bucovina, pentru că Bucovina a fost şi rămâne un soi de spaţiu de sinteză dintre Est şi Vest (...)”, spunea istoricul de artă.
Expoziţia de la Cernăuţi este completată într-un fel cu o altă expunere, la Gura Humorului. La 25 iulie va fi vernisată la Muzeul Obiceiurilor Populare, (curator Dorana Coşoveanu) o expoziţie cu lucrări realizate de pictor în ultimii zece ani a vieţii sale. Aceste două expoziţii cu lucrări de Löwendal reprezintă, după cum ne spunea George Radu, un dialog estetic între cele două oraşe ale Bucovinei - Cernăuţi şi Gura Humorului – locuri în care artistul a petrecut cei mai frumoşi ani.

În însemnările sale George baron Löwendal spunea: “În tablourile mele a fost înfăţişată întreaga Bucovină; poate nu există un kilometru pătrat, în acest colţ al României, prin care să nu fi trecut şi să nu fi pictat; nu este nici un pisc de munte, nici o mănăstire şi nici o regiune în care să nu fi pictat scene din viaţa ţăranilor şi nesfârşitele lor portrete. În Bucovina am petrecut cei mai fericiţi ani ai vieţii mele...”.

Cultura română ar fi cu siguranţă mai bogată, dacă ar exista oameni, precum cei de la Fundaţia Löwendal, care să restituie valorile uitate, valorile necunoscute în special generaţiilor tinere. Fundaţia Löwendal e un model în ceea ce priveşte cercetarea şi prezentarea operei unui artist despre care în perioada de dinaintea lui 1989 nu prea s-a vorbit. Însă acest artist, născut pe alte meleaguri, a iubit România, a creat pentru oamenii ei, lăsând o operă vastă!

×
Subiecte în articol: cernăuţi expozitie Löwendal