Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tot mai des arta invadează spaţii care nu-i sunt numaidecât consacrate. Teatrul năvăleşte în staţiile de metrou, caricaturiştii se simt bine în pizzerii, pictorii şi sculptorii găsesc loc lucrărilor lor în holurile hotelurilor şi în restaurante (nu neapărat) dichisite. Cu hotelurile şi restaurantele, parcă nici nu e bizară combinaţia, doar că pânzele se doresc a fi privite pe îndelete, ca obiecte de artă în sine, şi nu ca parte a designului ambiental. O pictură (sau o fotografie) se simte bine pe perete, în decor, însă în cazurile la care ne referim ea este/trebuie să fie vedeta momentului. Şi atunci când vernisajul este bine gestionat, iar tablourile reuşesc să amprenteze puternica simeza „de ocazie”, putem fi într-adevăr martorii unui eveniment de excepţie.
Este şi cazul expoziţiei găzduită în aceste zile în holul hotelului Novotel din Capitală, care propune o tehnică plastică mai puţin obişnuită – ipnografia – sau, pe înţelesul tuturor: „pictură pe fotografie”. O tehnică de lucru care combină caracteriticile specifice celor două arte de obicei bine detaşate faţă de cealaltă, ipnografia a fost denumită, metaforic, de cele două artiste expozante – Lucia Cherata şi Oana Manea – „un EKG de vise combinate”. O investigaţie deloc de rutină, într-un organism în care bat două inimi gemene, această „electrocardiogramă” a artei punctează, în liniile ei alerte şi în unghiurile ascuţite ale treziei, ca şi în semnele vălurite şi moi ale ritmului din timpul somnului, însăşi existenţa artistului. Sigur, accentul prioritar e pe somn, pe vis, pe zăbava din zori, cu ochii pe jumătate mijiţi. Lăuntrul încă se zbenguie în apa zglobie a visării, în vreme ce ochiul deja măsoară realitatea care pătrunde ascuţit în minte, o dată cu razele de soare.
Expoziţia celor două tinere artiste e cu siguranţă o metaforă. Dar e şi despletire de sensuri. „Pictura şi fotografia sunt ca nişte întâmplări sincronizate în paralel. O trăsătură rară şi foarte interesantă a creierului”, ne spun cele două artiste. „Exact ca doi oameni care merg în direcţii diferite în acelaşi timp şi care iau aceeaşi decizie în acelaşi timp. Apoi revin asupra ei şi o corectează, şi-o corectează iar, şi-o corectează iar şi iar. Dacă am trăi într-o lume matematică, aceşti doi oameni ar rămâne în aceeaşi buclă până la final”… Dar nu trăim într-o lume matematică şi, la o bătăie mai puternică de inimă, cei doi oameni au vreme să facă saltul visat!
Cam asta despre sentimentele pe care le trezeşte expoziţia. Cât despre artă, despre lucările Luciei Cheraţa şi ale Oanei Manea, mai bine le vedeţi cu ochii voştri. S-ar putea să aveţi o revelaţie!
Citește pe Antena3.ro
