Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sambata seara, Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului a fost luat cu asalt de miile de oameni care se grabeau sa mai prinda un loc in amfiteatrul din fata scenei lacustre. Aleile s-au dovedit prea inguste iar cararile prea ocolitoare. Festivalul "Tarafuri sI fanfare' incepuse adunand laolalta muzicantI de aur din toata tara. Cea de-a cincea editie a avut parte de cea mai importanta noapte pentru iubitorii de cultura: Noaptea muzeelor. Iar cultura traditionala a dovedit inca o data ca atunci cand este autentica, are forta sa adune in jurul ei mii de romani. SI cum cei trei organizatori - Muzeul ASTRA din Sibiu, Grigore Lese si Jurnalul National - reprezinta o garantie a calitatii, autenticitatii sI bunului gust, numarul coplesitor de tineri prezentI la eveniment n-a mai fost o surpriza pentru nimeni.
Cei aproape 20.000 de oameni prezentI sambata noaptea in Dumbrava Sibiului au avut parte de o muzica adevarata, zisa cu foc de muzicantii desavarsitI din Lapusnicu Mare (Caras Severin), Moara (Suceava), Soimi (Bihor) , Goicea (Dolj), Ianca (Olt) , Darvari (Mehedinti) si Vinerea (Alba). Cantarile de demult ale batranilor lautari au picurat in sufletele celor care au venit sa le asculte, cand bucurie, cand amar, dupa cum le-au randuit strunele. Cantece de dor, de suparare, hore sI sarbe, doine sI balade, au spus povesti uitate, cum numai batranii satelor le mai stiu. Grigore Lese, amfitrionul Festivalului "Tarafuri sI fanfare', le-a fost tot timpul alaturi, i-a laudat cand au cantat ce stiau de la mosii lor, i-a mustrat atunci cand aveau tendinta sa cante "ca la televizor', a jucat sI a cantat cu ei, i-a descusut cum a stiut mai bine sI a aflat vesti despre sufletul satului nostru, din ce in ce mai incercat de tot felul de "sminteli'. Iar muzicantii, dupa ce au povestit ce se mai intampla pe la nunti sI petreceri, au cantat demonstrativ "marele hit' "Pinguinul'. Un fel de rasu-plansu, un fel de n-ar mai fi, ce vine de nicaieri sI pleaca niciunde, care nu reprezinta nimic sI pe nimeni. Apoi, au deschis lada de zestre, aducandu-ne aminte ca odinioara, atunci cand ii coplesea tristetea, cantecul le era alinare iar atunci cand erau fericitI, cantecul sI jocul devenea parte din fiinta lor, insotindu-le voia buna. Acesti oameni n-au fost la scoli inalte. Au invatat sa cante asa cum au invatat sa vorbeasca.
Fanfara din Darvari, Mambo Siria, nu mai are nevoie de prezentare in Dumbrava Sibiului. Nea Marin Schiopu a fost primit regeste, rasplatind, la randul lui, publicul, cu tot ce stia mai bine: Tinerel m-am insurat, Surubu’, Lina - Catalina, Sunt un simplu vagabond sI bineinteles, cantarea ce le-a dat nume sI renume: Mambo Siria.
Taraful din Goicea- Dolj, format din sase muzicantI fabulosI, a adus un repertoriu de ascultare, de strat vechi, cu texte sI linii melodice inedite. Cantecul lor fascineaza prin sensibilitatea versului dar sI prin trairea celor care stiu sa doineasca. "Sunt de aur', a spus Grigore Lese, care nu se mai indura sa se desparta de ei.
Nici oltenii de la Ianca n-au fost mai prejos. Au adus cu ei doine, balade dar sI sarbe sI hore, cantate cu foc de s-au pornit pana si ardelenii la joc.
Fanfara din Lapusnicu Mare canta de 100 de ani. La Sibiu au demonstrat ca nu a pierdut nimic din ce-au avut odinioara. Repertoriul, variat si foarte bine structurat, a fost transmis de la o generatie la alta, insotindu-le viata cu pragurile ei. Au cantat la alamuri, dar sI cu vocea, melodii vechi din Banat, unele dintre acestea, cum ar fi "Pavele, Pavele', la unison cu publicul.
