Patimire primara si rafinament

Asemenea ruralilor din generatia ’60, dar utilizand cu totul alte mijloace (aceia apelau la formule in larga parte prefabricate, derivate din Blaga, Arghezi, Voiculescu, Pillat, ortodoxisti), Cezar Ivanescu sondeaza trecutul cel mai indepartat al umanitatii creatoare, trecutul nasterii miturilor si a simbolurilor ce l-au atras si pe Mircea Eliade (de unde interesul sau fata de autorul "Istoriei Religiilor", din care a si tradus).

Asemenea ruralilor din generatia ’60, dar utilizand cu totul alte mijloace (aceia apelau la formule in larga parte prefabricate, derivate din Blaga, Arghezi, Voiculescu, Pillat, ortodoxisti), Cezar Ivanescu sondeaza trecutul cel mai indepartat al umanitatii creatoare, trecutul nasterii miturilor si a simbolurilor ce l-au atras si pe Mircea Eliade (de unde interesul sau fata de autorul "Istoriei Religiilor", din care a si tradus).

Ambitia sa e reconstituirea unui arhetip spiritual. Poetul porneste de la o conceptie straveche, orfica a creatiei ce afirma impletirea lirismului cu cantecul, statuandu-i un sens oracular. Daca faimosul bard prehomeric, trac de obarsie, caruia insusi Apollo i-ar fi daruit propria-i lira, era atat poet, cat si cantaret, sa nu uitam ca Euterpe inspira deopotriva poezia lirica si muzica. Initial, poezia a fost cantare nu doar la figurat, ci si la propriu.

O productie fixata in melos, inainte de a fi fixata in litera (scrierea riscand a provoca alienarea gandului genuin, conform opiniei lui Platon). Nu intamplator, Cezar Ivanescu da spectacole de poezie cantata, cu acompaniament de instrumente muzicale, imprumutand stihului vocea sa de-o armonie guturala, de un patetism dominat. Spectacole in care (am avut prilejul de-a asista la unul din ele, desfasurat in incinta catedralei medievale a unui burg transilvan) solemnitatea se impleteste cu impulsul senzual, ambele sublimandu-se in coloana sonora a unei creatii indisociabile.

Acestui gen de reprezentatie mixta, pierduta in Galaxia Gutenberg, ii corespunde o tonalitate galant-trubadureasca, asociata cu un limbaj poetic autohton, aparent dezafectat, din zorii productiei noastre poetice culte. E o inovatie à rebours: "!Alba mea Sotie/ Soare tamaiet/ doar din sapte-n sapte / zile te mai vad, // sangele ca apa/ seaca subt blestem/ imi ingheata gura/ cum sa te mai chem?//". Ritmul apasat in felurite variatiuni percutante, repetitiile, culoarea lexicului isca impresia unei savuroase barbarii melice, matca a unei exaltari trupesti difuze.

Intim invaluite in sunet de toba, stihurile intruchipeaza un acompaniament imediat al Erosului, dar si o jovialitate echivoca, o incantatie dionisiaca rasunand pana-n zarile teluric-mistice ale lumii. Melancolia taraneasca e surprinsa in filonul sau intrinsec, la rascrucea Erosului cu Thanatosul, precum o prima deruta a spiritului intr-o mixtura de prospetime si epuizare, de patimire primara si rafinament.

De la Arghezi n-am mai avut probe atat de expresive ale paradoxalei logodne dintre elementar si complex, dintre simplitate si subtilitate, precum o patrunzatoare strigare a sufletului.

CV

Poet si traducator, licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii din Iasi, Cezar Ivanescu s-a nascut la 6 august 1941 in Barlad. Intre 1969 si 1971 a fost, pe rand, profesor de Limba si literatura romana, redactor la Almanahul literar si la revista Arges. Din 1971 incepe spectacolele de muzica si poezie, acompaniat de propria orchestra, reinviind traditia menestrelilor medievali. Intre 1974 si 1990 este redactor la revista Luceafarul. Din 2000 este director al Editurii Junimea din Iasi. A debutat in 1959 in revista Luceafarul. Cel dintai volum, "Rod" (Marele Premiu al Festivalului National de Poezie de la Iasi, in 1968), deschide un ciclu in care vor intra "Rod III" (1975) si "Rod IV" (1977), urmate de alte volume de poezie, din care amintim: "La Baaad" (1979), "Muzeon" (1979), "Doina" (1983), "Efebul de la Marathon" (2000), "Poeme" (2000). Opera sa a fost distinsa cu numeroase premii, intre care: Premiul Uniunii Scriitorilor in 1992, Premiul de poezie "Mihai Eminescu" al Academiei Romane in 1983 si Premiul National de poezie "Mihai Eminescu" in 2000.

JEU D’ AMOUR (Ruga)

Indura-te, Doamne, indura-te, Doamne, moartea mea se-nalta scara pin’ la cer, indura-te, Doamne, indura-te, Doamne, si pogoara-mi ingerul care ti-l cer! Indura-te, Doamne, indura-te, Doamne, si pogoara-mi ingerul care ti-l cer, indura-te, Doamne, indura-te, Doamne, ruga mea se-nalta scara pin’ la cer! Cezar Ivanescu