x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ozzy Osbourne: La cât am băut e un miracol că mai trăiesc. Las moştenire corpul meu cercetătorilor!

Ozzy Osbourne: La cât am băut e un miracol că mai trăiesc. Las moştenire corpul meu cercetătorilor!

de Corina Andriuta    |    07 Iun 2010   •   00:00

Fostul lider al Black Sabbath, Ozzy Osbourne, a decis să-şi lase corpul „moştenire pentru ştiinţă”, titrează ContactMusic, citat de lenta.ru. Osbourne a decis să treacă în testament acest amendament după ce câţiva specialişti s-au arătat interesaţi să studieze „fenomenul longevităţii lui Osbourne”.



Fostul solist, 61 de ani, a spus că el consideră o minune faptul că este încă în viaţă: “Aparent sunt un miracol al medicinei! Am băut timp de 40 de ani şi nimic nu s-a întâmplat cu mine. Consider că ar trebui să las moştenire trupul meu Muzeului de Istorie Naturală din Londra”.

Ozzy Osbourne a fost preţ de mulţi ani dependent de droguri şi alcool. Această barieră l-a ajutat să o treacă soţia sa Sharon. Dealtfel, la finele anilor ’80, ea  a devenit şi manager al Black Sabbath. În prezent Osbourne încearcă să ducă un mod de viaţă sănătos.





×
Subiecte în articol: externe