Din Bucovina au ajuns la Sibiu acorduri din vremea Imperiului Austro-Ungar. Cu instrumente vechi, unele aproape uitate, cum ar fi cobza sI tilinca, taraful lui Constantin Ieremie, din Moara-Suceava, a adus in festival rezonante medievale, un metisaj interesant de linii melodice de sorginte orientala sI occidentala, profund ancorate in spatiul bucovinean.
Citește pe Antena3.ro
Cea mai stranie prezenta sonora din festival a fost, fara doar sI poate, cea a muzicantilor sI dantausilor din Soimi. Cu o doba mare sI o vioara cu goarna, lautarii bihoreni au reusit sa aduca la Sibiu lumea satului lor, prin cateva cantece stravechi, zise sI jucate pe masura. Strigaturile dantausilor rupeau ritmul sI surprindeau prin patos, efervescenta, vers.
Costumele de sfarsit de secol 19, purtate cu noblete sI rafinament de vinerenii din Alba, au impresionat publicul iar jocul lor, invartit de fluierasul satului, a adus pe scena mai multe perechi de dansatori. Ca intotdeauna, ardelenii de la Vinerea s-au alaturat gazdelor noastre, omenind pe toata lumea cu pita coapta pe frunze de nuc, placinte si vin.
Duminica, in cea de-a doua zi a festivalului "Tarafuri sI fanfare', muzicantii s-au adunat din nou la scena de pe lac. A fost soare, apoi a plouat. De plecat, n-au plecat prea multi. Nu s-au indurat sI bine au facut. Grigore Lese a coborat in ploaie sI a horit magistral. "O, Marie, frumos nume!', un cantec religios tulburator, a ajuns la ceruri sI a alungat norii. Apoi tarafurile sI fanfarele au cantat parca, mai frumos ca niciodata, pana cand soarele a asfintit.
Ca de fiecare data, festivalul "Tarafuri sI fanfare' aduce muzicantI de mare exceptie din toata tara, oameni care atunci cand canta sI joaca o fac cu toata fiinta lor, oameni care pot transmite stari, care pot schimba stari, oameni care o data ascultatI nu-I mai uitI niciodata. Unii dintre ei au imbatranit de asteptare prin satele lor dar inca nu-I tarziu sa-I descoperim, sa-I pretuim, sa fim alaturi de ei macar o data pe an, redandu-le increderea in inalta lor valoare. Uitarea sI ignoranta noastra ii doare. II face sa creada ca muzica lor e depasita, demodata, un fel de marfa de mana a doua. Sunt chematI pe la nuntI doar pentru a indeplini ritualul, apoi vin manelistii, fara numar, fara numar…
Am fi ipocritI sa pretindem ca asta e muzica ce se aude in hotarele satelor noastre. Am fi ipocritI sa nu recunoastem ca hotarele s-au spart demult iar muzici de tot felul au ajuns sa insoteasca nuntile sI petrecerile romanilor. Dupa cinci ani de "Tarafuri sI fanfare', dupa mult mai multI ani de caravane, reportaje sI calatorii de documentare, suntem nevoitI sa recunoastem ca ceea ce va propunem in fiecare an este de fapt o miscare de revivalism a muzicii noastre taranesti. O sarbatoare a muzicii care nu mai este, o sarbatoare a muzicii care ar putea sa fie in fiecare duminica, atunci cand e dezlegare la joc, o sarbatoare care, mult mai curand decat ne imaginam, o vom avea doar in suflet sau in arhivele de folclor. SI ceea ce este de neinteles, de neiertat, de neinchipuit, la noi inca mai exista muzicantI adevaratI, la noi inca mai exista tarafuri sI fanfare. Este cu neputinta sa ne imaginam ca tocmai aceste muzici, care ne-au insotit istoria sI ne-au petrecut neamul, se vor stinge agonic, uitate prin sate tot mai pierdute in "zaristea cosmica'…
