x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Petru Popescu, un Popescu care a "prins"

0
Autor: Serban Cionoff 03 Aug 2009 - 00:00
Petru Popescu, un Popescu care a

Printr-o semnificativă coincidenţă, în zilele premergătoare apariţiei în co­lec­ţia "Biblioteca pentru toţi", editată sub egida Jurnalului Naţional, a celui mai cunoscut roman al lui Petru Popescu, "Prins", în revista Observator cultural am citit o scrisoare deschisă adresată scriitorului.



Autorul scrisorii este Dinu Bălan, care s-a înscris la doctorat cu o lucrare având ca temă "Petru Po­pes­cu. Studiu monografic". "M-aţi întrebat - scrie doctorandul - care ar fi po­ten­ţialii cititori de literatură din Ro­mâ­nia înainte de a vă lansa romanul «Supleantul» în toamna acestui an."

Răspunsul este de un mizantropism fără rezerve: "În anii '70 eraţi un scriitor capabil de a crea audienţă, foarte citit de nişte tineri care îşi regăseau idealurile exprimate în modul cel mai firesc, sincer şi senzual în cărţile dumneavoastră. (...) Azi, tineretul e sub impactul audiovizualului şi sub farmecele entertainment-ului. Cititul a căzut enorm. Deci, să nu vă faceţi iluzia că îi veţi recontacta pe tineri".

Tăioasă avertizare, mai ales că Petru Popescu însuşi, într-un interviu acordat poetei Clara Mărgineanu (apărut cu un an în urmă în Jurnalul Naţional), se arăta foarte încrezător: "Doresc să îmi refac publicul tânăr, cu care am prea multe trăsături în comun şi căruia experienţa mea îi poate fi preţioasă".

"În sfârşit, un tânăr născut la etaj!" Puţini mai ştiu azi că romancierul şi mai târziu scenaristul de succes Petru Popescu a debutat cu un volum de poezii: "Zeu printre blocuri", apărut în 1966 în co­lec­ţia "Luceafărul", colecţie în care, în anii '60-'70 ai secolului al XX-lea, şi-au făcut debutul mai toate numele de referinţă ale literaturii române postbelice.

Ne aflăm în anul 1966, într-o perioadă de deschidere. (Relativă, dar reală des­chi­de­re!) Teme, dar şi cuvinte, până nu de­mult socotite tabu, intrau de-acum în vo­ca­bularul uzual. Jazzul, de pildă, nu mai era "o muzică a imperialismului milita­rist" şi nici "cântecul de luptă al ne­gri­lor împotriva persecuţiilor rasiale ale mag­na­ţi­lor de pe Wall Street! Nimic mai normal decât ca un volum al aceluiaşi "zeu printre blocuri" să se cheme "Fire de jazz".

Petru Popescu gândeşte şi scrie în numele unei generaţii cu care se identi­fică şi cu care se simte solidar: "Noi suntem copiii oraşului şi dansăm noaptea nebuni,/ Tunşi scurt, făcuţi din pantaloni strălucitori,/ Dincolo de ferestre oraşul fumegă şi plouă industrial,/ Şi de aceea cântă aici pentru noi Louis Armstrong./ Fetele noastre sunt frumoase, căci le sărutăm,/ Paharele şi ţigările noastre dansează Rock-and-Roll,/ O mie de cinematografe rulează, în capul nostru,/ Filme izbitoare". ("Noi")


LEGENDĂ ŞI MODERNITATE
Dar surpriza cea mare, în cazul acestui poet al oraşului, e dată de întâmplarea că Petru Popescu vine dintr-o familie cu trainice rădăcini în lumea unui Bucureşti aflat la răscruce de vremuri şi în umbra căruia se întâlneau şi se împlineau destine atât de felurite.

Tatăl scriitorului este Radu Popescu, unul dintre numele cu greutate ale criticii literare şi teatrale, iar mama sa este Neli Cutava, frumoasă şi apreciată actriţă a scenei bucureştene. Viitorul scriitor creşte în casa din Strada Sfinţii Apostoli, pe care o va evoca în câteva scrieri. Aici veghează portretul unui mare prieten al bunicului dinspre tată. "În portret, cu o barbă pescărească mare şi căruntă, îmbrăcat în întunericul sumbru al unei cămăşi monahale, Gala Galaction." Portretul are o dedicaţie scrisă mare şi citeţ: "Iubite, Tudore, oricât potop de barbă îţi aduc în acest portret, să mă crezi că nu mă socotesc deloc plătit de multele şi atingătoarele întâlniri pe care le-ai făcut şi mi le faci neîncetat!/ Deci, al tău, mereu dator,/ GALA GALACTION/(5. XI. 1927)".

