Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În luna decembrie a anului 1993, George Pruteanu l-a vizitat pe Petru Dumitriu în locuinţa lui de la Metz.
Dialogul dintre cei doi oameni de litere s-a transformat, doi ani mai târziu, într-o carte intitulată "Pactul cu diavolul (Şase zile cu Petru Dumitriu)", apărută la Editura Universul Dalsi - Editura Albatros, din care câteva fragmente sunt postate şi pe siteul celui care a fost profesorul universitar şi publicistul George Pruteanu. Publicăm, cu acordul dnei Nina Pruteanu, oferite cu ocazia apariţiei romanului "Cronică de familie", fragmente din convorbirea de acum mai bine de 15 ani.
George Pruteanu: Domnule Petru Dumitriu, am auzit o teză a dumneavoastră privind "federalizarea" României (teză care v-a atras şi o anume răceală din partea unei importante redacţii literare bucureştene). În ce constă această idee?
Petru Dumitriu: E simplu. Eu propun să se facă un parlament la Iaşi, unul la Cluj, unul la Craiova, unul la Timişoara şi unul (al Munteniei) la Bucureşti sau Târgovişte, plus cel naţional la Bucureşti. Ăsta e sistemul american, sistemul elveţian, sistemul german. ˝i eu văd că America e ţara conducătoare a omenirii azi!
G.P:Adică să facem "landuri"...?
P.D: Sau cantoane, ca-n Elveţia. Dar de ce "landuri"? "Ţări": ţara Ardealului, ţara Moldovei...
G.P: Riscante opinii.
P.D: De ce riscante? Ce, o să se rupă-n bucăţi? Ce, sunt tâmpiţi?
Citește pe Antena3.ro
G.P: E genul de idee care provoacă scandal în România.
P.D: Ştiu, îmi pare rău, eu sunt un om îndrăzneţ în gândire.
G.P: Dar răspundeţi-mi la câteva obiecţii. Unu: asta nu va pulveriza viaţa politică?
P.D: Nu, dar ce, în Germania e pulverizată?
G.P: Şi n-ar amplifica enorm birocratismul politic şi aparatul parazitar (al atâtor noi instituţii)?
P.D: Da, şi ce? Nu e mare lucru. Elveţia e mică, e cât Banatul.
G.P: Noi avem acum câteva sute de parlamentari, dar câţi sunt cu adevărat oameni cu gândire politică?! ˝i dacă vom avea mii...?!
P.D: Gospodari există, nu trebuie să fie genii politice. De ce Elveţia e cea mai fericită ţară din Europa?
G.P: Că n-are "istorie"... Să revenim la "landurile" mioritice. Cum le delimitaţi?
P.D: Istoria le-a delimitat.
G.P: Dumneavoastră aţi enumerat cinci. Dar de ce să nu aibă parlament şi ţara Bârsei, şi ţara Oaşului, şi Maramureşul, şi Bucovina...?
P.D: Locul Bucovinei e în Moldova. Ea a fost ruptă de austrieci, dar ţine de Moldova.
G.P: Să sperăm că asta o va consola că rămâne fără parlament. Dar Maramureşul?
P.D: În Ardeal.
G.P: Şi Basarabia?
P.D: În Moldova. ˝i nici nu-i spune Basarabia, asta e o invenţie a ruşilor.
G.P: Cum invenţie, neamul Basarabilor noştri e invenţie?
P.D: Numele corect e Moldova. Basarabia i-au spus ruşii, ca s-o diferenţieze.
G.P: Ba tocmai, că ruşii-i spun Moldova, ca să persiste confuzia. Dar să trecem... Altă obiecţie: care ar fi folosul acestei puzderii de parlamente?
P.D: N-ar fi o puzderie, doar 5 sau 6: ţara Românească, Oltenia, Banatul, Ardealul, Moldova.
G.P: Şi Dobrogea?
