Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
C(RAMPE)
Poporul român este un popor care este un popor care nu este decît un
popor care citeşte foarte mult. Potrivit ultimelor statistici (mă rog,
aşa e vorba aia), poporul român citeşte optişpe virgulă trei la sută
cărţi într-un an, faţă de statele din Uniunea Europeană care citesc
doar cinşpe la sută. Cărţi într-un an. Pe cap de vită furajată. Scuze,
pe cap de locuitor.
C(RAMPE)
Poporul român este un popor care este un popor care nu este decît un popor care citeşte foarte mult. Potrivit ultimelor statistici (mă rog, aşa e vorba aia), poporul român citeşte optişpe virgulă trei la sută cărţi într-un an, faţă de statele din Uniunea Europeană care citesc doar cinşpe la sută. Cărţi într-un an. Pe cap de vită furajată. Scuze, pe cap de locuitor.Dacă majoritatea covîrşitoare preferă să citească, mai există unele elemente negative care preferă să se ocupe cu activităţi prea puţin ziditoare (i-am numit aici, într-o alocuţiune plastică şi frumos construită, pe consumatorii de alcool). Deşi nu ne place să dăm mîna cu ei, ei există. Încercăm să-i evităm întorcînd privirea atunci cînd îi vedem, într-o încercare disperată de a evita vehementa realitate: la români, verbul "a citi" se conjugă "eu citesc", "el, ea bea".
Aceste elemente ne strică nouă imaginea, astfel că, în loc să fim "cititorii Europei", cum ar fi şi normal, nu sîntem decît "băutorii" ei. Domnilor şi doamnelor, groaznic. Cînd îşi dau întîlnire în oraş, toate aceste nereuşite exemplare se adresează direct şi fără urmă de decenţă cu obraznicele cuvinte "hai şi noi să bem ceva". N-ar ieşi şi ei la un citit. N-ar ieşi şi ei (băi, cîţi de "şi"!), ca restul intelectualilor acestei ţări, la o partidă de lectură. Socializarea în oraş este, pentru aceste particule de praf (le spunem astfel în încercarea neostenită de a le jigni), o ocazie de spart banii şi sănătatea prin localuri în care gestul lecturii se limitează la cititul ofertei de produse şi al notei de plată. Păi, e frumos?
Ia să zică elementul Ics "hai, mă, şi noi la un Dostoievski, sau, mă rog, un Gogol, ceva", şi Igrec să zică "băi, sincer, eu nu prea am ochi de Dostoievski, da’ parcă să zic că de un Lermontov mi-ar ajunge", "Hai, bă, chiar Lermontov? Lasă, că-ţi mai dau eu, vedem noi cum facem, om avea noi, măcar de un Proust", "Păi bine, mă, da’ tu de unde crezi că am eu ochi de citit mereu? Săptămîna trecută am citit la Sartre de mi-au ieşit ochii din cap, nu mai am, vere, ochi, să moară Tzac şi Pac, nici de un Bruckner nu mai am, darmite de Proust sau de Dostoievski". Enervat că n-are cu cine citi, Ics să scoată din mînecă argumentul suprem: încă o pereche de ochelari, măcar de un "Romanul adolescentului miop", dacă nu chiar de adevăratul "Adolescentul", "care am apărut şi la televizor", cum e vorba aia. La care Igrec să pluseze ca un nesimţit şi să afirme că el fără "Fraţii Karamazov" nu se dă nici jos din pat. La care Ics să admită că anume de "Fraţii Karamazov" chiar n-are ochi, dar a citit el primele pagini din "Condiţia umană" şi garantează satisfacţia şi că săptămîna viitoare, la salariu, o să-l ia la un Saul Bellow de excepţie, doar aşa, de deschidere.
Ştiu eu pe cineva care nu şi-ar da şi el întîlnire la Ateneu. Nu! În loc, spune: "Ştii, mă, cîrciuma aia de lîngă Ateneu?", "Da, mă", "E, acolo ne vedem". "Da’ p-aia de vizavi de Opera Română o ştii?", "Păi, bine, bă, drept cine mă iei?", "E, ne vedem acolo în douăzeci de minute".
Poporul român este un popor care este un popor care nu este decît un popor care citeşte foarte mult. Potrivit ultimelor statistici (mă rog, aşa e vorba aia), poporul român citeşte optişpe virgulă trei la sută cărţi într-un an, faţă de statele din Uniunea Europeană care citesc doar cinşpe la sută. Cărţi într-un an. Pe cap de vită furajată. Scuze, pe cap de locuitor.Dacă majoritatea covîrşitoare preferă să citească, mai există unele elemente negative care preferă să se ocupe cu activităţi prea puţin ziditoare (i-am numit aici, într-o alocuţiune plastică şi frumos construită, pe consumatorii de alcool). Deşi nu ne place să dăm mîna cu ei, ei există. Încercăm să-i evităm întorcînd privirea atunci cînd îi vedem, într-o încercare disperată de a evita vehementa realitate: la români, verbul "a citi" se conjugă "eu citesc", "el, ea bea".
Aceste elemente ne strică nouă imaginea, astfel că, în loc să fim "cititorii Europei", cum ar fi şi normal, nu sîntem decît "băutorii" ei. Domnilor şi doamnelor, groaznic. Cînd îşi dau întîlnire în oraş, toate aceste nereuşite exemplare se adresează direct şi fără urmă de decenţă cu obraznicele cuvinte "hai şi noi să bem ceva". N-ar ieşi şi ei la un citit. N-ar ieşi şi ei (băi, cîţi de "şi"!), ca restul intelectualilor acestei ţări, la o partidă de lectură. Socializarea în oraş este, pentru aceste particule de praf (le spunem astfel în încercarea neostenită de a le jigni), o ocazie de spart banii şi sănătatea prin localuri în care gestul lecturii se limitează la cititul ofertei de produse şi al notei de plată. Păi, e frumos?
Ia să zică elementul Ics "hai, mă, şi noi la un Dostoievski, sau, mă rog, un Gogol, ceva", şi Igrec să zică "băi, sincer, eu nu prea am ochi de Dostoievski, da’ parcă să zic că de un Lermontov mi-ar ajunge", "Hai, bă, chiar Lermontov? Lasă, că-ţi mai dau eu, vedem noi cum facem, om avea noi, măcar de un Proust", "Păi bine, mă, da’ tu de unde crezi că am eu ochi de citit mereu? Săptămîna trecută am citit la Sartre de mi-au ieşit ochii din cap, nu mai am, vere, ochi, să moară Tzac şi Pac, nici de un Bruckner nu mai am, darmite de Proust sau de Dostoievski". Enervat că n-are cu cine citi, Ics să scoată din mînecă argumentul suprem: încă o pereche de ochelari, măcar de un "Romanul adolescentului miop", dacă nu chiar de adevăratul "Adolescentul", "care am apărut şi la televizor", cum e vorba aia. La care Igrec să pluseze ca un nesimţit şi să afirme că el fără "Fraţii Karamazov" nu se dă nici jos din pat. La care Ics să admită că anume de "Fraţii Karamazov" chiar n-are ochi, dar a citit el primele pagini din "Condiţia umană" şi garantează satisfacţia şi că săptămîna viitoare, la salariu, o să-l ia la un Saul Bellow de excepţie, doar aşa, de deschidere.
Ştiu eu pe cineva care nu şi-ar da şi el întîlnire la Ateneu. Nu! În loc, spune: "Ştii, mă, cîrciuma aia de lîngă Ateneu?", "Da, mă", "E, acolo ne vedem". "Da’ p-aia de vizavi de Opera Română o ştii?", "Păi, bine, bă, drept cine mă iei?", "E, ne vedem acolo în douăzeci de minute".
