x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale ONB - Seară de Revelion

ONB - Seară de Revelion

22 Dec 2008   •   00:00

Opera Naţională Bucureşti continuă tradiţia organizării unei seri speciale în noaptea de Anul Nou.



Dacă în anii trecuţi cei care au ales să îşi petreacă Revelionul la Operă au urmărit "Liliacul", de această dată iubitorii muzicii clasice se vor bucura de o reprezentaţie cu opereta "Văduva veselă" (Franz Lehar), sub conducerea muzicală a dirijorului Cornel Trăilescu. Ora de începere a spectacolului este 18:00. Invitata specială a serii va fi soprana Leontina Văduva (în rolul Hannei). Alături de aceasta vor cânta artiştii ONB Mihnea Lamatic, Irina Iordăchescu, Mihai Lazăr, Teodor Ilincăi, Ion Dimieru, Vlad Miriţă, Vasile Chişiu, Adriana Alexandru, Radu Pintilie, Ruxandra Ispas, Paul Basacopol, Lucian Cioroianu şi soliştii de balet Monica Bălărie şi Marian Chirazi. Tot din distribuţie face parte şi actorul Mihai Bisericanu, care va interpreta rolul Njegus. De asemenea, îşi vor da concursul orchestra, corul – pregătit de maestrul Stelian Olariu – şi ansamblul de balet al ONB. În cadrul unor momente-surpriză inserate în spectacol vor evolua invitaţii speciali Radu Gheorghe, Robert Nagy, Aura Urziceanu, Ozana Barabancea, Adela Crăciun şi Alin Gheorghiu.

×
Subiecte în articol: arte