x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Octavian Paler, jucătorul de şah orb

Octavian Paler, jucătorul de şah orb

de Rozana Mihalache    |    29 Sep 2009   •   00:00
Octavian Paler, jucătorul de şah orb
Sursa foto: I. CUCU/

Scriitorul şi jurnalistul Octavian Paler este una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii culturale şi mediatice din România, regretul pricinuit de dispariţia sa din 2007 dăinuind încă în vieţile celor care l-au îndrăgit şi l-au respectat.



Un poet discret şi delicat, un eseist impecabil şi un romancier-memorialist extrem de apreciat, Octavian Paler a reuşit performanţa de a fi pe placul cititorilor de toate vârstele, începând cu adolescenţi care-i parcurg textele pe furiş în timpul orelor la liceu, până la seniori nostalgici, care găsesc alinare în scrierile sale.
Astfel că nu e deloc uşor să vorbeşti despre un asemenea om, fără teama de a cădea în derizoriu, de a nu te ridica la înălţimea aşteptărilor.

Printre oamenii care l-au cunoscut şi i-au fost aproape maestrului se numără şi editorul său, Georgeta Dimisianu, care ne împărtăşeşte cu generozitate experienţe şi amintiri mai mult sau mai puţin fericite din viaţa aceluia care a adorat să joace şah orb cu el însuşi şi a rămas în final cu o singură pasiune: "Încrederea în ceea ce e frumos".

"VIAŢA PE UN PERON" - ÎNTRE AUTOBIOGRAFIE ŞI FICŢIUNE
Octavian Paler, spune Georgeta Dimisianu, a avut cu cele două romane ale sale, "Viaţa pe un peron" şi "Un om norocos", câte o întâmplare, ce ar fi putut periclita apariţia cărţilor. Dacă lumea ar citi "Viaţa pe un peron" cu multă atenţie astăzi, ar putea să vadă că nu s-a scris nimic mai violent la adresa totalitarismului în literatura română, iar faptul că a apărut ţine, cred, de norocul acelor cărţi bune ce trebuie neapărat să apară.

A fost întotdeauna obsedat de ceea ce se întâmplă cu destinul unui om într-o societate dominată de frică şi de teroare. Cei care citesc cărţile lui observă că scriitorii cu care Paler se simte înrudit sunt cei preocupaţi de această temă. Camus, de pildă. Pentru acesta, scriitorul român avea un adevărat cult. "Robespierre cât era de vină? Pentru faptul că a declanşat teroarea, cei din jurul lui nu erau de vină? Toţi au contribuit la asta", scria Paler în '80. Când citiţi aceste pagini, recunoaşteţi asemănarea cu situaţia din România.

În "Viaţa pe un peron" evident că se ratează totul. Şi viaţa unui om, şi o mare iubire, totul. Absolut totul se ratează într-o lume în care eşti supus terorii şi fricii. În toate cărţile lui Paler este vorba despre o ratare. Este o temă de care era preocupat şi Marin Preda.

Cărţile lui Paler sunt autobiografice într-un fel sau altul. Dacă "Autoportret într-o oglindă spartă" sau "Deşertul pentru întotdeauna" sunt declarate autobiografice, "Viaţa pe un peron" şi "Un om norocos" exprimă ideile, spaimele şi coşmarurile lui, fără a fi neapărat autobiografice.

"NU M-AM PRICEPUT SĂ CĂLĂTORESC PRIN VIAŢĂ..."
Nu aş putea să spun că personajul din gară este chiar el. Dar cu siguranţă sunt ideile, gândurile sale. Nu se poate niciodată ca un scriitor "să cadă" perfect pe personajul cărţilor sale.
Gara aceea fără trenuri este un liman, un refugiu. Procesul Revoluţiei Franceze include deopotrivă şi pe cel al comunismului. Octavian Paler lărgeşte înţelegerea terorii din jur. Când Paler spune "când laşi să gândească un singur om, laşi să înceapă teroarea...". Adresa este fără echivoc.

Octavian Paler nu s-a numărat printre cei capabili să "stea în mlaştină şi să surâdă" şi a dat din mâini, încercând să iasă la suprafaţă, asumându-şi totodată riscul de a se scufunda. Aşadar, ca o consecinţă (dureros de spus) "firească" pentru acele vremuri, maestrul nu a fost ocolit de cenzură înainte de '89 şi nici de acţiuni directe împotriva sa pentru că a îndrăznit să-l contrazică pe şeful statului.

Obiceiul era ca înainte de a fi difuzată, o carte să mai primească un referat de la altcineva decât lectorul de carte. Se numeau referate de difuzare. Pe cel de la "Viaţa pe un peron" l-a făcut un domn de la Departamentul Consiliului Culturii. Când l-am citit, am încremenit. Domnul acela se opunea difuzării cărţii din pricina ideilor ce erau conţinute în ea. Cartea era un proces al totalitarismului de orice fel şi în special al celui comunist.

Aluziile erau extrem de vizibile. Cartea a apărut în cele din urmă cu un referat semnat de mine în care scriam că este un elogiu adus Revoluţiei Franceze, exact pe dos. Scriitorul a aflat de toate aceste lucruri de-abia după ce a apărut cartea.

"... NICI SĂ IAU DIN EA DOAR PERONUL"
Octavian Paler era un om extrem de vulnerabil. Dacă ar fi aflat aceste detalii, ar fi fost foarte afectat. Aşa cum s-a întâmplat peste ani la "Un om norocos", unde a ştiut din primul moment ce se întâmplă şi a fost martor la procesul cărţii sale cu şedinţe de demascare de către muncitori. La Iaşi, studenţii convocaţi pentru acelaşi lucru nu numai că n-au criticat cartea, dar i-au adus elogii ei şi autorului.