Tudor era bunicul dinspre tată al scriitorului, un personaj cu adevărat fascinant. Teleormănean de felul său, crescuse într-un mare respect pentru valorile clasice şi creştine. După cum vom afla mai târziu, dintr-un text cu o puternică încărcătură morală şi sufletească, casa din Sfinţii Apostoli "era frecventată de profesori, de preoţi, de cărturari, de scriitori, cei mai mulţi cu o înfăţişare hiera­tică şi de structură moralistă". Dintre ace­le "umbre tutelare" ale casei din Sfinţii Apostoli, emblematică şi profund bene­fică va fi cea a lui Gala Galaction, pe care copiii, fraţii tatălui scriitorului, îl credeau a fi chiar Dumnezeu.

Mai târziu, când Galaction se stingea, Petru Popescu va mer­ge la fiica scriitorului, Elena Galaction, ea însăşi prietenă din copilărie a părinţilor săi. "Fericit că, deşi foarte tâ­năr, eram admis la aceste taine ale trecutului, simţeam de atunci foarte adânc pierderea uriaşă, care nu se întâmplase încă." Fascinaţia nuvelistului Galaction a fost aşadar o experienţă decisivă pentru scriitorul de mai târziu.

O experienţă de­ci­sivă, dar nu şi exclusivă! Pentru că, după cum va recunoaşte Petru Popescu însuşi, l-a ambiţionat să nu rămână prizonierul unei "neaşteptate atracţii spre rural şi bucolic", iar, prin aceasta, în di­vorţ cu aspiraţiile unui scriitor "mândru de ascendenţa lui pur bucureşteană şi care a cultivat în chip exclusiv, afişat şi programatic oraşul". De unde şi decizia programatic asumată: "Acum, citadinismul îmi apare ca o stare sufletească, o dispoziţie structurală, o atitudine şi practică de lucru, şi el nu mai depinde doar de teme şi de motive stilistice. Cred consecvent în citadinism ca singură formulă viabilă a prozei de azi".

Să o recunoaştem, să scrii şi să semnezi asemenea gânduri în octombrie 1973, atunci când "minirevoluţia culturală" provocată de funestele Teze din iulie 1971 impunea teme şi modele cu totul străine spiritului citadin, modern, nu era un lu­cru prea uşor! Dar Petru Popescu îşi sus­ţi­nea opţiunile cu ascendentul pe care i-l dă­­deau câteva cărţi de mare succes, de­o­po­trivă la public şi la critică: "Prins" şi "Dul­ce ca mierea e glonţul patriei". Nimic neobişnuit, dacă, la cei 29 de ani ai săi, Pe­tru Popescu realizează că se află "într-o clipă de prefacere, aproape de capătul unui drum între două moduri de a scrie proză".
Dar nu numai între două moduri de a scrie proză - şi, în general, literatură - va trebui să aleagă el, tranşant şi decisiv, peste nu puţină vreme!

Toa­tă lumea este de acord că romanul "Prins" (apărut în 1970) reprezintă nu numai un mare succes literar, ci şi cartea care l-a consacrat pe autor ca nume de referinţă al literaturii noastre citadine. În felul său, "Prins" a reprezentat un adevărat fe­no­men social, aşa încât nu greşea Mihai Un­ghea­nu, spirit riguros şi deloc apropiat bombasticismelor de circumstanţă, atunci când scria: "Sociologia succesului literar îşi poate face din Petru Popescu un studiu de caz". Într-un alt registru, de data asta mai plastic, apropiat de tempe­ratura evenimentelor, George Pruteanu va concentra totul într-o formulare me­morabilă: "«Prins» a surprins. Un popescu, până atunci ca toţi popeştii, a fost citit, deodată, cu sufletul la gură. Stăteai de vorbă cu un profesor universitar - pe biroul lui era «Prins». Îţi comandai un costum la croitorul din cartier, între foarfece şi degetare - Prins. Studentele între ele, vai, ah, oh «Prins»!".

Fenomen social - precum şi "love-story-smul" aţâţat de cartea şi filmul care i-au dat numele -, "Prins" desemnează şi explică un anume fel de succes. Este succesul cărţii în care anumite categorii de public (sau cât mai multe feluri de public!) se recunosc şi se regăsesc cu iubirile, cu speranţele, cu aşteptările, cu disperarea sau cu dezamăgirile lor.

Peste mai bine de trei decenii de la toate aceste întâmplări, Petru Popescu va încerca, pe cont propriu, o explicaţie: "Acum, unii cred că succesul poate fi aranjat strategic. După mine, succesul e rezultatul a două traiectorii care se întâlnesc: una e ce frământă o societate într-o anume epocă. Alta e cât talent are autorul care e conştient de această frământare şi dacă i se adresează tematic. Dacă traiectoriile se întâlnesc, o anumită operă îşi găseşte publicul".

Acestea fiind spuse (şi scrise!), nu ne rămâne decât să vedem dacă, la aproape patru decenii de la debut, romanul "Prins" şi strategia sa de creare a succesului - aşa cum este exprimată în patru versuri manifest: "Noi suntem copiii marelui oraş/ Bronzaţi în fum de case, uzini şi maşini,/ Făcuţi din lumini şi asfaltul pe care mii de pantofi,/ de toate felurile, strivesc ţigări, în fiecare zi..." - vor mai prinde la generaţiile tinere ale României lui 2009? În ceea ce mă priveşte, şi spre deosebire de mai tânărul doctorand din a cărui scrisoare deschisă am citat în deschiderea acestor rânduri, aş opta pentru un răspuns optimist.
CE (NU) I SE POATE IERTA LUI PETRU POPESCU?
S-a discutat mult şi în diverse feluri despre cauzele care l-au făcut pe Petru Popescu, în 1974, să ia decizia de a nu mai reveni în ţară, după participarea la un seminar internaţional organizat de Universitatea din Iowa. Iar, după aceea, de a se stabili în Statele Unite, unde şi-a construit o solidă carieră de scriitor şi de autor de scenarii cinematografice. Petru Popescu a formulat câteva explicaţii gestului său, dintre care o aleg pe aceasta: "Am părăsit-o (România - n.a.) când libertatea ei tranzitorie le dădea posibilitatea celor care făcuseră nişte breşe să negocieze cu sistemul. Mi-am dat seama însă, în timpul călătoriei lui Ceauşescu în America Latină, că dictatura lui va lua o formă aberantă".

Fireşte, după decembrie 1989, "vina" de a fi părăsit România, unde, de-acum, depăşise stadiul de tânără speranţă, având deja certe, solide confirmări că în plan scriitoricesc, dar şi social reprezintă o certitudine, i-a fost definitiv iertată. Există însă o altă "vină" pe care - spre cinstea lui! - Petru Popescu şi-o re­cu­noaş­te şi şi-o asumă. Integral şi necondiţionat! Este vorba despre lobby-ul pentru România pe care l-a organizat în SUA încă din anii 1992-1993. Lucru care i-a atras severe admonestări din partea unor inte­lectuali români aflaţi în opoziţie. "N-am vrut - recunoaşte cu francheţe Petru Popescu - să particip la imaginea negativă (a României în SUA - n.a.), fiindcă ea era, din păcate, mai prezentă şi mai aga­santă decât merita."

Sau într-o argumentare mai amplă: "În acei ani, prin acţiunea mea directă, sunt mândru să spun, am eliminat aici, în America, o mulţime de nerozii şi de ine­xactităţi despre România ca naţiune, ca tradiţie, intelectuală şi, în general, ca spaţiu în lume. (...) Pentru cei care m-au criticat cel mult: dragii mei confraţi intelectuali, vă stimez sincer şi e timpul să mă iertaţi. Putem face multe lucruri bune împreună şi aici, şi în SUA". Iar, spre a duce lucrurile până la capăt, "ceea ce unii au considerat (şi, poate, mai consideră şi acum a fi?!) impardonabila «vină» a lui Petru Popescu, constă în faptul că, prin lobby-ul său, a ajutat nu România, ci "România lui Iliescu"!

Şi aici ar fi multe lucruri de discutat, începând de la faptul că, după atâţia ani, scriitorul nu şi-a renegat sentimentele pur omeneşti, de respect pentru un om de care, odată, mai demult, l-au legat anumite experienţe şi trăiri. Lucru, să o recunoaştem, care nu se mai poartă într-o Românie în care "mâna invizibilă a pieţei" - piaţa cererii şi a ofertei politice, vreau să zic! - dictează cu totul alte reguli.

Dincolo însă de aceste considerente, înclin să cred că raţiunea suficientă a demersurilor sale ne-o oferă tot Petru Popescu: "Am discutat în 1991 despre România, la Washington, cu un oficial de la Departamentul de Stat. Iată ce mi-a spus, cinic şi onest: «Dacă Iliescu e ales, atunci e legitim ca preşedinte. Între timp, românii dvs., dle Popescu, au opţiunea să ajute România astăzi sau, ca să nu li se spună că l-au apărat pe Iliescu, peste opt sau zece sau doisprezece ani. E alegerea dumneavoastră»". Cu greu s-ar putea găsi o altă încheiere şi totodată invitaţie la o reîntâlnire cu Petru Popescu. Întâlnire din care, cu siguranţă, cititorii şi, în principal, cititorii tineri nu vor avea, sunt sigur, decât de câştigat.
Citeşte mai multe despre:   petru popescu,   biblioteca pentru toţi,   "prins"

 



Mai multe titluri din categorie

Jurnalul vă oferă astăzi o carte-document: ”România cu și fără Antonescu”, de Gheorghe Buzatu

Jurnalul vă oferă astăzi o carte-document: ”România cu și fără Antonescu”, de Gheorghe Buzatu
O imagine asupra evenimentelor care s-au abătut asupra țării noastre în vremuri de foc. Ce am câștigat și ce am pierdut sub comanda Mareșalului? A fost Antonescu criminial de război sau luptător pentru...

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, pictor și designer

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, pictor și designer
Galerie Foto Punct de referință al familiei regale britanice, plecat dintre noi în urmă cu câteva zile, la vârsta de 99 de ani, Prințul Philip era - puțini știu - și pictor: printre subiectele sale preferate se află,...

Muzeul Naţional Cotroceni aniversează Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, în 18 aprilie 2021

Muzeul Naţional Cotroceni aniversează Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, în 18 aprilie 2021
Muzeul Naţional Cotroceni, situat în Palatul Cotroceni, monument istoric de importanţă naţională, va marca Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, sărbătorită prin decizia UNESCO, în fiecare an, pe ...

Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești

Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești
Galerie Foto Parte a proiectului Maratonul dramaturgiei israeliene pe scene românești, Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, 16 aprilie 2021, cu difuzare de la ora 18.00, spectacolul Șofer/Pictor, avându-I în...

Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma

Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma
Regizorul și scenaristul Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma (Fema), care va avea loc între 25 iunie și 4 iulie 2021. La cea de-a 49-a ediție a evenimentului din Franța, Radu Jude va...

Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate

Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate
Să te reinventezi, să devii persoana care ți-ai dorit dintotdeauna este un lucru de dorit, dar ce se întâmplă când toată această transformare are la bază o minciună? Scriitoarea americană Brit Bennett oferă...

Patru cărţi obligatoriu de avut 

Patru cărţi obligatoriu de avut 
Sunt câteva cărţi care au făcut istorie nu doar în rândul cititorilor, ci şi în rândul criticilor literari. Astăzi vă propune nişte romane premiate cu prestigiosul premiu Pulitzer. Alegerea Sofiei este o...

Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry

Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry
Ioana Maria Stăncescu, autoarea romanului Tot ce i-am promis tatălui meu este laureata ediției din 2021 a Festival du Premier Roman de la Chambéry, în urma votului a peste 3000 de cititori. Romanul de debut al...

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei
Sărbătorită pentru prima dată în 2012, data de 15 aprilie a fost declarată Ziua Mondială a Artei. O recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale....

„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București

„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București
Opera Națională București transmite online opera în concert „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Spectacolul din acestă săptămână este un act cultural unic prin concept și calitate, care prezintă iubitorilor...

Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă

Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă
Galerie Foto Cine sunt actrițele aflate în competiție și personajele lor   Portretele a două legende ale muzicii, Billie Holiday și Ma Rainey, urmate de o femeie ce se revoltă împotriva abuzurilor făcute de...

PS Claudiu Lucian Pop este noul Episcop de Cluj-Gherla

PS Claudiu Lucian Pop este noul Episcop de Cluj-Gherla
Galerie Foto Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma,...

HAYDN-MOZART-BEETHOVEN,  sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL, LIVE de la SALA RADIO

HAYDN-MOZART-BEETHOVEN,   sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL,  LIVE de la SALA RADIO
Galerie Foto Apreciatul dirijor vienez SASCHA GOETZEL - care și-a început cariera ca  violonist al celebrei Filarmonici din Viena și este astăzi director artistic onorific al Orchestrei Filarmonice Borusan din Istanbul și...

Când va fi redeschisă celebra catedrală Notre-Dame din Paris

Când va fi redeschisă celebra catedrală Notre-Dame din Paris
Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă în anul 2024, după cum a anunțat ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot. Totodată, subscripţia publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis...

„Mistreţul orb şi alte prevestiri”. O colecţie de poveşti fascinante, de Nicolae Dan Fruntelată. De mâine, cu Jurnalul. „Doar cultura ne poate vaccina împotriva tuturor pandemiilor din lumea asta”

„Mistreţul orb şi alte prevestiri”. O colecţie de poveşti fascinante, de Nicolae Dan Fruntelată. De mâine, cu Jurnalul. „Doar cultura ne poate vaccina împotriva tuturor pandemiilor din lumea asta”
Galerie Foto Jurnalul vă oferă, începând de mâine, o carte specială, cu poveşti în care se împletesc perfect realul cu fantasticul, în stilul marelui scriitor columbian Gabriel Garcia Marquez. L-am provocat pe autorul...
Serviciul de email marketing furnizat de