x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Pictură:Expoziţie de falsuri

Pictură:Expoziţie de falsuri

de Oana-Maria Baltoc    |    05 Noi 2008   •   00:00
Pictură:Expoziţie de falsuri

Artistul Daniele Dondé, precursor al curentului "Faux Art", a venit în România pentru a doua oară şi va prezenta între 5 şi 10 noiembrie expoziţia "Arta luxului de la Gustav Klimt la Marilyn Monroe".



Artistul, considerat cel mai renumit falsificator din lume, îşi va expune lucrările la Hotelul Marriott din Capitală. Printre celebrităţile care au achiziţionat lucrări semnate de Dondé se numără Sofia Loren, Liz Taylor, familia Abramovici, sultanul din Brunei etc. Lucrările sunt imitaţii cu acte în regulă, Daniele Dondé având permisiunea muzeelor care găzduiesc originalele să facă reproduceri, cu condiţia ca lucrările să aparţină unor pictori care nu mai sunt în viaţă de peste 50 de ani. Toate picturile lui Dondé sunt executate manual, în ulei pe pânză, în dimensiuni originale, pânza şi ramele fiind la fel cu cele de la tablourile originale. În expoziţia vernisată anul trecut tot la Bucureşti au fost prezentate spre vânzare circa 70 de falsuri realizate după tablouri celebre de Vincent van Gogh, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir, Paul Gauguin, Amedeo Modigliani, Gustav Klimt, Leonardo da Vinci.

×
Subiecte în articol: arte