Pe urmele trecutului

Cum vine decembrie, televiziunile si ziarele incep sa o ia usor pe urmele trecutului. Rememoreaza evenimentele din 1989, reanalizeaza efectele multor ani de comunism, fac promouri speciale cu cadre pline de lumanari si de coroane mortuare si zic ca ii omagiaza pe cei care au murit in urma cu 16 ani. Sunt prea putine publicatii si televiziuni care prezinta si in timpul anului anchete, reportaje si interviuri in dorinta de a clarifica desfasurarea respectivelor evenimente.

In aceeasi idee, daca au noroc de o pelicula care sa se potriveasca la tema, distribuitorii de film pastreaza in cinematografe istoriile care amintesc de comunism, chiar daca e vazut din perspectiva hollywoodiana. Asa se intampla acum cu "A Different Loyalty" (titlul a fost tradus drept "Pe urmele trecutului"), un film in care Sharon Stone e imbracata in haine frumoase si super elegante si se plimba intre New York, Londra si Moscova in cautarea sotului ei, despre care se spune ca lucreaza ca spion in tabara comunistilor.

Dupa tiparul clasic al desfasurarii programelor de televiziune din zilele urmatoare, vom avea ocazia sa rememoram cateva imagini importante. Nu ma refer la celebra secventa a procesului familiei Ceausescu (care seamana teribil cu prima infatisare la tribunal a lui Saddam Hussein) si nici la pulovarul rosu al domnului Petre Roman.

In secventele care te vor duce in decembrie ’89 vei avea ocazia (unica intr-un an) de a revedea fatadele unor cladiri istorice din Capitala.

Ti se pare ciudat? Nu te grabi sa injuri primaria pentru ca a demolat vreo bijuterie de cladire dupa care ar ofta jumatate de New York. N-a demolat-o. Inca.

Nu injura primaria pentru ca nu a restaurat comorile istorice prezente pe strazile noastre, pentru care orice strain care calca pe Calea Victoriei sau Magheru exclama de incantare, gandindu-se ca a scapat de presiunea zgarie-norilor falnici pe care ii are acasa. In unele cazuri, cateva ce-i drept, primaria a renovat cladirile. (Asa au disparut si celebrele graffiti-uri revolutionare, parte din mandria urbana postdecembrista.)

Primaria merita injurata, romaneste si sanatos, pentru ca permite acoperirea fatadelor cladirilor istorice cu reclame uriase si ca transforma partea frumoasa a Bucurestiului (si-asa destul de mica) intr-un puzzle cu branduri comerciale.

Recent, Jonathan Scheele ii spunea lui Adriean Videanu ca Bucurestiul nu e o capitala europeana, iar primarul, ca sa se apere, se reintorcea suparat la comparatia cu Parisul. Nu l-am auzit niciodata pe primarul nostru povestind cum se realizeaza campaniile outdoor (publicitatea prin panouri uriase) in capitala Frantei. Probabil ca nu stie, asa ca ii explic aici. In centrul Parisului, ca si in orice alta capitala europeana, nu exista publicitate prin panze uriase pictate, decat in cazul in care trebuie protejati pietonii de praful rezultat de la o cladire aflata in renovare/ constructie. Dar chiar si in acel caz, cel mai adesea, pe panza uriasa afisata in mijlocul orasului e tiparita fatada originala a cladirii. Reclamele, prezente in cantitate mare, caci la ei e capitalism nu gluma, sunt montate in niste cilindri speciali, direct in asfalt, nu pe cladire, in ton cu arhitectura locala, cand e vorba de centrul orasului.

Asa ca, in zilele acestea, cand televiziunile vor incepe sa ne poarte usor pe urmele trecutului comunist, uitati-va cu atentie la televizor. Cautati in cadrele alb negru imaginile cu centrul Bucurestiului neagresat de reclame. S-ar putea sa va mai intalniti cu asa ceva abia anul viitor, tot in decembrie, tot cu imagini din ’89.

Si ca sa faceti comparatie cu Londra sau New York, ba chiar si cu Moscova anilor ’60, cautati-o pe Sharon Stone in cinematografe.

Altfel, daca vreti sa luati atitudine, semnati petitia pentru un Bucuresti mai curat si mai demn, petitie initiata de tineri care nu se mai uita de multa vreme la televizor. Gasesti petitia la www.pulafashion.ro. Adresa e reala si, in ciuda aparentelor, nu e o injuratura. Nici macar catre primarie.