x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mălăele, omul lipsit de extravaganţă

Mălăele, omul lipsit de extravaganţă

de Maria Sârbu    |    31 Iul 2009   •   00:00
Mălăele, omul lipsit de extravaganţă
Sursa foto: Dragos Savu/Jurnalul Naţional

Horaţiu Mălăele (nume asociat, de obicei, cu o cură de bună dispoziţie) împlineşte 57 de ani. S-a născut la 31 iulie, dar, din cauze "birocratice", a fost trecut în acte la 1 august. Oricum, prietenii, bunii colegi nu uită să-l omagieze oriunde ar fi.



El, Horaţiu Mălăele, chiar e în vacanţă. Căutându-l la telefon, pentru a-l iscodi niţel despre cum petrece în aceste zile, ca să le spunem şi cititorilor mai curioşi, mi-a răspuns cu un SMS: "Sunt la Sainte-Maxime, în sudul Franţei, cu soţia şi câţiva prieteni. Soarele, Mediterana, tenisul şi lenea nu pot provoca decât desfătare şi o spontană bucurie la împlinirea vârstei de 27 de ani şi câteva luni. Bine, câteva sute, dar luni. Cu drag, Ho".

SFIDEAZĂ VÂRSTA
Mălăele - omul care munceşte mult, bărbatul care sfidează vârsta - are o condiţie fizică excelentă. Poate chiar se simte fizic de 27 de ani şi câteva luni. Şi sufleteşte este mereu tânăr. Înţelepciunea îi este dictată de intelect. Vorbeşte despre munca sa cu dragostea investită în ceea ce face şi cu tot atâta responsabilitate cât să informeze corect pe oricine, dacă vrea să ştie ceva despre el. Este un artist accesibil. Accesibil în funcţie de bunul-simţ al celui care vrea să ştie mai mult despre viaţa lui. El simte "bucuria de a trăi din muncă". Creaţia îi este crezul. Îi poţi face lesne un portret parcurgând cele "zece porunci morale" postate pe site-ul său oficial la rubrica "Horaţiu despre Mălăele". Una ar fi: "Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat". Alta - "Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale".

Poate surprinde mereu. Asta pentru ca el şi publicul să nu se plictisească. Credem că noutăţile pe care le va aduce în curând vor bucura pe foarte mulţi. În noua stagiune, adică la începutul toamnei, va fi interpret, alături de George Mihăiţă şi Dorina Chiriac, în spectacolul regizat de Purcărete, la Comedie, "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugene Labiche. A regizat aici o "bijuterie" numită "Leonce şi Lena", cu premiera la toamnă. Numele lui va crea cozi şi la Naţional, când va apărea afişul cu "Tartuffe" de Moličre, căci e protagonistul. Tot la TNB va juca în "Lecţia" lui Ionesco, regizată în primăvară. Va juca şi în alte spectacole, mai vechi şi mai noi.

Pentru anul viitor, ne "ameninţă" cu un alt film - "Funeralii fericite". De data asta va şi juca.

PRIETENII DE ALĂTURI

Spuneam de prieteni şi colegi, care se gândesc astăzi la el şi îi urează, prin intermediul ziarului nostru, "La mulţi ani!".

Emil Hossu, finul şi prietenul, care i se adresează lui Horaţiu cu "Prietenului meu Valentin (mama lui îi spune Valentin)": "Horaţiu este naşul nostru de cununie (soţia lui Hossu e Catrinel Dumitrescu - n.r.), dar el este, în primul rând, prietenul sufletului nostru. Sunt ceva ani de când eu şi el suntem prieteni - aproape 40 de ani, însă nu am avut vreun moment de bucurie sau de tristeţe pe care să nu-l împărtăşim împreună. Nu mi-a fost niciodată jenă ca în dialogul profesional, aşa cum am luat de la marele meu profesor George Constantin sfaturi utile, să iau de la mai tânărul meu prieten Horaţiu Mălăele sfaturi extrem de utile. Împreună cu Catrinel îi urăm multă, multă sănătate, să trăiască alături de familia lui impecabilă, de naşa noastră - un om de excepţie, căci numai ea putea să-l întâlnească pe omul Horaţiu Mălăele. Îi urăm din suflet tot binele din lume".

George Mihăiţă: "În preajma zilei lui de naştere i-am oferit un imens cadou - pe Silviu Purcărete. Şi Horă, la rândul lui, mi-a oferit un imens cadou: pe el însuşi. Zâmbiţi? În curând veţi râde în hohote. Ţineţi minte titlul acesta: «Femeia care şi-a pierdut jartierele». La mulţi ani, Horăţelul nostru drag!".

George Ivaşcu: "Horaţiu Mălăele îndeplineşte condiţiile artistului complet. Ca actor genial, ca regizor atât de film, cât şi de teatru, ba, mai mult, cu un talent pentru arta plastică şi desen, care completează un profil total. Umorul lui face parte din categoria umorului unic, inimitabil care defineşte actorul mai mult decât un simplu meşteşugar, ci drept un creator de gen, de stil. El este un stil. Stilul Horaţiu Mălăele. Din punct de vedere al managerului, are o calitate esenţială: dacă îi pui numele pe afiş, în umrătoarele cinci minute se va umple sala. Ca partener, ne întâlnim în «Podu'», iar calitatea lui extraordinară este că îi pasă la fel de mult dacă îţi iese ţie rolul ca şi când ar fi vorba despre el. Nefiind deloc egoist, reuşita ta e şi reuşita lui. Suntem mândri a fi contemporani cu el şi din suflet îi urez «La mulţi ani, Maestre!», cu M de la Mălăele".

Meda Victor: "Lucrul cu Horaţiu Mălăele este pentru mine o bucurie continuă. Gândul că am făcut un film şi apoi am colaborat pe scenă este ceea ce pentru un actor tânăr echivalează cu un mare premiu. Apoi, rafinamentul dumnealui de a lucra cu actorul şi generozitatea, şi răbdarea, şi libertatea pe care mereu le pune la dispoziţia ta cu fiecare repetiţie şi cu fiecare spectacol întregesc definiţia unui mare artist, a unui om extrem de rar. Îi doresc maestrului Mălăele sănătate şi vitalitate, înţelepciunea şi răbdarea creatorului. Îi mai doresc parteneri pe măsura măiestriei sale şi în tenis. Am început deja să fredonez «Sonata Lunii» în «LA» mulţi ani pentru Horaţiu şi Mălăele!".

×
Subiecte în articol: arte Horatiu Malaele