P.D: Face parte din Ţara Românească, de la Mircea cel Bătrân.
G.P: Şi folosul?
P.D: O activare, o intensificare a gospodăririi ţării. Construcţii, şosele, amenajări în oraşe: spitale, creşe etc. De ce de la Bucureşti? De la Bucureşti, doar ce-i priveşte pe toţi cei 23 de milioane, cum e Washingtonul pentru cei 250 de milioane de americani...
G.P: Şi cum se vor numi aceste... "ţări": provincii, principate?
P.D: De ce nu?
G.P: Păi "nu", fiindcă n-au principe.
P.D: Principele e preşedintele acelui principat.
G.P: Sună cam... Dar nu ne-am întoarce cu 150 de ani înapoi? Nu ne-am bătut atâta pentru unire? Italia, de-o altă pildă, nu s-a bătut şi ea secole-n şir pentru unificare?
P.D: Şi uite că vrea să se rupă.
G.P: Ceea ce nu-nseamnă că e bine.
P.D: Sigur că nu e bine, fiindcă ar trebui să fie federală. Provinciile nu trebuie unificate cu tăvălugul.
G.P: Nici nu e cazul la noi. Provinciile româneşti nu sunt unificate cu tăvălugul.
P.D: Perfect, de acord, ele sunt în armonie.
G.P: Şi atunci, de ce să le dezunim?
P.D: Dar nu e dezunire! E organizare! E structurare! Ce, S.U.A. nu-s un stat unitar? Sau Germania?
G.P: Vin din istorii atât de diferite de-a noastră!
P.D: Istoria noastră ne pune federalismul în palmă! Principatele Unite - asta suntem noi în fond. Ce, vouă, românilor, vă place uniformitatea, omogenizarea?
G.P: Ei, nu trebuie să vă simţiţi singur contra "noastră"...
P.D: Eu vreau diversitatea României, structurarea ei. Vreau ca prefectul să nu capete ordin de la Bucureşti.
G.P: Asta vrea şi prefectul, şi populaţia.
P.D: Păi, despre asta e vorba. Nu-i lasă iniţiativa! Totul vine de la centru.
Centrul nu ştie ce-mi trebuie mie aici, la Urlaţi. Supracontrolul centralizat paralizează. Francezii de-aia sunt în coada nemţilor, că nu sunt federalişti! ˝i-şi bat joc de elveţieni, ha! Or, dă-mi voie, cine-şi bate joc de elveţieni e un tâmpit, elveţienii sunt fruntea Europei, cei mai chibzuiţi. E bine? ˝i cei mai bogaţi. Toate ţările Europei ar trebui
să-i imite. Şi românii, în primul rând.
G.P: Şi noţiunea de stat unitar ce conţinut ar mai avea?
P.D: Acelaşi ca pentru Germania Federală, S.U.A. şi Elveţia. ˝i ce bine le merge! Ce podoabe de ţări! Aşa vreau şi România.
Dar uitaţi-vă la Uniunea Sovietică, ce tare era conglomeratul acela, forţat cum era!
Era o monstruozitate şi acum e acelaşi lucru. Ruşii sunt un popor ciudat.
G.P: Uitaţi-vă la Iugoslavia.
P.D: Era mai bună federaţia iugoslavă. E o crimă că au distrus-o.
G.P: Şi, atunci, noi abia să punem "graniţe" interioare?
P.D: Ce "graniţe"?! Câtă graniţă e acum între Dolj şi Gorj, atât! Crezi că între cantonul Berna şi cantonul Zürich e graniţă? Iar ungurii din România să aibă administraţia lor în judeţele unde-s majoritari.
G.P: Dar nu ca nişte "Vaticanuri", state-n stat, nu?
P.D: Nu, judeţe, nu mai mult, cu ambele limbi obligatorii oficial.
G.P: Cum vi se pare dorinţa unor maghiari din România de a avea universităţi în limba maghiară?
