x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Participare românească la expoziția ”What Makes Another World Possible?” de la Tallinn, Estonia

Participare românească la expoziția ”What Makes Another World Possible?” de la Tallinn, Estonia

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Sep 2021   •   18:50
Participare românească la expoziția ”What Makes Another World Possible?”  de la Tallinn, Estonia

În data de 17 septembrie, la Galeria Art Hall din Tallinn va avea loc vernisajul expoziției internaționale colective ”What Makes Another World Possible?” / „Ce face posibilă o altă lume?”, curatoriată de Corina L. Apostol. Expoziția reunește artiștii și grupările artistice: Lia Perjovschi, Dan Perjovschi, Chto Delat?, Valentine Tanz, Sandra Kosorotova, Urmas Viik, Daniela Ortiz, Ala Younis, Kristina Norman, Dushko Petrovich, Tanja Ostojic, Nuria Guell, Alina Bliumis și Zach Blas. Institutul Cultural Român de la Varșovia este partener al proiectului.

Expoziția tratează arta angajată social din ultimul deceniu și rolul ei în confruntările socio-politice din această perioadă. Lucrările expuse oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care arta a fost utilizată ca instrument pentru modelarea societății în ultima decadă.

Începând din 2019, curatoarea româncă Corina L. Apostol s-a alăturat, în urma unui concurs internațional, echipei de profesioniști ai Fundației Tallinn Art Hall. În 2020 a fost aleasă curatoarea pavilionului eston la cea de-a 59 ediție a Bienalei de Artă de la Veneția 2022.

Corina L. Apostol este co-editor al publicației Making Another World Possible: 10 Creative Time Summits, 10 Global Issues, 100 Art Projects (Routledge, Creative Time, 2019). Atât cartea, cât și expoziția examinează zece probleme globale prin prisma proiectelor de artă angajate social: militarizarea societății, proliferarea supravegherii, inegalitățile economice, mișcările sociale, migrația, cosmopolitica, lupta anti-rasism, educația creativă în criză, identitatea și comunitatea queer și exprimarea politică, noi dispozitive care permit acțiunea politică.

„Pandemia globală a amplificat multe dintre aceste probleme urgente și a sporit interesul pentru arta angajată social, care s-a deplasat dintr-o poziție marginală în centrul discuției despre arta și politica contemporane” – spune Corina L. Apostol. 

 

Expoziția ”What Makes Another World Possible?” combină noțiuni artistice diferite, dar interconectate și nu este doar un loc de prezentare a artei, ci și un spațiu pentru învățare și explorare. Cu această expoziție, Tallinn Art Hall lansează o serie unică de programe educaționale succesive pentru elevii din învățământul general, intitulată School of Perception (Școala percepției).

 

Expoziția va fi vernisată în data de 17 septembrie, în prezența artiștilor. În data de 18 septembrie, va avea loc o vizită ghidată și o dezbatere cu Corina L. Apostol și artiștii participanți. ”What Makes Another World Possible?” va rămâne deschisă publicului până la 5 decembrie 2021.

 

×