Ceauşescu l-a scos pe Paler din viaţa publică de două ori. O dată de la televiziune şi o dată de la "România Liberă", unde era redactor-şef. Paler este cel care împreună cu colegii săi de la televiziune au iniţiat "Cerbul de Aur". În momentul în care a sosit juriul concursului din care făceau parte şi străini, scriitorul le-a cerut să nu favorizeze pe nimeni: "Domnilor, noi nu vrem să daţi interpreţilor români premii dacă ei nu merită", lucru care de altfel s-a întâmplat. Drept pentru care au fost chemaţi toţi şefii televiziunii publice în faţa lui Nicolae Ceauşescu.




"A fost o porcărie", s-a auzit dinspre Cabinetul 1. Singurul care a avut curajul să-l contrazică pe dictatorul român a fost Octavian Paler cu al său: "Daţi-mi voie să vă contrazic, nu sunt de acord cu dumneavoastră şi daţi-mi voie să vă argumentez de ce". Drept urmare a intervenţiei sale, a fost scos din televiziune şi întors la radio.

"ACESTA E OMUL, DOMNILOR. REZISTĂ LA MULTE, DAR CĂTEODATĂ ÎL DOBOARĂ GOLUL DIN JUR"
Octavian era, ca om, bun şi foarte generos. Îmi povestea poetul Florin Mugur că, la un moment dat, prin '58-'60, nu avea drept de semnătură. Şi aproape murea de foame. S-a dus la o cunoştinţă de-a sa de la Radio ca să se plângă, iar Paler, care a auzit discuţia, a fugit după el şi l-a întrebat: "Nu ai un prieten bun cu numele căruia să semnezi?". Aşadar, Florin Mugur a ajuns să primească bani săptămânal de la Radio pentru textele sale pe numele unui prieten.

Sau, de exemplu, la "România Liberă" s-a descoperit că doi dintre redactorii lui Paler erau copii de legionari. Trebuiau daţi afară pe motive de origine nesănătoasă, dar s-a zbătut şi nu i-a lăsat pe cei de la Comitetul Central să-i dea afară. Este o poveste şi cu Vadim Tudor. Acesta lucra tot la "România Liberă". La un moment dat, acesta a publicat în ziar un articol plagiat după o revistă, "Sinteze", scoasă de Ambasada Americană, care a protestat la Comitetul Central.

A doua zi, Paler a fost chemat la CC, iar când s-a întors i-a spus lui C.V. Tudor: "Uite, mi-au cerut să te dau afară, o să întârzii, dar aici nu mai pot face nimic. Găseşte-ţi în câteva zile de lucru". Octavian Paler a povestit aceste lucruri într-un număr al revistei "Flacăra" din '82, când Vadim Tudor l-a înjurat în revista "Săptămâna". în cele din urmă, acesta a plecat la Agerpres prin transfer şi nu a fost dat afară.

I-A AJUTAT PE MULŢI SĂ NU FIE DOBORĂŢI
Octavian Paler a devenit în timp un reper pentru români. I-au citit articolele, l-au ascultat la radio, i-au urmărit dezbaterile de la televizor şi într-un fel sau altul le-a marcat modul de gândire şi de percepere a lucrurilor.

Aşa este perceput acum. Mă întâlnesc cu foarte mulţi oameni care îmi spun ce tare le lipseşte Paler în momentele acestea. Absenţa lui este simţită ca lipsa unui sprijin moral. Cu el, dacă ieşeai pe stradă, era imposibil să circuli. Toată lumea voia să vorbească cu el. Devenise încă de atunci vocea interioară a tuturor. Şi asta fiindcă era considerat ca un om liber în gândire şi expresie. Şi atunci toţi îl recunoşteau. Emil Hurezeanu povestea odată că îl cunoştea pe Paler încă de pe timpul când era elev, de la emisiunile pe care acesta le ţinea la Radio. Octavian Paler avea o gândire limpede şi un talent remarcabil de a şi-o exprima. Este întotdeauna recognoscibil.

Ca ţipătul femeii de la frizerie care îl obseda pe bărbatul care îşi trăia "viaţa pe un peron", România, cu tot ceea ce cuprinde, cu tot ceea ce reprezintă, îl preocupa teribil pe maestrul Paler. Îi auzea ţipătul de disperare şi spera că dacă vorbeşte, caută şi încearcă să găsească soluţii, o va putea salva.

Octavian Paler era interesat de ceea ce se întâmpla cu România. După '89, toată lumea l-a perceput ca pe un om foarte interesat de viaţa politică. Nu, ieşirile sale în public nu aveau legătură cu cine guverna.
Cu Paler a murit totodată poate un patriot adevărat. El iubea această ţară în sensul în care o iubea şi Cioran. Era în stare să spună lucruri dure despre România din dragoste şi disperare. Octavian Paler nu ieşea pe sticla televizorului, pentru că-l interesa ce face Iliescu, Constantinescu sau Băsescu. Pe aceştia îi judeca în raport cu ceea ce au făcut pentru România.

"UN OCHI DE-AL MEU A FOST MEREU ÎNTORS SPRE ÎNLĂUNTRUL MEU"
El ar fi vrut să mai scrie câteva romane, avea planuri în acest sens înainte de '89 pe care din păcate nu le-a dus la îndeplinire, iar asta îl indispunea. Avea idei pentru mai multe cărţi care au rămas la nivel de fragmente. Eseistica însă îl pasiona atât de mult, încât nu a mai avut nici starea, nici timpul să le continue.

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi