x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Pink Martini, cunună la "Viaţa e frumoasă"

Pink Martini, cunună la "Viaţa e frumoasă"

de Maria Sârbu    |    24 Noi 2009   •   00:00
Pink Martini, cunună la "Viaţa e frumoasă"
Sursa foto: Adam Levey/

Maratonul muzical de 11 zile desfăşurat cu titulatura "Viaţa e frumoasă" s-a încheiat duminică seara cu un concert al formaţiei Pink Martini. Publicul, care a umplut până la refuz Sala Mare a Teatrului Naţional, a avut parte de un concert pe cinste, dar şi de o surpriză: invitatul special a fost naistul Damian Drăghici.



Atât la conferinţa de presă, cât şi în timpul concertului, pianistul Thomas Lauderdale (conducătorul formaţiei) releva muzica lui Gheorghe Zamfir, declarând că este fascinantă. L-au invitat pe Damian Drăghici, care a cântat la nai alături de cei 11 instrumentişti.

Cea care are o voce încântătoare - solista China Forbes - a dorit să măgulească publicul anunţând că pentru acest concert a îmbrăcat rochia pe care i-a trimis-o Irina Schrotter. Şi la primul concert în România ea a avut o rochie semnată de cunoscuta creatoare de modă, pentru că atunci când a ajuns la aeroport descoperise că nu mai are bagaje. China Forbes, care în acest an a devenit mămică, aducându-şi copilul cu ea la Bucureşti, declara la conferinţa de presă că apariţia bebeluşului său o inspiră foarte mult la scrierea muzicii şi a textelor.

Venirea în România a prilejuit şi lansarea noului album al trupei Pink Martini, intitulat "Splendor in the Grass" ("Splendoare în iarbă". Desigur, nu este o simplă coincidenţă cu titlul filmului regizat în 1961 de Elia Kazan. Lauderdale spune că există o legătură, dar mesajul cântecului este altul - unul mai optimist.

În concert au răsunat diferite melodii, printre care şi cele mai noi, cuprinse pe CD-ul "Splendor in the Grass". Este vorba despre cel de-al patrulea album din discografia Pink Martini, cu nouă cântece originale şi patru cover-uri (în engleză, italiană, franceză şi spaniolă). CD-ul a fost înregistrat în Portland, Oregon (locul unde a luat fiinţă trupa), fiind produs chiar de Thomas Lauderdale împreună cu un vechi colaborator şi "sursă de inspiraţie", Alex Marashian. De asemenea, albumul conţine colaborări cu invitaţii speciali: Chavela Vargas, Emilio Delgado şi Ari Shapiro & Courtney Taylor-Taylor.

Frumuseţea din scenă care se revarsă asupra publicului se naşte atât prin ţinuta artiştilor, în special a lui Thomas Lauderdale şi China Forbes, cât şi din muzica senzuală, caldă, aducătoare de linişte în suflet. A fost cu adevărat o splendoare... în scenă.

Pink Martini s-a format în 1994, la iniţiativa pianistului Thomas Lauderdale. A evoluat de la patru la 12 membri, funcţionând ca "o mică orchestră". Influenţele aupra muzicii lor sunt cele ale anilor '40 şi '70. Tocmai muzica acelor ani li s-a potrivit cel mai bine, după cum avea să remarce Lauderdale la conferinţa de presă de la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" - organizatorul Festivalului Internaţional al Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă", încheiat cu Pink Martini.

Având un repertoriu vast, cu o perspectivă modernă, muzica lor trece dincolo de graniţele de gen, ritm sau limbă. De aici şi marele succes al albumelor lor, al concertelor live, având fani în întreaga lume.

Festival cu de toate

A doua ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă" a avut de toate: spectacole, concerte, lansări de carte şi de CD, concursuri, expoziţii şi chiar un spectacol de modă. Organizată de Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, manifestarea dedicată exclusiv artelor spectacolului a reunit diferite evenimente cu spectacole de operetă invitate din străinătate. A impresionat foarte tare creaţia "Barbă Albastră" (Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg), "Bolero" -  seria de cinci spectacole scurte de dans (Teatrul Naţional Slovac din Bratislava), "Romeo şi Julieta", muzicalul de mare succes al Operetei bucureştene.

Publicul consumator al genului operetă a putut vedea o premieră - "Silvia", de Emmerich Kalman, în regia semnată KERO (Teatrul "Ion Dacian"), dar şi "Liliacul" (Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta), "Văduva veselă" (Opera de Stat din Slovacia). Programul a fost completat cu producţia de teatru-dans "Cântarea Cântărilor" (Asociaţia "Mnemosyne", Marsilia) şi "Odiseea Vîsoţki" (Opereta bucureşteană). Organizatorii au inclus şi Galele Internaţionale de Operetă şi Balet, dar şi evenimente speciale, cum au fost Gala VIP pentru Artele spectacolului musical sau spectacolul eveniment "Fashion Musical Show" de Liza Panait.

Dacă Pink Martini a încheiat acest

festival, în secţiunea de concerte au mai fost: trupa din Marea Britanie The Tiger Lillies, care a prezentat şi un al doilea concert, la solicitarea publicului; formaţia de muzică veche Trei parale şi grupul maramureşan Iza. Printre cărţile lansate în festival trebuie remarcate cele semnate de Ion Moldovan despre doi cunoscuţi interpreţi de operetă - Daniela Vlădescu şi Daniel Eufrosin. O altă carte lansată este cea a lui Lucian Vlădescu. O manifestare de acest gen nu a fost lipsită de workshopuri pentru copii şi studenţi, dar şi de proiecţii de filme pe tema artelor spectacolului muzical.

Trofeul "Ion Dacian"

Pe scena Teatrului de Operetă a avut loc, în utima zi a Festivalului, primul concurs pentru tineri interpreţi de operetă: Trofeul "Ion Dacian". Repertoriul fiecărui concurent s-a axat pe cele mai frumoase arii sau duete din operete româneşti şi străine sau din musicaluri europene şi americane. La jurizare a participat şi publicul, alături de personalităţi ale vieţii muzicale din ţară şi străinătate.

Trofeul  a fost câştigat de Iustinian Vasile Zetea. S-au acordat şi premii speciale: Premiul special al juriului, oferit de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti - Valentina Naforniţă; Premiul special al juriului, oferit de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică pentru cea mai bună interpretare teatrală a unei partituri muzicale - Anna Mirescu; Premiul special oferit de Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" - Victor Bucur şi Premiul Criticii Muzicale - Ana Cebotari.

×
Subiecte în articol: arte