P.D: Inadmisibilă. Eşti român, trebuie să ştii limba ţării. Maică-mea era unguroaică, şi încă ce unguroaică, dar mi-a spus: Taică-tău e român, eşti român. ˝i nu ştiu nici 20 de cuvinte ungureşti. Nu ştiu dacă în S.U.A. există universităţi în spaniolă...
G.P: Sau în chineză... Bun, am înţeles. Să închid cu o mică întrebare: dv. unde locuiţi, de fapt, în Germania sau în Franţa?
P.D: În amândouă.
G.P: Dar ACASA dumneavoastră în care din ele e?
P.D: În nici una. ACASA mea e în Baziaş. Sau la Bucureşti. Deşi nu mai ştiu ce e acolo. ˝i ce aud...
G.P: Sunteţi pentru revenirea "imediată" a Basarabiei la România?
P.D: Nu. O să te miri: nu. ˝i cred că nici basarabenii nu sunt. ˝tii de ce? Pentru că lipseşte prosperitatea. Unirea, reîntregirea se face în prosperitate. Atunci, da. Acum ar fi, mă tem, o cădere în gol.
Vreau neapărat să-ţi citesc un pasaj din Souvenirs ale lui Alexis de Tocqueville. E cel mai mare gînditor politic al Franţei şi, poate, al secolului al 19-lea. Ascultă-l cât e de clarvăzător: "Când mi se spune că la noi, în Franţa, nimic nu scapă de revoluţii, eu spun că nu e adevărat şi că există un lucru neatins de nici o revoluţie: centralizarea. O singură instituţie nu poate fi cu nici un chip distrusă: centralizarea. Cum o să piară ea?! Opoziţia o îndrăgeşte, guvernele o adoră. Chiar dacă, din când în când, le aduce dezastre neaşteptate şi cumplite, nici nu se gândesc s-o dispreţuiască. Plăcerea pe care centralizarea le-o provoacă, aceea de a se amesteca în toate celea şi de a dispune de oricine îi face să suporte orice pericol". Ni se potriveşte şi nouă, românilor!
"Trepte" spre lumea lui Petru Dumitriu
Maia Ştefana Oprea are 22 de ani şi un talent cu care foarte puţini se pot lăuda. Desenează cu precizie şi forţă, reuşind să găsească rezolvări originale pentru o tematică variată şi foarte complexă. După o bursă de un an la Colegiul de Artă şi Design Savannah, USA, artista a început cursurile de pictură la Universitatea Naţională de Artă din 
Bucureşti. Dacă pentru cei mai mulţi artişti contemporani o expoziţie pe an înseamnă o mare realizare, Maia Oprea a adunat în CV 12 expoziţii personale în ţară şi în străinătate şi un număr mare de participări la expoziţii de grup, toate foarte bine primite deopotrivă de colecţionari şi de critica de artă.
Maia face parte dintre acei artişti predestinaţi carierei artistice, existenţa ei confundându-se cu arta. Lucrează cu o mână sigură şi o tehnică temeinic însuşită, abordând subiecte şi rezolvări plastice foarte variate. Zilnic îşi dedică tot timpul liber picturii, încercând să se desprindă de influenţe pentru a-şi dezvolta un stil personal. "Trepte", realizată în 2007, se remarcă printr-o viziune interesată de efectele luminii. Lumina dirijată, umbrele uşoare, desenul delicat, tuşele mărunte şi multicolore dau un plus de spontaneitate şi prospeţime lucrării. Detaliul din "Trepte" folosit pentru supracoperta volumului II din "Cronica de familie" a lui Petru Dumitriu înfăţişează intrarea într-o casă elegantă şi somptuoasă. Felinarul are rolul de a face o punte peste timp, în perioada acţiunii din "Cronică de familie". Maia Ştefana Oprea - "Trepte", 2007.
• Valentina Iancu
