La Teatrul Mic a avut loc premiera spectacolului “Furtuna” de Shakespeare, în regia Cătălinei Buzoianu.
În tandem scenic cu scenograful Dragoş Buhagiar s-a născut o “insulă” cu trăsnete şi fulgere, cu vânturi, furtuni, pe care marele dramaturg le-a sugerat în frumoasa piesă pe fondul nelimitat al aspectelor stilistice.
Ca şi alte montări gândite cu foarte multă ingeniozitate de marea şi sensibila creatoare Cătălina Buzoianu, “Furtuna” captivează prin înfăţişare şi conţinut. Ideea de a aborda această piesă i-a venit atunci când lucra la “Odiseea” – aventura sa teatrală cu un grup de artişti, călătorind cu vaporul, din port în port, de-a lungul Mediteranei. Aşa cum ne-a mărturisit regizoarea, atunci, pe coclauri marine, având experienţe groaznice, ea a avut o revelaţie. S-a gândit că acţiunea piesei “Furtuna” a lui Shakespeare se petrece pe una dintre insulele eoliene, între Italia şi Tunisia. I-a rămas imaginea de pe “insula vânturilor, a furtunilor” dintr-o zonă cu sol vulcanic, exploziv. I-a rămas imaginea vulcanilor fumegând. A păstrat această imagine până în momentul începerii spectacolului la Teatrul Mic. “Asta a fost o dimensiune, căci eram şocată de ce se întâmpla pe cele trei continente care înconjoară Mediterana. Şi acum se întâmplă la fel, chiar mai mult. A fost primul impuls”, spune Cătălina Buzoianu. Adică, dimensiunea actualităţii născute din dimensiunea clasică a textului.
ÎNTRE POLITIC ŞI METAFORĂ
Tenta politică pe care o dă montării vine ca urmare a faptului că a fost şocată de “întâmplările” de pe continentele ce înconjoară Mediterana, care au loc în continuare. A făcut legătura cu Shakespeare. A arătat această actualitate, dar şi dimensiunea majoră a textului, în care Shakespeare “meditează asupra vieţii şi morţii, dar şi asupra morţii de dincolo de moarte”, fiind influenţat de filosofiile orientale. Pornind de la discursul incitant al marelui dramaturg, Cătălina Buzoianu dă amploare metaforei poetice, ţinând cont şi de creştinismul păstrat de autor. De la frumuseţea textului se trage şi frumuseţea acestei creaţii scenice.
Scena e o insulă. Coliba lui Prospero e un spaţiu modern, la fel ca şi restul colţurilor insulei prezentate. Marea şi cerul, vegetaţia de pe insulă se împerechează “armonios” datorită tehnologiei moderne. Multimedia are un cuvânt hotărâtor. Buhagiar creează cu ajutorul unor mari oglinzi labirinturile, hăţişurile prin care rătăcesc naufragiaţii. E o imagine impresionantă. Născut dintr-un workshop, deschis tinerilor actori şi studenţilor de la Actorie, spectacolul “Furtuna” a reunit interpreţi din diferite generaţii. Desigur, personajele centrale sunt convingătoare datorită interpretării lor de către actorii bine aleşi. Pentru Mihai Dinvale (Prospero) rolul este unul fundamental în cariera sa artistică. I-a dat forţă atât prin latura răzbunării, cea a blândeţii de părinte, cât şi prin latura iertării. Creează cupluri excelente cu minunata Rodica Negrea (Ariel, spiritul aerului), cu diafana Irina Rădulescu, studentă la UNATC (Miranda, fiica lui Prospero), şi cu surprinzătoarea Valeria Seciu (Spiritul mamei lui Prospero – personaj inventat de regizoare).
În alte roluri sunt Filip Ristovski/Ştefan Lupu, Toma Cuzin, Liliana Pană, Dorin Andone, Papil Panduru ş.a.
Traducere
Cătălina Buzoianu a montat “Furtuna” după varianta nou tradusă de Ioana Ieronim. În seara premierei a fost lansat volumul cu această variantă, editat de Fundaţia Culturală “Camil Petrescu” – Revista Teatrul azi. Regizoarea s-a arătat încântată de traducere, după care ea a făcut scenariul spectacolului. E o traducere “actuală”, păstrând “nobleţea textului shakesperian”. În România există o serie de versiuni ale piesei “Furtuna”, ce au fost tipărite sau retipărite independent sau în serii de opere Shakespeare. Printre acestea se numără traducerile lui Dragoş Protopopescu (1940), Ion Şahighian (1949), Mihnea Gheorghiu (1953), Petre Solomon (1958), Leon Leviţchi (1996).Au tradus “Furtuna” şi Şt.O. Iosif, Nina Cassian, Radu Nichita Rapaport.
Citește pe Antena3.ro