Pe culmile naucirii

Pentru incultii care-l prefera pe Plesu Gabrielei Spanic trebuie sa fac o dezvaluire senzationala, in direct, la ora de maxima audienta: Gabi Spanic e atunci cand joci in seriale de televiziune de duzina si esti nefericita mereu sau, dupa caz, ori esti vaduva, ori esti parasita, desi ai putea fi amandoua la un loc, adica, in calitate de vaduva sa fii parasita de hai-sa-i-zicem "noua ta achizitie", desi suna cam naspa (academicienilor care-mi reproseaza tot timpul ca vorbesc cu "naspa" si cu "misto", le sugerez sa dea pagina daca nu le place).

Am urmarit-o pe Gabi Spanic la Acasa TV cum a facut ochii cat luna plina cand i-a vazut pe niste handralai care dadeau din bicepsi in fata unui public vadit feminin (dupa tipetele de gasculite isterice care razbateau pana la mine-n camera). Pe cuvantul meu de pionier dac-am sa-nteleg vreodata ce-or vedea fetele la cavalerii astia din Flamingo sau de unde-or fi si ce-o fi de admirat intr-o coregrafie in care dai din toate cat poti si termini inevitabil cu aratatorul indreptat spre public. Aratatorul indreptat spre public si, de asemenea, privirea sfasietor de sexy, incruntandu-se la gasculitele alea naucite.

Bine, bine, niste gasculite dezorientate de muschi intens lucrati la sala de fitness inteleg. Ce nu-nteleg este fascinatia produsa de muschiulosii astia (sic!) in sufletul sensibil si delicat al Gabrielei. Chiar n-o mai fi vazut asa ceva? Si oare chiar i-a gasit dezirabili pe oamenii aia? Si oare daca s-ar duce intr-un club de striptiz masculin ar fi dintre alea care strecoara bancnote in chiloti la oameni? Si pe urma ar urla isteric daca unuia i-ar veni sa se unduiasca pe langa ea? Si pe urma s-ar duce acasa si ar visa la baiatu’ ala care, dupa ce-ar toca-o marunt de bani, si-ar indrepta iubirea spre toantele de la masa vecina? Dar ea ar fi fericita? Sau nefericita?

Mi-o imaginez pe Gabi Spanic citindu-l pe Cioran dupa cateva ore bune petrecute intr-un club de striptiz, deprimata ca si-a tocat banii si energia pentru un nemernic fara inima care se unduia gratios in fata ei. Pe culmile disperarii ar vrea sa se sinucida, dar tocmai atunci suna la usa postasul. Sau omul cu laptele. Ba nu, electricianul.

Care-i da pe sub mana un tratat de boli incurabile. Ipohondra cum e (zic si eu, nu dau cu paru’!), va fi foarte fericita ca in sfarsit isi va putea parcurge in liniste bolile, isi va alimenta fericita angoasele, disperarile, frustrarile. Extaziata, isi va expune mahnirile in alte si alte seriale de succes pe Acasa teve si va da interviuri peste interviuri si va veni in emisiuni si va plange si-si va intinde machiajul pana cand... pana cand... un baiat din Flamingo se va undui iar in fata ei. Si iete-asa se-nchide circul... aaa... cercul.